Președintele ucrainean Zelenski va vizita astăzi Spania

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care își îndeamnă aliații să-și întărească ajutorul pentru a contracara ofensiva rusă, se va afla luni la Madrid unde se va întâlni cu premierul spaniol Pedro Sanchez, a anunțat duminică guvernul spaniol, notează AFP, scrie Agerpres.

„Președintele guvernului, Pedro Sanchez, îl va primi pe președintele Ucrainei” la prânz (10.00 GMT), apoi cei doi lideri vor susține o conferință de presă, au anunțat serviciile premierului într-un comunicat citat de sursă.

Regele Felipe al VI-lea îl va primi, de asemenea, pe liderul ucrainean, a anunțat palatul într-un comunicat.Aceasta este prima vizită oficială a președintelui Zelenski în Spania de când a venit la putere în 2019, la mai bine de doi ani de la începutul invaziei ruse a țării sale.

Prim-ministrul Sanchez le-a explicat miercuri deputaților spanioli că va fi semnat un acord de cooperare bilaterală.”De îndată ce situația de pe front o va permite, vom semna un acord cu Ucraina care va consolida cooperarea economică, socială și instituțională dintre țările noastre”, a declarat el.Președintele Zelenski era așteptat la Madrid la mijlocul lui mai pentru o vizită oficială, dar a fost nevoit să-și anuleze vizita din cauza noii ofensive rusești din nordul Ucrainei, potrivit presei spaniole.

Șeful statului ucrainean urmează să semneze, potrivit cotidianului El Pais, un acord bilateral de securitate menit să garanteze sprijinul militar al Madridului pentru Kiev.

Satul Hiliuți din raionul Râșcani va avea pădure

Satul Hiliuți a făcut pași importanți spre un mediu mai sănătos și mai verde, prin alocarea a 25,57 hectare pentru plantarea copacilor. Pe un teren anterior degradat și în pantă, au fost plantați puieți de salcâm, glădiță, sălcioară și frasin iar peste 80% dintre aceștia s-au prins. Această inițiativă se aliniază apelului Ministrului Mediului, Sergiu Lazarencu, care încurajează extinderea pădurilor noi prin alocarea de terenuri de către primării, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

„Mulțumesc Primăriei și consilierilor locali din Hiliuți pentru deschiderea de a aloca teren pentru plantarea copacilor și pentru încrederea acordată Programului Național de Împădurire. În prezent, raionul Rîșcani se confruntă cu o rată de împădurire de doar 6,8%. Totuși, din ce în ce mai multe primării din acest raion sunt implicate în program, demonstrând astfel angajamentul față de un mediu mai curat și mai sănătos!”, a declarat Ministrul Mediului.

În continuare, ministrul Lazarencu îndeamnă toți primarii din țară să urmeze exemplul satului Hiliuți și să aloce terenuri pentru dezvoltarea fondului silvic. Această inițiativă va permite Ministerului Mediului să monitorizeze și să înregistreze toate suprafețele împădurite, iar primăriile vor avea un rol activ în gestionarea acestora. Astfel, cetățenii vor beneficia de garanția că pădurile vor fi protejate și vor putea fi transmise generațiilor viitoare.

Bulgaria nu va mai adopta moneda euro

Noul Guvern din Bulgaria a abandonat efectiv planul de a adera la zona euro la 1 ianuarie 2026, după ce ministrul de Finanţe Temenuzhka Petkova a anunţat că nu va solicita rapoarte extraordinare de convergenţă de la Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, scrie stiripesurse.ro.

Datele publicate recent de Eurostat arată că în decembrie rata anuală a inflaţiei în Bulgaria îndeplinea criteriul stabilit în Tratatul de la Maastricht pentru adoptarea euro.

Începând din decembrie 2024, inflaţia medie anuală în Bulgaria se situează la 2,6%. Comparativ, Lituania, Finlanda şi Italia aveau rate ale inflaţiei de 0,9%, 1% şi, respectiv, 1,1%, conform Eurostat.

Analiştii susţin că rata inflaţiei în Bulgaria este în intervalul ţintă stabilit în Tratatul de la Maastricht. Conform acestui document, criteriul privind inflaţia este calculat folosind rata medie a inflaţiei din trei state membre UE cu cea mai scăzută inflaţiei. Se adaugă 1,5 puncte procentuale la această medie şi se fixează plafonul la 2,5%. În condiţiile în care în Bulgaria inflaţia s-a situat la 2,6%, deviaţia de la obiectiv este de doar 0,1%.

În pofida optimismului din trecut şi a declaraţiilor privind oportunitatea aderării la zona euro, unii parteneri din coaliţia guvernamentală au fost mult timp reticenţi privind adoptarea rapidă a euro.

Petkova a indicat că există dificultăţi financiare semnificative, anunţând un deficit de peste 3,6 miliarde de leva în primul trimestru din 2025. Oficialul intenţionează să retragă actuala Lege a Bugetului şi să depună un nou proiect până în 14 februarie, sperând să limiteze deficitul la 3% din PIB. Guvernul din Bulgaria va folosi temporar fondurile de rezervă pentru a acoperi cheltuielile din ianuarie şi pentru a asigura funcţionarea statului.

Ministrul de Finanţe şi-a exprimat îngrijorarea privind situaţia finanţelor publice, din cauza politicilor „nerezonabile” din ultimii trei ani. Ea a avertizat că cetăţenii bulgari vor trebuie „să plătească factura” şi a dat asigurări că sunt asigurate fondurile pentru plăţile sociale.

Doi soți care s-au întors de la cumpărături şi-au găsit apartamentul gol

Doi soți italieni care au mers la supermarket ca să își facă aprovizionarea au făcut imprudența de a-și lăsa cheile casei în mașină. În parcare, hoţii au reuşit să intercepteze semnalul de la telecomanda mașinii şi au luat cheile de la casă, scrie antena3.ro.

Infractorii au notat apoi adresa locuinţei, pe care au luat-o din actul de înmatriculare al vehiculului şi au mers astfel la sigur.

Cuplul de bătrâni a mers la cumpărături și când s-a întors la mașină nu și-a dat seama de nimic, pentru că nu existau semne de intrare forțată în vehicul, relatează presa din Italia.

Surpriza avea, însă să îi aştepte acasă pentru că cei doi soţi au găsit casa în dezordinde, pentru că hoții, calmi, răsturnaseră sertarele și conținutul dulapurilor în căutarea banilor şi a bunurilor de valoare. Au luat toate bijuteriile găsite și, de asemenea, o sumă de bani pe care cuplul o avea în sertarul dormitorului.

Carabinierii sosiţi la faţa locului, au recuperat imaginile surprinse de camerele de supraveghere care monitorizează parcarea supermarketului din apropierea centrului, acolo unde infractorii au urmărit mișcările cuplului. La o distanţă care le-ar fi permis hoţilor să intercepteze semnalul de la telecomanda maşinii pentru a prelua cheile casei fără a trezi vreo suspiciune şi fără a lăsa semne evidente ale trecerii acestora.

Poliția din Italia ia în calcul că ar fi vorba despre o bandă specializată, care a mai folosit acest mod de a acţiona şi în alt caz recent. 

Început de săptămână cu vreme răcoroasă
Articolul anterior
O femeie și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă
Articolul următor