La Comrat ar putea fi deschis primul muzeu de medicină din Republica Moldova

Un grup de inițiativă din orașul Comrat a propus ideea creării unui muzeu regional de medicină, în vechea clădire a spitalului raional, construită în anul 1906. Din grup fac parte asistente medicale, angajați ai primăriei, reprezentanți ai consiliului municipal, antreprenori, jurnaliști și voluntari. În paralel, a început colectarea exponatelor și procesul de transformare a clădirii într-un monument istoric.

La Comrat ar putea fi deschis primul muzeu de medicină din R. MoldovaFoto: moldova1.md

Actuala secție de boli cronice a Spitalului raional Comrat se află în clădirea vechiului spital, construită încă în 1906. Această clădire are o valoare deosebită, pe care locuitorii ar dori să o transforme într-o moștenire istorică. Deja se lucrează la colectarea exponatelor, transmite Moldova1.md.

„Ideea creării unui spital în Comrat a apărut încă în 1880. Localnicii s-au adresat către „zemstva” din Bender pentru a-l construi. Totul a început de la faptul că aici decedau oameni din cauza multor maladii. Construcția a început în iunie 1905. În șase luni a fost construit spitalul. Inaugurarea lui a avut loc la 1 ianuarie 1906. A apărut ideea de a păstra această clădire și de a crea un muzeu de medicină, în Comrat. Vreau să subliniez faptul că așa gen de muzeu în Republica Moldova nu există”, a spus consilierul municipal de la Comrat Valeriu Kîssa.

„Am fost pacientă în acest spital, la reabilitare. Elena Dimitrievna mi-a povestit despre această idee și am decis să mă alătur grupului de inițiativă în calitate de designer grafician. Mă ocup de bannere, de tot ce e necesar”, a spus Alla Kassîm, profesoară, Comrat.

„Clădirea a fost părăsită pentru o perioadă de timp, iar după asta aici locuiau muncitorii care construiau clădirea de alături, iată de ce acum nu este într-o stare foarte bună și a fost nevoie de eforturi comune pentru restaurări în interior. Aceasta este o clădire istorică, cu o valoare mare pentru poporul nostru, reprezintă o moștenire culturală”, spune Elena Rusu, medic, șefa grupului de inițiativă.

Autoritățile din Comrat sprijină ideea grupului de inițiativă și cooperează în acest sens.

„La solicitarea unui consilier municipal sprijinim acest grup de inițiativă. Pentru această cauză istorică nu am putut sta de o parte. A fost realizată o reparație, vedem că sunt deja și exponatele care au o valoarea istorică pentru noi, pentru a păstra istoria din prima sursă”, a declarat primarul municipiului Comrat, Serghei Anastasov.

Grupul de inițiativă pentru crearea unui muzeu al medicinei la Comrat colectează exponate legate de istoria și dezvoltarea medicinei în Autonomia găgăuză. Muzeul va fi deschis într-una dintre clădirile vechi ale spitalului raional, care poartă numele lui Isaac Gurfinkel, unul dintre medicii care a adus o mare contribuție la activitatea acestei instituții medicale.

Un bărbat căsătorit şi cu doi copii s-a lăsat păcălit pe TikTok şi i-a trimis 50.000 de euro unei tinere care pretindea că îl iubeşte

Un bărbat din judeţul Iaşi care munceşte de ani buni în Anglia, căsătorit şi cu doi copii, a căzut victimă unei escrocherii „clasice”, pe TikTok. El a trimis 50.000 de euro în contul unei „tinere” care l-a agăţat pe platforma de socializare şi l-a convins că este îndrăgostită de el, scrie adevarul.ro.

 Deși autoritățile și mass-media au avertizat în numeroase rânduri asupra diverselor metode de escrocherii online, acestea funcţionează în continuare, mai ales când e vorba de „iubire adevărată”.

Una dintre cele mai recente victime este un bărbat din Ruginoasa, judeţul Iaşi, care munceşte de ceva ani în Anglia în domeniul construcţiilor, căsătorit şi cu doi copii acasă, care a trimis 50.000 de euro în contul unei tinere care l-a abordat pe o reţea de socializare.

Așa-zisaa lor oveste de dragoste a început în urmă cu şapte luni pe TikTok, timp în care persoana care se ascundea în spatele contului a reuşit să-l convingă pe bărbat că este îndrăgostită nebuneşte de el şi să-i câştige încrederea.

„Mi-a scris că mă iubeşte. Şi-a făcut tricou cu mine. Plângea, mă suna de 30-40 de ori pe zi”, le-a povestit ulterior bărbatul poliţiştilor.

„M-a înjurat, că sunt prost”

Ieşeanul nu a putut rămâne indiferent la declaraţiile tinerei, care printre mesaje emoţionante şi promisiuni îi transmitea şi că are nevoie de bani, astfel că în această perioadă de timp i-a trimis diverse sume de bani, mai mici sau mai mari, ajungând la suma de 50.000 de euro.

„Spunea că vrea să fie cu mine. Că e săracă, n-are bani…”, a mai povestit bărbatul.

A fost cutremur în România

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade s-a produs vineri, 10 ianuarie, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), scrie adevarul.ro.

„În ziua de 10 Ianuarie 2025, la ora 15:49:26 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, PRAHOVA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.2, la adâncimea de 140.0 km”, a transmis INCDFP.

Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 47km SE de Brașov, 50km N de Ploiești, 57km SE de Sfântu-Gheorghe, 64km NV de Buzău, 72km NE de Târgoviște, 91km V de Focșani. 

Ultimul cutremur din zona seismică Vrancea a avut loc la 27 decembrie 2024.

Trump, primul președinte american condamnat penal. Ce sentință a primit, cu doar 10 zile înainte de preluarea mandatului

Judecătorul Juan Merchan l-a condamnat pe Donald Trump la eliberare necondiționată, permițând președintelui ales să evite închisoarea, amenzile sau probațiunea, scrie adevarul.ro

Donald Trump este primul președinte al SUA condamnat într-un proces penal. El a fost condamnat pentru falsificarea unor documente contabile care dovedeau plăți către o actriță de filme pentru adulți, prin care îi cumpăra tăcerea legată de o aventură extraconjugală.

Președintele ales a fost găsit vinovat pentru 34 de infracțiuni legate de folosirea banilor din campania electorală din 2016. 

Judecătorul Juan Merchan a indicat anterior că liderul republican nu va face închisoare pentru faptele comise. Cu toate că nu va avea o pedeapsă privativă de libertate, Donald Trump va rămâne cu statutul de infractor condamnat.

„Protecția acordată funcției de președinte nu este un factor atenuant. Ele nu reduc gravitatea infracțiunii și nici nu justifică săvârșirea acesteia în niciun fel”, a spus judecătorul.

Președintele ales și avocatul său a strigat că este „o nedreptate”, iar Donald Trump le-a mulțumit amenințător procurorului și judecătorului. 

Inițial, Donald Trump urma să fie condamnat pe 11 iulie. O decizie a Curții Supreme a SUA, dată pe 1 iulie, le-a conferit președinților americani o imunitate largă împotriva urmăririi penale.

Pe 3 ianuarie judecătorul Juan Merchan a decis că nu există niciun impediment legal pentru pronunțarea sentinței, moment programat să aibă loc pe 10 ianuarie.

Imagine emoționantă cu Horia Brenciu și fiul adoptiv. Melodia „Tata” le-a consolidat relația tată-fiu
Articolul anterior
Un minor pe ATV a provocat un grav accident în capitală
Articolul următor