Încheie frumos săptămâna! Unica.md și ITicket v-a pregătit o listă cu recomandări pentru acest weekend

Căutați modalități unice de a vă petrece weekendul? Fie că ești în căutarea inspirației, a unei experiențe culturale sau pur și simplu dorești să te bucuri de un moment de relaxare și divertisment, weekendul acesta oferă evenimente pentru toate preferințele.

Unica.md și iticket venim cu soluția perfectă pentru dumneavoastră! Iată 10 evenimente excepționale ce vor avea loc acest weekend, garantând o experiență memorabilă pentru toate gusturile și interesele.

Doctor Komarovskiy la Chișinău

O ocazie perfectă de a beneficia de sfaturi utile, direct de la unul dintre cei mai calificați specialiști în medicină. Dr. Evghenii Komarovskiy, figura emblematică în domeniul pediatriei, este bine cunoscut nu doar pentru emisiunea sa educativă „Школа доктора Комаровского”, dar și pentru numeroasele sale publicații care au ghidat părinții în îngrijirea adecvată a copiilor. Născut la 15 octombrie 1960, în Kharkiv, Ucraina, Dr. Komarovskiy a dedicat o mare parte din cariera sa îmbunătățirii sănătății infantile, combinând expertiza medicală cu o abordare accesibilă a oricărui părinte. 

Când? 24 martie 2024, ora: 14:00 
Unde? Palatul Republicii  

Bilete: aici

Greierașul Argintiu

Inspirat de fabula clasică, acest spectacol captivant va avea loc pe 24 martie la Cinematograful „Odeon”. O producție muzicală vibrantă, perfectă pentru o seară în familie.

Când? 24 martie 2024, ora: 15:00 
Unde? Cinematograful „Odeon”

Bilete: aici 

МАШИНЕРИЯ ЧЕХОВ


Această piesă inovatoare promite să aducă o nouă perspectivă asupra lucrărilor clasice ale lui Cehov, combinând drama cu umorul subtil.

Când? 24 martie 2024, ora: 18:00 
Unde? Teatrul dramatic rus de stat „A. P. Cehov”

Bilete: aici

Scufița Roșie – Spectacol Interactiv de Animatie pentru copii 


Un spectacol interactiv pentru copii care va avea loc pe 24 martie la Centrul Cultural Odeon. Este o reinterpretare magică a poveștii clasice, ce încurajează participarea activă a micilor spectatori.

Când? 24 martie 2024, ora: 11:00 
Unde? Cinematograful „Odeon”

Bilete: aici 

Jazz Standards

Pe 23 martie, Palatul Republicii devine gazda unei seri de jazz de neuitat, cu interpretări ale celor mai cunoscute standarde. O experiență culturală rafinată pentru iubitorii de muzică.

Când? 23 martie 2024, ora: 18:00 
Unde? Palatul Republicii 

Bilete: aici

Succesul în Design Interior. Secrete și Soluții

Cristina ENI va împărtăși secretele succesului în lumea designului interior. Ideal pentru profesioniști și aspiranți în domeniul designului, ocazie unică de a învăța direct de la cei mai buni din industrie.

Când? 23 martie 2024, ora: 14:00 
Unde? Showroom ACCESIT, str. Cojocarilor 18

Bilete: aici

Wedding Fair 


O expoziție dedicată viitorilor miri, oferind o gamă largă de idei și soluții pentru ziua cea mare. De la decorațiuni la sfaturi de planificare, acest târg este un must pentru oricine organizează o nuntă.

Când? 23 martie 2024, ora: 10:00 
Unde? Radisson Blu Leogrand

Bilete: aici 

Traviata


O producție de operă clasică, care prezintă o poveste de dragoste emoționantă și tragică. Un eveniment cultural de înaltă clasă, perfect pentru o seară romantică sau pentru iubitorii  de operă.

Când? 24 martie 2024, ora: 17:00 
Unde? Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”

Bilete: aici

Networking la un pahar de vin, ediția XXVIII

Un eveniment socializare și networking într-un cadru relaxat, ideal pentru profesioniști și antreprenori ce doresc să își extindă rețeaua de contacte.

Când? 22 martie 2024, ora: 18:30 
Unde? Restaurantul Noema, str. Ștefan cel Mare 103, Chișinău

Bilete: aici

Science Time Machine – Prima Expoziție Științifică din Moldova
Expoziția interactivă a ajuns la ultimul weekend în care va avea loc, nu rata experiența să te transporți într-o călătorie prin timp și spațiu, explorând minunile științei. Educativ și distractiv pentru toate vârstele. 

Când? 21-24 martie 2024, ora: 16:00, 12:00
Unde? Ion Creangă, 1, Universitatea Pedagogică

Bilete: aici 

Îți mulțumim pentru că ai citit recomandările noastre de evenimente și sperăm că ai găsit ceva care să te inspire pentru weekendul ce vine. Pentru a afla mai multe detalii despre evenimentele prezentate și pentru a cumpăra bilete, vizitează site-ul iTicket.md sau blogul iTicket unde poți afla și mai multe detalii interesante.  

