Cazul fetiței de 6 ani, din Balș, Olt, despre care primele date indicau că s-ar fi aruncat de la fereastra apartamentului situat la etajul IV, pe fondul unui conflict între părinți, se complică. Anchetatorii au o nouă pistă, în dosar fiind efectuate cercetări pentru tentativă de omor, scrie presa din România.
Evenimentul șocant a avut loc joi-dimineață, 20 iunie 2024, în jurul orei 6,30, într-un bloc situat pe strada Nicolae Bălcescu din orașul Balș, județul Olt.
„La data de 20 iunie 2024, în jurul orei 6,30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un copil s-ar fi precipitat de la etajul unui bloc din orașul Balș. La fața locului, s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției orașului Balș. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o minoră, în vârstă de 6 ani, din orașul Balș, județul Olt, s-ar fi precipitat de la etajul unui bloc situat pe strada Nicolae Bălcescu, din aceeași localitate”, au transmis inițial polițiștii.
În urma evenimentului, fata a suferit răni deosebit de grave, fiind inițial transportată la spitalul din Balș, de unde a fost transferată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unde a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale.
Suspiciuni că fata ar fi sărit de la etaj de frică
În urma cercetărilor în acest caz, anchetatorii au aflat că între mama fetiție și concubinul acesteia ar fi avut loc un conflict. Concubinul, uun bărbat de 34 ani, din Balș, ar fi lovit-o pe femeie și ar fi amenințat-o și pe fetiță cu bătaia. Copila s-ar fi speriat și s-ar fi refugiat într-una dintre încăperi, de unde de frică s-ar fi aruncat de la fereastra apartamentului, pentru a scăpa de amenințările bărbatului.
Politiștii au emis între timp și un ordin de protecție, pentru ca mama fetiței să nu fie agresată în continuare de concubin. De asemenea, cercetările s-au extins, iar dosarul a fost transferat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
„Pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului și au condus la sediul poliței mai multe persoane pentru audieri. De asemenea, în cauză, polițiștii au emis și un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile. După administrarea probatoriului, dosarul penal a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș, cu propunere de declinare a competenței către Parchetul de la lângă Tribunalul Olt, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor. Cercetările sunt continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea măsurilor legale”, au comunicat reprezentanții IPJ Olt.
Tatăl și vecinii descriu grozăvia
Fetița a rămas în urma divorțului în custodia mamei ei. Sora sa mai mare a rămas la tatăl natural care s-a mutat la Timișoara. Mama și-a continuat viața alături de un concubin, care, conform declarațiilor tatălui venit în fugă din Banat, o teroriza pe micuță pentru orice greșeală minoră. Tatăl susține că amantul fostei soții are antecedente infracționale, și, din ce a înțeles din convorbirile telefonice cu fetița sa, în momentele în care se îmbăta, o brusca.
În schimb, o vecină susține că concubinul mamei era un om respectuos, liniștit, deși în noaptea precedență nenorocirii au auzit scandal în apartamentul respectiv, iar dimineața doar o bufnitură a unei copertine a unuui balcon inferior, apoi au găsit în fața blocului un trupușor îngropat în nisip, cu fața în jos.