Siegfried Mureșan: ”Republica Moldova a reușit să facă pași pe care nimeni nu îi credea posibili în urmă cu doi ani”

Republica Moldova a făcut pași pe care nimeni nu-i credea posibili în urmă cu doi ani, iar negocierile de aderare la Uniunea Europeană ar putea începe, oficial, în luna iunie. Declarația aparține europarlamentarului român, Siegfried Mureșan, potrivit căruia atât la Chișinău, cât și la Bruxelles există voință în acest sens. Potrivit oficialului european, de la 1 iulie Ungaria preia președinția Consiliului UE, iar Republica Moldova procedează corect menținând un dialog diplomatic cu Guvernul de la Budapesta, notează IPN.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan spune că în luna iunie există șanse ca Republica Moldova să înceapă, oficial, negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit demnitarului, indiferent dacă acest lucru se va întâmpla sau nu în luna iunie, important este că procesul a fost lansat.

„Poziția mea este că aceste negocieri trebuie să înceapă în luna iunie, că Republica Moldova îndeplinește toate condițiile ca acest lucru să se întâmple. Însă mai important decât momentul la care încep negocierile este procesul pe care ne-am înscris. Trebuie subliniat faptul că în ultimii doi ani Republica Moldova a reușit prin parteneriatul cu Uniunea Europeană să facă pași pe care nimeni nu îi credea posibili în urmă cu doi ani. În doi ani Republica Moldova a depus cerere de aderare, a primit statut de stat candidat, ulterior s-a luat decizia unanimă de începere a negocierilor de aderare. Această decizie este una ireversibilă. Acum știm clar că negocierile vor începe și Republica Moldova va deveni stat membru al Uniunii Europene. Cel mai important este că acest proces a început”, a spus Siegfried Mureșan în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Oficialul european spune că nu există riscuri ca Ungaria că pună piedici începerii negocierilor de aderare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Opinia este expusă în contextul în care Ungaria preia șefia Consiliului UE de la 1 iulie 2024.

„Ungaria a fost un stat cu poziții specifice în ceea ce privește războiul din Ucraina, însă Ungaria nu s-a opus niciodată procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Autoritățile Republicii Moldova procedează foarte bine întreținând un dialog diplomatic cu Guvernul de la Budapesta. Acest dialog este bun, necesar, corect. Există voință la Chișinău, la Bruxelles, în rândul cetățenilor Republicii Moldova de integrare. Poziția mea este că negocierile trebuie să înceapă în luna iunie și sunt optimist în acest sens. Oricum, progresul înregistrat este remarcabil. Viteza este una bună, acum are loc o muncă tehnică, e un proces de screening, evaluare a legislației din Republica Moldova, este o pregătire a negocierilor de aderare. Mai este nevoie de o decizie care cred că va fi luată în luna iunie, care va reprezenta mandatul de începere a negocierilor”, a mai spus europarlamentarul român.

Republica Moldova a depus o cerere de aderare la Uniunea Europeană în martie 2022 și i s-a acordat statutul de țară candidată în iunie 2022. În decembrie 2023, liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare.

Lucruri interzise înainte de somn

Chiar dacă pare ciudat, dar medicamentele împotriva durerii pot deveni motiv de insomnie, dacă le luați înainte de culcare. Iată ce este interzis cu desărvâșire de specialiști să facem înainte de culcare.

1.Să folosim gadgeturile
Specialiștii recomandă să încetăm privitul spre ecrane ( chiar și cel de televizor) cu minim o oră înainte de culcare. Ecranul mobilului (sau al tabletei) emite o lumină similara cu cea a zilei, dimineața, ceea ce activează creierul. Se interzice de asemenea verificarea poștei electronice : mailurile de serviciu pot induce o stare de neliniște.

2.Consumul de analgezice și antidepresive
Ele induc o stare de agitație celor care le iau înainte de culcare. Unicul medicament care se permite chiar înaintea somnului este..somniferul. Este foarte important să urmăm indicațiile medicului.

3.Să mâncăm și să bem înainte de culcare
Este total contraindicat, pentru că sistemul digestiv are și el nevoie de o pauză. Dacă veți face acest lucru, veți avea un somn neliniștit. Dacă totuși nu rezistați să vă culcați fără să mâncați, evitați mâncărurile grele si ciocolata. Indicate sunt iaurtul, laptele bătut, merele.