Circa 90 de companii din R.Moldova vor beneficia de granturi din partea Guvernului, Uniunii Europene și Băncii Mondiale

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a anunțat astăzi 89 de companii beneficiare de granturi nerambursabile în valoare totală de peste 28,5 milioane de lei. Totodată, au fost semnate contractele de finanțare destinate dezvoltării afacerilor, fondurile provenind de la Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Banca Mondială, transmite MOLDPRES.

Finanțarea a fost accesată prin intermediul mai multor programe gestionate de ODA, inclusiv PARE 1+2, Programele de Ecologizare, de Susținere a Antreprenoriatului Feminin, Start pentru Tineri, de Retehnologizare și Eficiență Energetică, de Sprijin în Domeniul Turismului și de Creștere a Competitivității. Se estimează că aceste granturi vor contribui la crearea a circa 400 de noi locuri de muncă și la menținerea altor 700 existente în cadrul companiilor beneficiare, mobilizând totodată investiții private suplimentare semnificative în economia națională.

„Antreprenorii sunt vasele sangvine ale țării. Prin aceste granturi, dorim să reducem riscul, să încurajăm investițiile inteligente, inovarea și adoptarea noilor tehnologii pentru a crește competitivitatea afacerilor moldovenești. Dacă antreprenorii doresc să facă afaceri și să se dezvolte, asta înseamnă că noi avem și progres economic”, a declarat la eveniment vicepremierul Doina Nistor, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.

La rândul său, Matei Ciciai, însărcinat cu afaceri a.i. al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a reiterat sprijinul UE pentru sectorul privat.

„Aceste granturi reprezintă mai mult decât un suport financiar; sunt un semn de încredere în viziunea și munca asiduă a antreprenorilor. Sprijinirea IMM-urilor joacă un rol central în parteneriatul UE-Moldova, iar oportunitățile pentru afaceri vor continua să se extindă pe măsură ce Moldova avansează pe calea integrării europene. Șapte din cele zece programe de granturi gestionate de ODA sunt cofinanțate de Uniunea Europeană, mobilizând resurse considerabile pentru dezvoltarea economică a țării”, a menționat Matei Ciciai.

Directorul ODA, Vadim Codreanu, a oferit detalii despre eforturile continue ale organizației.

„Ne bucurăm să susținem astăzi încă 89 de companii. Anul acesta am semnat deja 220 de contracte de grant. Lucrăm la consolidarea programelor noastre și la digitalizarea proceselor pentru a facilita accesul antreprenorilor la finanțare. Pe lângă granturi, ODA oferă și alte instrumente importante, precum Programul 373 sau Fondul de Garantare a Creditelor, pentru a dinamiza investițiile”, a afirmat Vadim Codreanu.

Evenimentul, al treilea de acest gen organizat de ODA în anul curent, s-a încheiat cu sesiuni de informare dedicate beneficiarilor privind implementarea proiectelor investiționale și respectarea condițiilor contractuale.

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului  este instituția publică principală din Republica Moldova responsabilă de susținerea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, oferind suport financiar și non-financiar antreprenorilor din țară.

Un moldovean, reținut la Paris, după ce ar fi înjunghiat doi bărbați și l-a snopit în bătaie pe al treilea: A fost dus la Psihiatrie

Un cetățean moldovean a fost arestat, în capitala Franței, după ce a înjunghiat două persoane și a bătut un alt bărbat, care acum este în stare critică la spital, scrie presa franceză citată de unimedia.info.

După ce a înjunghiat două persoane și a fugit, bărbatul, originar din Moldova, a bătut o altă persoană, într-un tramvai, fără niciun motiv aparent. Incidentul s-a produs vineri, 18 aprilie. Suspectul a fost reținut.

Autorul atacurilor înjunghiase, mai devreme, două persoane.

Când a urcat în tramvai și a început să bată un alt bărbat, ceilalți pasageri au intervenit, pentru a-l opri. Persoana snopită în bătaite se află în stare critică, la spital.

Suspectul a fost arestat, iar ulterior spitalizat, din cauza unor probleme psihiatrice.

Cazul bătrânului amendat pentru comerț stradal. Ce spune Poliția

Cu referire la cazul apărut în spațiul public în care este amendat un bărbat în etate, care vindea verdețuri și flori pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei, precizăm cǎ NU poliția a documentat această persoană și nici nu a avut intenția să o facă, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

colaj foto: realitatea.md

Polițistul s-a prezentat la fața locului în urma unui apel la 112.

Amintim că poliția este obligată să intervină la orice apel 112 în care este solicitată și reiterăm că persoana NU a fost documentată de poliție, dar de angajatul Preturii.

În context, amintim că Poliția nu documentează comerțul stradal, excepții fiind organizarea comercializării alcoolului și a țigărilor.

Un tânăr de 20 de ani din capitală l-a jefuit în mod deschis de trotinetă pe un bărbat. Victima fost păgubită cu peste 17.000 de lei
Articolul anterior
Transplant revoluționar reușit. Primul pacient cu rinichi de porc se recuperează bine
Articolul următor
Close menu