Deputații au votat în lectura a doua proiectul de lege privind Banca biologică umană. În premieră pentru țara noastră, Proiectul oferă o reglementare clară a activității băncilor biologice și a celor cu scop de cercetare științifică, scrie pulsmedia.md.
Documentul a fost elaborat de un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în conlucrare cu reprezentanți ai mediului academic, instituțiilor specializate, inclusiv Agenția de Transplant, ministerului de profil, societății civile.
Potrivit președintelui Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Adrian Belîi, care este unul din autorii inițiativei legislative, pentru prima dată este definită noțiunea de bancă biologică umană sau biobancă. Aceasta reprezintă o instituție care întrunește colecții organizate de eșantioane de specimene și date asociate, fondată și menținută de către fondator. O biobancă este în drept să organizeze activitatea de cercetare în domeniul sănătății, medicinii personalizate, asigură natura voluntară a donării, confidențialitatea identității donatorilor și protejarea persoanelor de utilizarea arbitrară a datelor genetice și de discriminare bazată pe interpretarea structurii ADN-ului lor și a riscurilor care decurg din acestea.
Proiectul reglementează condițiile pentru prelucrarea și stocarea probelor lichide: sânge integral, plasmă, ser, urină, spută, salivă, lichid cefalo-rahidian ș.a.; a probelor solide: fragmente de țesuturi, celule; a componentelor și subcomponentelor celulare: citoplasmă, nuclei, mitocondrii ș.a.; a fracțiunilor biochimice/moleculare: ADN, ARN, proteine. De asemenea, sunt reglementate descrierile ADN-ului, descrierile stării de sănătate și genealogiile donatorilor de probe biologice umane. Totodată, sunt explicate drepturile și obligațiile donatorilor de probe biologice umane, a administratorului și a utilizatorilor autorizați ai băncii biologice, a cercetătorilor geneticieni cu referire la probele biologice umane, dar și condițiile pentru înființarea și menținerea băncii biologice. Sunt stipulate condițiile necesare privind consimțământul pentru a deveni donator de probe biologice umane, dar și dreptul de proprietate asupra probelor biologice umane, a datelor stocate. Sunt stipulate și condițiile pentru protecția datelor.
Prin adoptarea proiectului de lege privind Banca biologică umană, legislația națională va fi armonizată cu cea a Uniunii Europene, care oferă un cadru de reglementare performant în ceea ce privește activitățile biomedicale.