Linia banilor în palmă. Verifică-ți perspectivele tale financiare

Te-ai întrebat vreodată unde anume se află linia banilor în palmă? Aceasta îți poate arăta care sunt perspectivele tale financiare. Dacă îți dorești să afli mai multe despre câștigurile pe care a-i putea avea de-a lungul vieții, atunci această line ți-ar putea dezvălui câteva detalii despre tine.

Linia banilor are mai multe forme și poate spune altă poveste pentru fiecare persoană care o poartă. Specialiștii îți oferă mai multe detalii despre cum arată linia banilor, unde se află și ce anume poate dezvălui despre perspectivele tale financiare.

Linia banilor în palmă

În chiromație, linia banilor este situată aproape de linia căsătoriei. Aceasta are forme și dimensiuni diferite și astfel, în consecință, poate influența în mod diferit perspectivele financiare ale fiecărei persoane.

Pentru a localiza linia banilor, tot ce trebuie să faci este să te uiți sub degetul inelar. Linia banilor se află între degetul mic și cel inelar.

Ce înseamnă dacă linia banilor este dreaptă

Dacă ai linia banilor dreaptă, care este, de asemenea profundă, atunci este un semn că ai un intelect crescut și ești capabilă să faci alegeri mari în viață. Vei avea norocul de a face avere din mai multe surse după vârsta de 30 de ani.

În plus, dacă linia Soarelui este, de asemenea, dreaptă, acest lucru arată că împreună cu banii tăi vei dobândi și un nume important.

Ce înseamnă dacă ai linia banilor ondulată

Dacă linia banilor este ondulată atunci este un semn că este posibil să nu ai o viață financiară stabilă sau o sursă de venit sigură.

Acest lucru poate însemna că îți vei schimba locul de muncă de mai multe ori până vei ajunge să faci ceea ce îți place.

Cu toate acestea, chiar și atunci când nu lucrezi în domeniul în care îți dorești, ai în continuare șanse mari de a face bani. Ești o persoană care știe să se descurce în orice situație.

Ce înseamnă dacă ai linia banilor discontinuă

Foarte puțin epersoane au linia banilor discontinuă, dar acest lucru nu înseamnă că este ceva neobișnuit. Linia discontinuă a banilor este un semn că te poți confrunta cu mai multe obstacole de-a lungul carierei tale.

Nu-ți va fi ușor să ajungi printre cei mai buni, dar atunci când se va întâmpla vei străluci în domeniul în care activezi.

Ce legătură are linia Soarelui cu linia banilor

Linia Soarelui mai este cunoscută sub numele de linia Apollo. Linia Apollo este un indicator puternic asociat cu faima, recunoașterea și succes atât în carieră, cât și în finanțe.

Această linie se găsește de obicei paralelă cu linia destinului, extinzându-se de la baza palmei către degetul inelar.

O linie a Soarelui puternică și neîntreruptă sugerează o cale către prosperitate financiară, calități de conducere și potențialul succesului antreprenorial.

Se crede că indivizii cu o linie a Soarelui bine dezvoltată posedă carisma și determinarea necesară penru a acumula o avere impreionantă și a atinge înălțimi impresionante în carieră. 

sursa

Omor în Capitală! Cadavrul unui bărbat, depistat pe Șoseaua Balcani. Un suspect a fost reținut

Un bărbat de 42 de ani din capitală a fost plasat în arest pentru 30 de zile, fiind suspectat de comiterea unui omor.

Poliția a fost sesizată la 24 mai, precum că pe Șos. Balcani din capitală a fost depistat cadavrul unui bărbat. În cadrul acțiunilor procesual penale s-a stabilit că victima este un bărbat de 30 de ani, iar la examinarea de către medicul legist pe suprafața corpului au fost depistate mai multe leziuni și o plagă de cuțit în regiunea abdomenului. Ofițerii de investigație și de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Buiucani, sub conducerea procurorilor mun. Chișinău- Oficiul Buiucani, au identificat și reținut suspectul. În cadrul audierilor acesta a comunicat că ar fi avut un conflict cu victima, iar după comiterea crimei, pentru a ascunde urmele, a aruncat cadavrul peste geam de la etajul 9. Bărbatul este cercetat penal pentru omor, infracțiune care, conform legislației, se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață.

Românii stabiliți în Spania vor putea avea dublă cetățenie

Premierul român Marcel Ciolacu a făcut un anunț important pentru românii stabiliți în Spania, aducând vești despre schimbări semnificative care vor avea loc în această vară. Acestea vizează diverse aspecte legate de statutul și drepturile comunității românești din Spania, având un impact direct asupra vieții cotidiene a acestora, scrie evz.ro.

Marcel Ciolacu a anunțat o serie de măsuri destinate românilor din diaspora. Printre acestea, se numără și vizita premierului spaniol, Pedro Sánchez, care va veni în iulie la București pentru a semna un acord ce va permite românilor stabiliți în Spania să obțină cetățenie dublă.

