La Chișinău va avea loc vineri „Marșul Identitar”, cu ocazia Zilelor Românilor de Pretutindeni

Reprezentanții Ligii Studenților din Basarabia și ai asociației obștești „Ideea Națională” organizează vineri, 24 mai, un „Marș Identitar” pe străzile din Chișinău, cu ocazia Zilelor Românilor de Pretutindeni, scrie ziarulnational.md.

Participanții vor porni, la ora 14.00, de la intersecția bulevardului Grigore Vieru cu strada Romană din capitală și vor mărșălui până la strada pietonală Eugen Doga, unde va avea loc un concert. „În timpul Marșului, îndreptându-ne spre strada pietonală, vom pregăti mai multe surprize pentru participanți. Pe parcursul evenimentului vom transmite un puternic mesaj-campanie, afirmându-ne angajamentul față de direcția pro-Vest și promovând votul „da” pentru integrarea europeană la referendum. Vă așteptăm să vă alăturați acestui demers, indiferent de apartenența voastră politică și etnică. La final vom avea un program muzical de excepție. Îi invităm în mod special pe toți cei care dețin cămașă națională sau ie să se alăture evenimentului, purtând cu mândrie simbolurile noastre culturale și identitare”, a declarat astăzi președinta Ligii Studenților din Basarabia, Nicoleta Gherman, în cadrul unei conferințe de presă susținute la IPN.

Silviu Popa, membru al Ligii Studenților din Basarabia, a adăugat că Zilele Românilor de Pretutindeni reprezintă o sărbătoare dedicată unității și solidarității tuturor românilor. Prin intermediul acestei sărbători este promovată cultura, tradițiile românești, dar și sunt reafirmate legăturile spirituale și culturale dintre toate comunitățile de români: „Evenimentul pe care îl organizăm vineri, de la ora 14.00, este o oportunitate de a reafirma legăturile și de a celebra identitatea și de a ne mândri cu identitatea noastră românească. Îi invităm pe toți cei care simt românește”. Zilele Românilor de Pretutindeni vor fi sărbătorite și la București, în perioada 24 – 26 mai curent.

Atenție! Municipalitatea nu recomandă scăldatul în havuzurile din Capitală

Havuzurile din Parcul „Valea Morilor”, Grădina Publică Ștefan cel Mare, Parcul Catedralei, Parcul Memorial Afgan, Parcul Șipca, Parcul Alunelul, Parcul „Valea trandafirilor”, Complexul Memoria Victimelor Deportărilor și cele două havuzuri aflate în scuarul Maria Bieșu sunt dezinfectate zilnic, informează unica.md cu referire la un comunicat al Primăriei Capitalei.

”De asemenea, în fiecare zi de luni, se adaugă substanțe chimice necesare menținerii unei concentrații neutre a apei. Concentrația ionilor de hidrogen dintr-o soluție – pH-ul – oferă informații despre aciditatea, respectiv bazicitatea soluției respective. Apa are o concentrație neutră situată în jurul valorii 7.

Pentru specialiștii întreprinderii municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, lucrările de mentenanță și întreținere a havuzurilor din capitală sunt o permanență – pe vreme rece, au avut loc activități de conservare, iar în timpul sezonului estival sunt executate lucrări săptămânale de curățare și profilaxie.

Totodată, nu se recomandă scăldatul în havuzuri – apa vine din sistemul centralizat de alimentare cu apă al orașului și are temperaturi de doar până la zece grade Celsius. Expunerea îndelungată la apă cu temperatură scăzută poate cauza anumite afecțiuni, în special la copii. Părinții ori supraveghetorii acestora, în timpul jocurilor, trebuie să dea dovadă de precauție.