4.Să facem sport
Joggingul este contraindicat și , în general, orice tip de antrenament. Altminteri veți avea un somn întrerupt și deloc liniștit. Exercițiile fizice trebuie să înceteze cu două ore înaintea somnului.
Chiar dacă pare ciudat, dar medicamentele împotriva durerii pot deveni motiv de insomnie, dacă le luați înainte de culcare. Iată ce este interzis cu desărvâșire de specialiști să facem înainte de culcare

5.Să fumăm și să consumăm alcool
Nicotina este un stimulent care nu vă va lăsa să adormiți. Alcoolul, în schimb, acționează de multe ori ca și somnifer. Acțiunea lui se manifestă însă în timpul somnului. În consecință, vă veți trezi des, în timpul nopții, iar dimineața vă veți simți obosită.

Cercetătorii au studiat care este cea mai bună oră de culcare pentru reducerea riscului de a avea afecțiuni cardiace

Obiceiul de a merge la culcare înainte de ora 22:00 sau după ora 23:00 poate creşte riscul de apariţie a afecţiunilor cardiace, a constatat un nou studiu, relatează The Independent citat de digi24.ro.

O echipă de oameni de ştiinţă din Marea Britanie a examinat date colectate de la o cohortă de 88.000 de persoane care au raportat la ce oră au mers la culcare şi s-a ajuns la concluzia că ora optimă este între 22:00 şi 22:59.

Cei care au adormit înainte de ora 22:00 au avut un risc crescut cu 24% de a dezvolta ulterior boli de inimă, în timp ce persoanele care s-au dus la culcare după miezul nopţii au prezentat un risc mărit cu 25%.

Participanţii la studiu care au adormit între 23:00 şi 23:59 au avut un risc cu 12% mai mare, scrie digi24.ro.

„Corpul are un ceas intern de 24 de ore, numit ritm circadian, care ajută la reglarea funcţiilor fizice şi mentale. Deşi nu putem concluziona cauzalitatea în studiul nostru, rezultatele sugerează că orele de culcare timpurii sau târzii sunt mai susceptibile să perturbe ceasul organismului, cu consecinţe adverse pentru sănătatea cardiovasculară”, a declarat unul dintre cercetători, David Plans, de la Universitatea din Exeter.

Cercetări anterioare au evidenţiat asocierea dintre durata somnului şi riscurile cardiovasculare, însă acesta este primul studiu care analizează momentul la care oamenii adorm şi nu durata somnului.

Peste 88.000 de persoane, recrutate cu peste un deceniu în urmă în cadrul unui proiect de cercetare mai amplu, au purtat la încheietura mâinii un dispozitiv care a înregistrat momentul în care aceştia adormeau, pe o perioadă de şapte zile.

Cinci ani mai târziu, 3.172 dintre participanţi (3,6% din total) au dezvoltat o problemă cardiacă, precum atac de cord, accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitoriu sau insuficienţă cardiacă, transmite Agerpres.

Persoanele care s-au dus la culcare între 22:00 şi 23:00 au prezentat cel mai redus risc de probleme cardiace, au descoperit cercetătorii, chiar şi după ce au fost luate în calcul alte variabile precum vârsta, sexul, durata somnului, obiceiul fumatului, indicele de masă corporală, diabetul, tensiunea şi statutul socioeconomic.

„Studiul nostru indică faptul că momentul optim pentru a merge la culcare este într-un anumit punct al ciclului de 24 de ore al corpului, iar abaterile pot dăuna sănătăţii”, a spus Plans.

„Cel mai riscant moment a fost după miezul nopţii, posibil pentru că ar putea reduce probabilitatea de a vedea lumina dimineţii, care resetează ceasul corporal”, a adăugat specialistul.

Cu toate acestea, aceste date indică doar o corelaţie între ora de culcare şi bolile de inimă şi nu sunt suficiente pentru a demonstra că orele de culcare târzii sau timpurii cauzează apariţia unor probleme cardiovasculare mai târziu în viaţă.

