O româncă și-a părăsit soțul și copiii pentru un bărbat de pe Facebook. Caz rupt din telenovele

Caz parcă desprins din telenovele, la Iași. O femeie în vârstă de 24 de ani, mamă a două fetițe de 3 ani și jumătate și 5 ani a ales să fugă de acasă și să își părăsească soțul și copiii pentru un bărbat pe care l-a cunoscut pe Facebook, scrie realitatea.net.

colaj foto: www.realitatea.net.

Și mai halucinant este faptul că femeia obișnuia să vorbească cu diferiți bărbați pe internet, iar soțul știa ce face. Aceasta a fugit de acasă, iar după două zile de la dispariția ei soțul a postat, pe mai multe grupuri de Facebook din Iași, un mesaj prin care anunța că își caută o nouă iubită, care să aibă grijă de copiii săi. 

Tânăra a fugit pe data de 12 februarie din casa din Miroslava, județul Iași unde locuia cu soţul ei cu 20 de ani mai mare şi cu fetiţele de 3 ani și jumătate și 5 ani.

Deși bărbatul știa că soția sa obișnuiește să vorbească cu alți bărbați pe conturi de matrimoniale și să se întâlnească cu ei, a intrat în panică în momentul în care femeia nu i-a mai răspuns a telefon și nu a mai venit acasă zile la rând.

„Soția mea și-a făcut aplicații de matrimoniale, am prins-o de mai multe ori, vorbea cu bărbați, trimitea poze la unul, la altul. Asta se întâmpla acum o lună și jumătate. Ea a ținut, probabil, legătura cu respectivul, vorbea cu mai mulți, dar cred că cu unul a continuat să țină legătura după ce am prins-o eu. S-o fi îndrăgostit. Ea e și mai tânără, are 24 de ani. Nici ăla cu care vorbea ea nu era tânăr, tot așa, vreo 37-38 de ani. Soția nu a mai luat legătura cu nimeni, nici cu mama ei, nici cu copiii. Mă gândesc să nu i se fi întâmplat ceva rău, cred că măcar îi trimitea mamei ei un mesaj ceva. Să nu fi căzut într-o filieră de prostituție, eu știu…”, a mărturisit pentru presa locală Cristi Părălește la două zile după ce soția sa l-a părăsit.

Halucinant este faptul că bărbatul a anunțat poliția de dispariția soției sale, după care a postat pe conturile de socializare că este singur și că își caută o nouă parteneră.

Femeia a fost dată în urmărire națională. Speriată, a luat legătura cu fostul partener Și i-a mărturisit că nu se va mai întoarce acasă și că și-a refăcut viața cu alt bărbat şi nu mai vrea să audă de el şi nici de copii.

Bărbatul părăsit este acum nevoit să aibă grijă singur de cele două fetiţe. Acesta mai are doi băieţi dintr-o căsătorie anterioară. 

Doi magistrați, numiți de CSM în cadrul Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor

CSM a numit doi noi judecători în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor. Dumitru Racoviță și Ghenadie Mîra au fost aleși în urma unui concurs încheiat astăzi, scrie tv8.md.

Dumitru Racoviță este judecător la Judecătoria Ungheni, iar Ghenadie Mîra președinte interimar al Curții de Apel Centru, fosta Curte de Apel Chișinău.

În cadrul concursului pentru suplinirea funcțiilor vacante de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor, din rândul judecătorilor, s-au înscris 6 candidați. Trei dintre ei, Stanislav Grosu, de la Judecătoria Bălți, Eugeniu Beșelea, de la Judecătoria Chișinău, și Vitalie Pîslariuc, de la Judecătoria Orhei, au depus cereri de retragere din concurs.

Vladislav Schibin, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, intervievat în ședință, nu a primit susținerea CSM.

Pe 19 decembrie, Adunarea Generală a Judecătorilor i-a ales în acest colegiu pe Ion Talpa – președintele Curții de Apel Nord, Petru Păun – judecător de la Judecătoria Chișinău și Adrian Cerbu – judecător al Judecătoriei Criuleni.

CSM mai urmează să selecteze 4 reprezentanți ai societății civile în acest colegiu.

Precizare importantă de la șeful „Moldovagaz” cu privire la achizițiile de gaze

SA Moldovagaz a contractat volumele necesare de gaze naturale, care vor asigura integral pînă la sfîrșitul lunii martie 2025 consumul malului drept al Nistrului, inclusiv al întreprinderilor din complexul energetic, al agenților economici și organizațiilor bugetare, scrie noi.md.

Despre acest lucru a declarat președintele interimar al Consiliului SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, menționînd că a făcut această precizare ca urmare a numeroaselor solicitări. Anterior, el a spus că Moldovagaz SA a luat act de decizia Gazprom de a limita, începînd cu 1 ianuarie 2025, ora locală 7.00, furnizarea gazelor naturale către Moldova pînă la un volum de 0 metri cubi pe zi. Vadim Ceban a declarat că, începînd cu decembrie 2022, toate gazele naturale furnizate de Gazprom în volum de 5,7 milioane de metri cubi pe zi au fost redirecționate de Moldovagaz SA către regiunea transnistreană a Moldovei. În același timp, gazele naturale pentru consumatorii din dreapta Nistrului au fost achiziționate de pe piețele regionale și europene. „Moldovagaz SA a contractat volumele necesare de gaze, care vor acoperi integral tot consumul malului drept pînă la sfîrșitul lunii martie 2025”, a subliniat atunci șeful Moldovagaz.

Tiraspolul refuză ajutorul Chișinăului pentru a depăși criza din regiune provocată de sistarea livrării gazelor din Rusia

Liderii de la Tiraspol refuză ajutorul propus de autoritățile de la Chișinău pentru a depăși criza din regiunea transnistreană, provocată de sistarea livrării gazelor din Rusia. Despre aceasta a anunțat președintele Maia Sandu, într-un video publicat după întrevederea de dimineață cu prim-ministrul Dorin Recean, vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian și șeful Legislativului, Igor Grosu, transmite IPN.

„Guvernul și partenerii externi au propus ajutor umanitar: alimente, medicamente, combustibil, generatoare, transportarea bolnavilor de pe malul stâng pe cel drept. Dar regimul de la Tiraspol a refuzat toate aceste ajutoare”, a comunicat Maia Sandu.

Potrivit președintelui Republicii Moldova, lucrurile sunt mai complicate pentru malul stâng, în această perioadă de criză energetică. „Vom vedea cum se vor desfășura lucrurile, dar autoritățile de la Chișinău fac totul ca să ușureze situația cetățenilor din regiunea transnistreană”, a promis șeful statului, Maia Sandu.

Beneficiile uimitoare ale plantei numite „mătura intestinului” – iarbă de leac pentru zeci de afecțiuni
Articolul anterior
Care sunt cele mai falsificate alimente din lume
Articolul următor