Kate Middleton, văzută pentru prima dată în public, după ce a anunțat că suferă de cancer

Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani, a fost văzută pentru prima dată în public, la două luni după ce a anunțat că a fost diagnosticată cu cancer. Din martie, Prințesa de Wales s-a ținut departe de ochii publicului, până acum.

Kate Middleton a anunțat în luna martie că medicii au descoperit, în urma operației din ianuarie, că au existat urme de cancer în organismul ei. Acum, Prințesa de Wales urmează un tratament preventiv cu chimioterapie, iar în ultima perioadă soția Prințului William a rămas departe de ochii publicului. Aceasta a a ales să se concentreze asupra sănătății sale, dar și a celor trei copii pe care îi are.

Prințesa Catherine a fost văzută recent împreună cu familia ei, dar și singură făcând diferite comisioane, au declarat surse pentru People.

Între timp, Palatul Buckingham a primit „zeci de mii” de urări de bine pentru regal prin scrisori și cadouri.

Deși Prințesa Kate a fost „ținută pe deplin la curent” cu privire la progresul proiectului, cel mai recent anunț nu este un semn al revenirii la muncă. Nu se așteaptă ca ea să se întoarcă la muncă până când echipa ei medicală nu îi oferă permisiunea.

Ministerul apărării a anunțat apariția lui Kate Middleton la Trooping the Colour

Ministerul Apărării din Marea Britanie a publicat recent informații cu privire la Trooping the Colour, o paradă organizată anual pentru ziua de naștere a regelui. Anul acesta, parada va avea loc pe 15 iunie, iar repetițiile se vor desfășura pe 1 și 8 iunie.

În comunicatul emis de Minister s-a anunțat că Prințesa de Wales va trece în revistă trupele pe data de 8 iunie.

Imediat după apariția acestei informații, Palatul Kensington a anunțat că Ministerul Apărării nu se poate pronunța în numele lui Kate Middleton.

„Palatul Kensington nu a fost consultat cu privire la acest anunț, iar participarea lui Kate va fi confirmată doar de palat”, au transmis reprezentanții palatului.

sursa

Doi bărbați reținuți pentru pungășii comise în centrul Capitalei

Doi bărbați de 24 și 48 de ani din Chișinău și Criuleni au fost arestați pentru 30 de zile, fiind suspectați de comiterea unei pungășii în sectorul Centru al Capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Aceștia, aflându-se în incinta unui local, au profitat de neatenția unui bărbat și i-au sustras din buzunar portmoneul cu acte de identitate și bani, telefonul mobil și alte bunuri personale, suma totală a prejudiciului fiind de 22.000 de lei.

În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală efectuate de către ofițerii Inspectoratului de poliție Centru, la scurt timp indivizii au fost identificați și reținuți.

Bărbații sunt cercetați penal pentru pungășie, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscǎ închisoare de până la 4 ani.

Rusia acuză Moldova de o colaborare cu NATO

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să îşi aducă infrastructura militară mai aproape de Rusia, relatează Reuters citat de evz.ro.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului, a făcut această acuzaţie în cadrul briefingului de presă săptămânal, în timpul căruia a declarat că majoritatea populaţiei din Republica Moldova nu doreşte să adere la alianţa militară.

Ea s-a referit la transferurile extinse de arme către Moldova în ultimele luni şi la opiniile pro-occidentale ale Maiei Sandu, preşedintele Moldovei.

Atac „inuman” de Crăciun

Rusia a lansat zeci de rachete și drone asupra rețelei energetice a Ucrainei în dimineața zilei de Crăciun.

Alarmele au sunat încă de la ora 5:30 dimineața, după ce Rusia a lansat rachete de croazieră Kalibr din Marea Neagră.

„Putin a ales în mod deliberat Crăciunul pentru a ataca. Ce ar putea fi mai inuman? Mai mult de 70 de rachete, inclusiv rachete balistice, și mai mult de o sută de drone de atac. Ținta este sistemul nostru energetic,” a spus Zelenski.

„Dimineața de Crăciun a arătat din nou că nimic nu este sacru pentru țara agresor”, a declarat Svitlana Onșciuk, șefa regiunii Ivano-Frankivsk.

Ea a spus că o parte a regiunii a rămas fără electricitate „într-un moment în care sărbătorim una dintre cele mai mari sărbători religioase — Crăciunul luminos.”

Crăciun pe rit nou

Acesta a fost al 13-lea atac de amploare asupra sistemului energetic al Ucrainei din acest an, cel mai recent din campania Rusiei care vizează rețeaua electrică în timpul iernii.

Documentarea celor 140 de mii de oameni care și-au vândut votul la alegeri abia începe

Peste 80 de dosare penale au fost pornite pe fapte de corupere electorală, a precizat pentru Teleradio-Moldova, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, transmite IPN.

„În ultima perioadă, avem o accelerare la procesul de documentare și, dacă o să analizăm comunicatele Procuraturii, zilnic sunt expediate în instanța de judecată diferite dosare la capitolul respectiv”, a menționat Viorel Cernăuțeanu.Cât ține de coruperea pasivă, adică primirea de bani pentru a susține un anumit candidat, circa 140 de mii de oameni vor fi documentați prin prisma Codului Contravențional, amenda prevăzută fiind de până la 37 de mii de lei.„Cei 140 de mii de cetățeni care s-au lăsat corupți și influențați în acest proces abia acum am finalizat procedura de descifrare detaliată, absolut toate datele, și cred că în cel mai scurt timp vom purcede la examinarea și documentare acestor persoane. Dar nu înseamnă că toți ei vor fi sancționați. Mulți colaborează”, a menționat Cernăuțeanu.

Potrivit șefului IGP e nevoie de o îmbunătățire continuă a legislației pentru a ușura munca oamenilor legii.„Infractorii organizației criminale Șor au schimbat doar în ultimul an cel puțin 5, 6 forme de finanțare pe teritoriul republicii, anume de asta trebuie modificate normele legale, pentru a crea pârghii legale de documentare pentru ca instituțiile de drept să poată curma aceste fenomene”, a notat șeful IGP.

Terenul de sport multifuncțional al unui liceu din Capitală, inaugurat după reabilitare capitală
Articolul anterior
Europa e în alertă înainte de ceea ce se anunță a fi cea mai fierbinte vară din istorie
Articolul următor