După defalcarea datelor în funcţie de sexul participanţilor, asocierea dintre bolile de inimă şi momentul de debut al somnului a fost mai evidentă la femei, a adăugat Plans, care a precizat că în cazul bărbaţilor au existat diferenţe semnificative doar în cazul celor care adormeau înainte de ora 22:00. Acest lucru ar putea fi cauzat de diferenţele cu privire la modul în care sistemul hormonal funcţionează la bărbaţi şi femei şi la modul în care acesta răspunde la perturbarea ceasului intern.

„Deşi constatările nu indică o cauzalitate, momentul la care se adoarme a ieşit în evidenţă ca potenţial factor de risc cardiac – independent de alţi factori de risc şi de caracteristicile somnului. Dacă descoperirile noastre sunt confirmate în alte studii, momentul somnului şi igiena de bază a somnului ar putea constitui un obiectiv de sănătate publică cu costuri reduse pentru reducerea riscului de afecţiuni cardiace”, a spus David Plans.

Regina Giblin, asistent medical principal la British Heart Foundation, a declarat: „Acest studiu amplu sugerează că a merge la culcare între 22:00 şi 23:00 ar putea fi modalitatea optimă pentru majoritatea oamenilor de a-şi menţine inima sănătoasă pe termen lung. Cu toate acestea, este important să ne amintim că acest studiu indică doar o asociere şi nu poate dovedi cauza şi efectul. Este nevoie de mai multe cercetări asupra momentului şi duratei somnului ca factori de risc pentru bolile cardiace şi circulatorii”.

„A dormi suficient este important pentru starea noastră generală, precum şi pentru sănătatea noastră cardiacă şi a sistemului circulator, iar majoritatea adulţilor ar trebui să ţintească spre şapte până la nouă ore de somn pe noapte”, a notat Giblin.

Păpușa Nadia, vândută la prețul unui iPhone. Colecționarii se bat pentru ea

Piesele din perioada comunismului sunt căutate de mulți români. De altfel, colecționarii sunt dispuși să plătească sume importante pentru un astfel de obiect. Păpușa Nadia Comăneci sau cartea fostei campioane se vând la prețul piperate, scrie evz.ro.

Păpușa Nadia a fost inspirată din performanțele atinse de fosta mare campioană. Aceasta a fost lansată pe piață în anul 1977 și puțini români au reușit să o achiziționeze.

Nadia Comăneci are în spate o carieră impresionantă și un moment marcant pentru istoria gimnasticii. Românca a obținut primul „10 perfect” la Jocurile Olimpice de la Montreal.

De altfel, prețioasa jucărie a fost fabricată pentru celebrarea succesului ei.

În perioada comunismului, mulți copii visau să aibă o astfel de jucărie. În zilele noastre, păpușa Nadia este considerată la fel de valoroasă.

Aceasta este îmbrăcată într-u. costum de gimnastică identic cu cel purtat de fosta campioană. De altfel, păpușa are o medie la gât, care este prinsă de tricolor.

În trecut, prețul acesteia ajungea la 200 de lei și nu mulți români își permiteau să o achiziționeze. În plus, aceasta a fost lansată într-un număr limitat pe piață.

Păpușa sau cartea fostei campioane se vând pe diferite platforme

Cei care mai au o astfel de figurină nu sunt dispuși să o vândă la prețuri de chilipir. Pe platformele de vânzări, multe persoane cer între 1.500 și 4.000 de lei pentru celebra jucărie.

De-a lungul anilor, păpușa a fost expusă la diverse evenimente culturale. Totodată, fanii fostei campioane o pot admira și la Muzeului Jucăriilor din București, care este situat pe Calea Victoriei.

În plus, cartea Nadiei se vinde cu prețuri cuprinse între 200 și 600 de lei. Cea mai scumpă variantă include și semnătura fostei campioane.

De asemenea, o persoană a pus în vânzare o carte poștală cu imaginea sportivei. Prețul acesteia este de 20 de lei.

Ala Nemerenco: Aderarea la UE înseamnă eficiență și modernizare
Articolul anterior
12 morți și 60 de răniți în urma prăbușirii unui panou publicitar într-o furtună din India
Articolul următor