Starețul mănăstirii Cosăuți, arhimandritul Ieronim, a fost înjunghiat în astă dimineață

Staerțul mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului”, arhimandritul Ieronim, ar fi fost găsit zăcând într-o baltă de sânge, în această dimineață, în jurul orei 08:00, pe teritoriul mănăstirii din localitatea Cosăuți, din raionul Soroca, susțin sursele PulsMedia.MD.

Informația a fost confirmată de Octavian Cebotarenco, șeful Inspectoratului de poliție Soroca. Starețul a fost internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Raional Soroca. Starea pacientului este de gravitate medie, stabilă.

Sursele apropiate anchetei menționează că starețul mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” arhimandritul Ieronim ar fi fost înjunghiat de către un localnic cu deficiențe mintale, care timp de un an a fost la toate slujbele ținute de preot.

Cadavrul făptașului, un tânăr de 26 de ani, ar fi fost găsit cu ajutorul unei drone fiind spânzurat în pădure de un copac de pin, la scurt timp după comitrea crimei.

Acesta avea mâinile și hainele murdare de sânge, iar la el oamenii legii au găsit și cuțitul cu care a fost înjunghiat preotul.

Dânsul suferea de schizofrenie și deseori avea un comportament agresiv.

Cum arată casa în care locuiește Fuego: Și-a transformat piscina în dressing pentru 500 de costume

După ani de muncă intensă și succes în agitația Bucureștiului, Paul Surugiu, cunoscut publicului drept Fuego, a ales să lase în urmă aglomerația capitalei și să se mute într-un loc liniștit, la periferia orașului. Artistul și-a construit o locuință impresionantă, scrie click.ro.

Fuego este un nume binecunoscut în lumea muzicii din România. Deși popularitatea și succesul i-au adus o viață prosperă, artistul preferă să trăiască modest și să se concentreze pe activitățile care îl pasionează. Recent, Fuego a ales să se mute în Bălteni, un sat din Ilfov, înconjurat de păduri seculare și aproape de un lac pitoresc.

Locuința sa, o vilă cochetă situată într-o zonă retrasă, este o adevărată oază de liniște. Pe lângă priveliștile idilice, casa are o particularitate care o face unică: piscina interioară a fost transformată într-un dressing impresionant.

Piscina devenită dressing pentru 500 de costume

Paul Surugiu a recunoscut că a avut o piscină interioară, dar a renunțat la ea pentru a face loc unui dressing. Decizia a fost determinată de numărul impresionant de costume de scenă pe care le deține – peste 500, unele create de designeri celebri precum Doina Levintza și Alexandru Ciucu.

Am transformat piscina în dressing pentru că nu mai aveam unde să pun costumele. Peste jumătate nu le mai pot purta, dar vreau ca, în timp, să le transform într-o expoziție permanentă. La 70 de ani, îmi doresc să am fundația mea și un muzeu cu toate creațiile mele, costumele populare, discurile de aur și colecția mea de pictură,” a povestit artistul în cadrul podcastului ținut de Mara Bănică.

Relația cu vecinii

Deși locuința sa este impresionantă, Fuego petrece puțin timp acasă din cauza programului său încărcat. Casa este bine securizată, cu un gard înalt și camere de supraveghere, dar relațiile cu vecinii rămân cordiale.

Locuitorii din sat îl descriu ca pe o persoană respectuoasă și modestă. „Este un băiat tare cumsecade. Nu are obiceiul să vină des la magazine, are pe cineva care îi face cumpărăturile, dar dacă te întâlnești cu el, vorbește cu toată lumea”, spune o localnică.

O întâmplare descrisă de săteni îl arată pe artist savurând cireșe direct dintr-un pom, în timp ce șoferul său îl aștepta răbdător în mașină. „E ardeleanul nostru, vorbește frumos și cântă și mai frumos,” a adăugat o vecină.

Oficial: România și Bulgaria intră în Schengen terestru din 1 ianuarie 2025

Miniştrii de interne ai UE au decis joi să elimine controalele la frontierele interne terestre cu şi între Bulgaria şi România începând cu 1 ianuarie 2025. Acest lucru înseamnă aderarea completă în Schengen. Însă, timp de șase luni vor exista controale aleatorii la frontierele terestre, transmite Europa Liberă România, scrie nordnews.md.

Miniștrii de interne tocmai au adoptat o decizie de ridicare a controalelor la frontierele terestre interne cu și între Bulgaria și România începând cu 1 ianuarie 2025. O mare victorie pentru Bulgaria, România și întreaga Europă!”, a anunțat președinția maghiară a Consiliului UE.

„Gata! S-a decis! România și Bulgaria vor adera pe deplin la spațiul Schengen la 1 ianuarie 2025. Felicitări popoarelor din ambele țări care au muncit din greu și cu perseverență pentru acest lucru. Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai sigură și mai unită”, a declarat Roberta Metsola, președinta Parlamentului European.

Însă, conform acordului statelor de luna trecută de la Budapesta, timp de șase luni vor fi făcute controale aleatorii la frontierele cu Ungaria și Bulgaria.

Narcotice camuflate în jucării de pluș, descoperite la vama Vulcănești

La data de 11 decembrie 2024, la pista de ieșire din țară a postului vamal Vulcănești, s-a prezentat pentru control un autoturism marca „Dacia Logan”. La volan se afla un cetățean moldovean, în vârstă de 35 de ani, însoțit de o pasageră, cetățeană ucraineană în vârstă de 33 de ani. Cei doi au ales coridorul verde pentru traversare, declarând că transportă doar bunuri personale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma analizei de risc și a suspiciunilor apărute, funcționarii vamali au dispus efectuarea unui control fizic amănunțit asupra bagajelor. În timpul verificării, una dintre jucăriile de pluș transportate a atras atenția prin greutatea neobișnuită. La deschiderea acesteia, s-a descoperit o pungă de plastic ce conținea o substanță albă, solidă, sub formă de cristale, cu un miros specific înțepător, presupusă a fi drog de tip „sare”.

Cantitatea totală a substanței ridicate și transmise spre expertiză este de aproximativ 1,45 kg.

Cazul a fost preluat de ofițerii Direcției urmărire penală a Serviciului Vamal, care continuă investigațiile pentru elucidarea circumstanțelor. Serviciul Vamal rămâne ferm angajat în lupta împotriva traficului de droguri, contribuind la siguranța cetățenilor și combaterea activităților ilegale.

Nu suntem „frații mai mici” ai rușilor. Mișcarea anticolonială din Rusia, care crește pe fondul războiului din Ucraina
Articolul anterior
Doliu în familia Evgheniei Guțul. Tatăl başcanei a decedat
Articolul următor