Laptopul, interzis în cafenele! Patronii limitează ocuparea meselor pentru clienții care stau mult și consumă puțin

Laptopul, interzis în cafenele! E o regulă la care aderă tot mai mulți administratori de cafenele din România, exasperați de clienții care ocupă mesele cu orele și consumă puțin.

Aceștia interzic sau limitează accesul celor care lucrează de la distanță pe calculator.

Această schimbare vine și ca o reacție la creșterea numărului de nomazi digitali și de liber profesioniști. Angajații, în special cei cu un job mai cretiv, aleg să lucreze într-un mediu aparte, diferit de cel de la birou sau de propia casă.

Patronii de cafenele interzic accesul clienților cu laptopul

Deși subiectul a născut controverse, această tendință a fost observată în toate capitalele europene unde, la fel, au apărut interdicții. În Spania, de exemplu, barurile și cafenelele din Valencia și Barcelona iau măsuri drastice împotriva nomazilor digitali care uită să plece. Aceștia nu au voie deloc să lucreze în astfel de spații.

În România, Cluj-Napoca a fost orașul care ar fi dat tonul la noi, deocamdată doar în weekend, iar oamenii s-au obșnuit cu regula de a nu sta la masă cu laptopul în față. Proprietarii refuză să mai accepte ca un client să stea câte 4-5 ore la o cafea și să nu cumpere nimic în rest.

Este o tendință observată și în București, unde există deja cafenele care nu permit deloc utilizarea laptopurilor în incintă.

„Sunt cafenele care au adoptat acest lucru încă de când s-au deschis. O cafenea mică trebuie să rotească mesele în așa fel încât să aibă un anumit nivel al încasărilor pentru a-și plăti chiriile, materiile prime, angajații.

Dar există și alte cafenele mai mari care au adoptat acest lucru și poate fi și din alt motiv. Când mergi la cafenea mergi să socializezi, să te relaxezi, până la urmă, nu să lucrezi”, a explicat Radu Tănase, director executiv HORECA.

sursa

Haos în aeroporturi din Europa, după ce zeci de zboruri au fost anulate sau amânate din cauza caniculei

E haos în aeroporturile din Europa, inclusiv în România. În prezent, mai multe zboruri au întârzieri uriașe, atât la Plecări, cât și la Sosiri. Din cauza curselor întârziate sau anulate, mulți turiști și-au ratat vacanțele, potrivit digi24.ro.

În zona de Plecări sunt peste 25 de zboruri care sunt și au fost marcate pe parcursul zilei ca fiind întârziate.

Principalele cauze pentru care s-a ajuns la această situație țin de vreme. Temperaturile foarte ridicate au cauzat probleme companilor aeriene, inclusiv sistemului de climatizare.

Totuși, s-au găsit soluții provizorii pentru ca toți călătorii să aibă condiții decente.

Oamenii trebuie să știe însă că pot cere despăgubiri, dar, vident, cu respectarea mai multor reguli.

Cristi Pitulice, consultant în turism: „Avem aceste restricții cu pistele, condițiile din aeroporturi generate de încălzirea globală. Liniile aeriene au zborurile împinse la capacitate maximă. Dacă avem o avarie sau avion la sol, nu poate fi foarte repede înlocuit și va trebui să așteptăm o perioadă de timp. În general, e bine să plecăm dimineața. Avem toată ziua la dispoziție și dacă avem întârziere să recuperăm și să ne reorganizăm, să aplicăm, să luăm bilet pentru alt zbor.”

Ramona Colea, reprezentant al unei agenții privind drepturile pasagerilor: „E important ca pasagerii să știe că în astfel de situații au drepturi. Ca să le fie respectate, trebuie să rămână în posesia documentelor de călătorie. Când se întorc, e important să aibă bani în posesie, pentru că s-ar putea să-și asigure cazare, masă, transport. Să știe că întârzierea mai mare de trei ore la aterizare generează compensații de 250 euro, pot ajunge la 600 euro. Sunt în plus față de rambursările de cheltuieli pe care pasagerii le au din cauza acestor anulări.”