„M-am întâlnit cu Pedro Sánchez, premierul Spaniei, și pot să vă spun că va veni în iulie la București pentru a semna acordul prin care românii stabiliți în Spania vor putea avea dublă cetățenie. Este un semn de respect pe care prietenul meu, Pedro Sánchez, după aproape doi ani de zile de când construim acest lucru, îl aduce celei de-a doua comunități ca mărime din Spania. Doar Franța și Portugalia mai au astfel de acorduri cu Spania și mă bucur că românii vor avea acces la locurile de muncă mai bine plătite fără să fie nevoiți să mai renunțe la cetățenia română”, a declarat Ciolacu.

Totodată, premierul român a anunțat că a avut o întâlnire cu președintele Consiliului de Miniștri al Italiei, Giorgia Meloni:

„Pot să vă spun că recunoașterea Bisericii Ortodoxe drept cult recunoscut de statul italian este pe ultima sută de metri. Denumirea juridică, și sunt ferm convins că toți cei din Italia o cunosc, este Intesa”.

Referitor la întâlnirea cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, Ciolacu a menționat că au colaborat eficient pentru a proteja și îmbunătăți condițiile de muncă ale muncitorilor români, în special ale celor sezonieri.

Discuțiile despre acest subiect au fost începute încă din luna februarie a acestui an. Atât Marcel Ciolacu, cât și Nicolae Ciucă s-au întâlnit cu reprezentanții politici din Spania pentru a avea o discuție de comun acord pentru sprijinul românilor din Spania.

Conform spuselor reprezentanților diasporei, pentru cei peste un milion de români din Spania, obținerea dublei cetățenii va reprezenta împlinirea unui vis.

Deținerea statutului de cetățean spaniol le va oferi accesul la oportunități de muncă mai bine plătite, în domenii precum administrația, ordinea publică sau educația.

În plus, deținând pașaportul spaniol, românii vor putea călători fără vize în majoritatea țărilor din întreaga lume.

Schimbări importante și pentru cei care doresc să călătorească în Turcia

Marcel Ciolacu a avut în ultima perioadă vizite oficiale care au vizat interesele românilor. Printre acestea se numără întâlinrea cu președintele Turciei, dar și cu Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.

„M-am întâlnit cu doamna Maia Sandu, președintele Moldovei, și cu președintele Zelenski, și am reușit să eliminăm în aceste două țări conceptul aberant și sovietic de limbă moldovenească. Toți românii, toți românii din Republica Moldova și Ucraina vorbesc astăzi o singură limbă, iar aceea este limba română. Și sunt foarte mândru de acest lucru. M-am întâlnit chiar săptămâna aceasta președintele Turciei, cu domnul Erdoğan, și am reușit ca românii ce doresc să călătorească în Turcia să o poată face doar cu buletinul, nefiind nevoie de pașapoarte”, a adăugat prim-ministrul.

Marcel Ciolacu așteaptă tot anul acesta și aderarea completă la Schengen

Premierul speră ca cea mai mare realizare din acest an să aibă legătură cu Spațiul Schengen și aderarea completă a României la acesta.

„Știți foarte bine calvarul pe care trebuie să-l îndurați an de an la graniță când vreți să vă întoarceți acasă de sărbători. Eu consider că aceasta este o umilință, iar românii nu au niciun motiv pentru care să fie umiliți și să nu primească ce li se cuvine. Anul trecut am deschis un proces ireversibil prin aderarea aeriană și maritimă, dar anul acesta trebuie să facem dreptate până la capăt și să intrăm și cu granițele terestre. Așa este normal și vă asigur în această seară că acest Guvern va face acest lucru, la fel cum vom face dreptate și în ceea ce privește vizele pentru Statele Unite. Sunt convins că toate discuțiile pe care le-am avut cu oficialii americani și tot efortul făcut de statul român, dar mai ales tot efortul făcut de către români, vor duce în acest an la o decizie de eliminare a vizei”.

Ziua Internațională a Copiilor la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală! Intrarea este liberă! 

Centrul Educației Estetice „Lăstărel”, în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, organizează vineri, 31 mai, ora 15:00, un spectacol muzical cu genericul „Universul copilăriei”, dedicat Zilei Internaționale a Copiilor.

La spectacol vor evolua tineri interpreți, laureați ai concursurilor naționale și internaționale, promotori ai patrimoniului cultural imaterial, din cadrul cercurilor vocale „Melody”, conducătoare Hîncu Ionela; „Vocal-star”, conducătoare Castraveț Ina; „Solo”, conducătoare Grumeza Marina; Cercul de dans modern, conducătoare Ciobanu Viorica. 

Acest eveniment este un prilej frumos de a sărbători împreună copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a le aprecia talentele muzicale, de a-i pregăti pentru un viitor sănătos și plin de succese.

Organizatorii vă așteptă la muzeu, să pășiți în lumea frumoasă a copilăriei!

Intrarea este liberă! 

Adresa: Str. M. Kogălniceanu. 82

#stilunic – Lia Taburcean și Masha Tugutchi:”Noi azi la emisiune am venit cu un scop, să o transformăm pe Nicoleta”!
Articolul anterior
Posibil virus și alți agenți patogeni ar putea apărea la Jocurile Olimpice de la Paris
Articolul următor