În același timp, Primăria municipiului Chișinău solicită locuitorilor și oaspeților capitalei să respecte efortul cotidian al lucrătorilor întreprinderii municipale, să păstreze curățenia în jurul havuzurilor și să nu distrugă bunurile ori echipamentele cu care acestea sunt dotate.”, anunță municipalitatea

Cine este tânăra interpretă de la noi care a purtat de două ori roba la distanță de doar câteva zile. Ce facultăți a absolvit concomitent și unde

Tânăra interpretă de la noi, Camelia Ursu, demonstrează că este nu doar talentată, dar are și alte succese cu care se poate mândri. Chiar în aceste zile, frumoasa brunetă a absolvită două facultăți în orașul Cluj-Napoca din România, unde a avut parte de două festivități la care a purtat cu mândrie roba, informează unica.md.

”2 absolviri într-o săptămână? Multumesc tuturor celor care au crezut în mine!”, scrie artista într-o postare pe Facebook.

Camelia a încheiat studiile la Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima”, catedra canto, dar și la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România – Universitatea Babeș-Bolyai, specializarea publicitate.

Tânăra a recunoscut că a costat-o multe sacrificii, dar este fericită că le-a finalizat cu succes.

”Am făcut-o și pe asta! Mulțumesc, Cluj, pentru toate oportunitățile pe care mi le-ai scos în calea mea! Mulțumesc tuturor dascălilor și colegilor alături de care am stat la bordul acestei “croaziere” pline de experiențe și provocări.”, a scris Camelia Ursu.

Artista a fost scăldată în felicitări pe rețelele de socializare și a dezvăluit că își va urma calea pe ambele domenii:

”Muzica a fost dintotdeauna pasiunea mea cea mare, dar întrucât, ca și în orice domeniu, a fost nevoie să mă promovez, am decis să fac cele mai bune studii pentru a mă ajuta pe mine. Sunt solistă în formația 7 Coline din Iași de ceva timp, dar pentru că am fost solicitată și pe partea de marketing de unele companii, iar munca mea a fost apreciată, am îndrăgit acest domeniu, în care intenționez să cresc și mai mult.”, a spus artista pentru unica.md.

Tot zilele acestea, frumoasa artistă și-a bucurat admiratorii cu o nouă lansare, ca un trofeu la finalizarea studiilor. Camelia a surprins cu o piesă, cu tot cu videoclip, plină de emoție, intitulată ”Lasă-mă”, care în doar câteva zile a adunat peste 11 mii de vizionări.

Vă invităm să ascultați melodia Cameliei, iar dacă veți considera că merită o șansă, nu ezitați să lăsați o apreciere sau un comentariu.

Camelia Ursu este o tânără interpretă de la noi, care s-a făcut cunoscută publicului datorită pieselor pe care și le scrie singură. Prima melodie cu care s-a lansat, ”Filmul tău”, a fost semnată, atât versurile, cât și melodia, chiar de ea, iar la piesă ”Lasă-mă”, melodia a fost scrisă tot de ea.

Echipa unica.md o felicită pe Camelia și îi urează multă admirație din partea publicului, dar și inspirație pentru noi producții la fel de frumoase.

Un pacient al Spitalului Clinic de Psihiatrie, bătut de un infirmier beat. Cu ce pedeapsă s-a ales inculpatul

Un fost infirmier din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie din capitală a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 5 ani, pentru tratament inuman în raport cu un pacient. Sentința a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Chișinău, scrie deschide.md.

Potrivit materialelor dosarului, totul s-a produs în seara zilei de 3 noiembrie 2019, când inculpatul, fiind în stare de ebrietate, se afla la serviciul diurn, conform graficului de serviciu. Văzând un pacient agitat, infirmierul s-a apropiat de acesta și i-a aplicat mai multe lovituri peste cap, după care l-a dus în salon.

Fiind audiat, bărbatul nu și-a recunoscut vina, menționând că i-a spus pacientului să se ducă în salon „cu binișorul”. Totuși, în cadrul urmăririi penale, vina inculpatului a fost demonstrată.La fel, prin sentința magistraților, fostul infirmier a fost obligat să achite victimei 20 mii lei drept prejudiciu moral.Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chişinău în decurs de 15 zile.

Moldovean condamnat în Rusia pentru înșelăciune. Ce schemă a pus la cale
Articolul anterior
Fotbaliștii de la FC Petrocub au un nou fan! Aceștia au fost felicitați de președinta Maia Sandu
Articolul următor