În grădinițele din 15 localități vor fi deschise grupe de creșă

15 grădinițe vor putea deschide grupe de creșă pentru copii de până la doi ani, în baza unui proiect implementat de Banca Mondială, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL).

Sălile pentru viitoarele grupe vor fi renovate capital și dotate cu echipamente și mobilier. Suma investițiilor se ridică la peste 2 milioane de dolari, lucrările urmând să demareze anul viitor. Serviciile vor fi disponibile pentru cel puțin 15 copii în fiecare localitate, informează MEC. 

Lista instituțiilor beneficiare a fost aprobată de membrii Consiliului Coordonator pentru monitorizarea procesului de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii instituțiilor de învățământ, și poate fi consultată aici.

Pentru a participa la concurs, grădinițele au întrunit un șir de criterii, inclusiv: numărul minim de 150 de copii înscriși, spațiu liber, disponibil pentru renovare, angajamentul APL de a asigura servicii pentru copii de 0-2 ani, numărul de  solicitări de la mame care stau în rând și care s-ar angaja în cazul apariției locurilor vacante disponibile, numărul de copii defavorizați (copii cu dizabilități, din familii social-vulnerabile, romi, refugiați).

Renovarea și dotarea grupelor de creșă în 15 instituții preșcolare se va face în cadrul proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”. 

Doi profesori universitari din Moldova, apreciați cu distincții de stat

Profesorilor universitari din Republica Moldova Anatolie Petrenco și Dumitru Patrașcu le-au fost conferite „Ordinul de Onoare” și, respectiv, „Meritul civic”. Două decrete în acest sens au fost semnate pe 26 iunie de președinta Maia Sandu, relatează Newsmaker. 

„Ordinul de Onoare” pentru Anatol Petrenco

Lui Anatolie Petrenco i-a fost conferit „Ordinul de Onoare”. Potrivit decretului prezidențial, Petrenco a fost apreciat cu această distincție „în semn de profundă apreciere a activității îndelungate și prodigioase în domeniile învățământului și științelor istorice, pentru abnegația și profesionalismul manifestate în salvgardarea și valorificarea patrimoniului istoric național, precum și pentru contribuție substanțială adusă la formarea specialiștilor de înaltă calificare”.

Anatolie Petrenco este doctor habilitat în istorie. Acesta activează în calitate de profesor la Universitatea de Stat din Moldova (USM).

În perioada 1990-1992, Anatolie Petrenco a fost decanul Facultății de Istorie din cadrul USM, iar din 1998 până în 2006 a condus Asociația Istoricilor din Republica Moldova. De asemenea, timp de patru ani, între 2006-2010, Anatolie Petrenco a fost președintele Mișcării „Acțiunea Europeană”.

Dumitru Patrașcu, apreciat cu „Meritul Civic”

Iar Dumitru Patrașcu a fost apreciat cu medalia „Meritul Civic”. Potrivit decretului semnat de președinta țării, lui Patrașcu i-a fost conferită medalia „pentru muncă îndelungată și prodigioasă în domeniul educației, pentru profesionalismul demonstrat în dezvoltarea științelor pedagocice, precum și pentru contribuția substanțială adusă la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare”.

Dumitru Patrașcu este doctor habilitat în științe pedagogice. Este profesor la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

În 1991, în cadrul Universității Tehnice a Moldovei, acesta a înființat Catedra de Pedagogie și Psihologie Inginerească și Centrul de Dezvoltare Profesională al Pedagogilor.

Mii de absolvenți sunt așteptați duminică la Gala Absolvenților 2024, care va fi marcată în parcul Alunelul din Chișinău
Articolul anterior
Prinţesa de Wales face progrese. A venit cu mesaj pozitiv, dar însoțit de prudență
Articolul următor