Caz tragic la Ciocana! Un copil de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare

Aseară, în jurul orei 22:30, polițiștii de la Ciocana au fost sesizați de părinții unui copil despre faptul că fiul lor de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare.

La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că părinții minorului ar fi ieșit afară, iar băiatul a rămas singur acasă.

Când s-au reîntors, părinții au depistat cadavrul băiatului și imediat au alertat poliția.

Corpul neînsuflețit al copilului a fost examinat de către medicul legist. La fața locului a fost solicitată și Secția specializată a Centrului tehnico-criminalistic și Expertize judiciare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

În urma verificărilor s-a constatat că pistolul de model Baikal 442 era deținut legal de tatălui minorului şi era păstrat în safeu, iar băiatul ar fi găsit cheia și a avut acces la armă.

Polițiștii au iniţiat o anchetă.

Veniturile totale ale bugetului de stat au crescut cu 4,8% în patru luni ale anului curent

În primele patru luni ale anului 2024, veniturile totale ale bugetului de stat au constituit circa 20,9 mlrd de lei. Acestea sunt în creștere cu 964,6 mln de lei sau cu 4,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023. Cifrele au fost prezentate astăzi de Ministerul Finanțelor, transmite Moldpres.

Potrivit sursei citate, încasările din veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat reprezintă 9,6 mlrd de lei, iar din cele administrate de către Serviciul Vamal 11,8 mlrd de lei.

Cheltuielile bugetului de stat au constituit 25 mlrd de lei. Comparativ cu perioada similară a anului 2023, acestea sunt mai mici cu 1,5% sau cu 393,3 mln de lei.

Ministerul Finanțelor a precizat că executarea bugetului de stat, la finele lunii aprilie a anului curent s-a încheiat cu un deficit de circa 4,1 mlrd de lei.

O tânără de 21 de ani din capitală, găsită fără suflare. Iubitul ei, principalul suspect

O tânără de 21 de ani a fost găsită fără suflare. Preliminar, se constată un omor. Totodată, oamenii legii spun că o persoană s-a prezentat la poliția și că aceasta ar recunoaște vinovăția. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.

Tragedia a avut loc la 19 mai, într-un apartament din capitală. În urma celor întâmplate, tânăra a decedat. De altă parte, iubitul fetei, s-a prezentat la poliție asumându-și vina.

Potrivit șefei Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, suspectul în vârstă de 28 de ani a fost reținut, iar Poliția a inițiat o anchetă pe acest caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, transmite Agora.

Dacă va fi găsit vinovat de comiterea crimei, suspectul riscă de la 15 la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.

La Chișinău are loc Olimpiada Republicană la Educația fizică

Elevii pasionați de sport și pregătire fizică participă, în perioada 24-26 mai 2024, la Olimpiada Republicană la Educația fizică. Competiția se desfășoară la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și întrunește 175 de elevi din întreaga țară. 

Prezentă la festivitatea de deschidere, Nadejda Velișco, Secretar general în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a îndemnat elevii să contribuie la excelența sportivă și promovarea unui mod sănătos de viață în rândul semenilor săi. 

„Sportul a fost dintotdeauna o parte esențială a unei vieți sănătoase. Acesta ne ajută să ne menținem corpul puternic, activ și în formă. Din fericire, sportul devine tot mai popular în țara noastră, Republica Moldova reușind să se califice la Jocurilor Olimpice de vară, ediția 2024”, a menționat Nadejda Velișco.

Olimpiada Republicană la Educația fizică este organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării în colaborare cu membrii Consiliului Olimpic Republican cu suportul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” și se înscrie în lista celor 21 de olimpiade și concursuri republicane care au loc în perioada 16 februarie – 27 mai 2024. 

Probele de concurs au loc pe parcursul zilelor de vineri, 24 mai și sâmbătă, 25 mai, iar Festivitatea de premiere va fi organizată duminică, 26 mai, ora 12:00, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (sala de festivități a blocului de pe str. Iablocikin, 5).

 Maia Sandu îi invită pe toți cetățenii să sărbătorească împreună Ziua Europei, pe 9 Mai
Articolul anterior
Poliția anunță reținerea unei femei din Cahul pentru comandarea asasinării fostului soț, contra sumei de 20.000 euro
Articolul următor