#unicLifeHacks: Haine și accesorii. Cum să arate bagajul atunci când mergi la plajă cu un copilul?

Împachetarea pentru mersul la mare poate fi o sarcină uriașă, însă niciodată nu vei înțelege ce înseamnă cât de greu este să împachetezi pentru mare decât atunci când ai copii. Cu toate câ nu te putem ajuta cu împachetatul, îți putem face aceasta sarcina mai ușoara prin a te ajuta cu lista de lucruri și haine de care ai nevoie atunci când mergi la plaja.

SUNTVOCE cu Oxana Șeremet:”Mintea mea m-a îmbolnăvit și tot ea trebuie să mă vindece”.

Oxana Șeremet – Viața sa activă și implicarea în comunitate, în special în ajutorarea basarabenilor, au adus-o la un burnout care, eventual, a scos la iveală și o diagnoză oncologică. Vestea cancerului a venit într-un mod neașteptat, după ce tatăl ei, care a murit de cancer, i-a apărut în vis certând-o și îndrumând-o să consulte un medic. Deși cu doar trei luni în urmă făcuse o verificare de ansamblu, o nouă vizită la ginecolog a confirmat existența unui cancer pe ovarul stâng. Oxana s-a văzut în cele mai groaznice scenarii, însă a reușit să iasă din starea de șoc. Gravitatea cancerului ovarian este că nu îți dă timp. Totuși, Oxana Seremet a avut ocazia să depisteze cancerul ovarian într-un stadiu incipient și a beneficiat de un tratament gratuit de ultimă generație în Italia, unde locuiește și acum. Cum și-a schimbat modul de viață și percepția, aflați în următorul episod. Sunteți voce.”

#stilunic – Marian Danu:”Cam aceste schimbări am văzut în Moldova în acești 2 ani de lipsă….!”

Îndrăgitul bucătar Marian Danu a revenit în Moldova și am ținut să fim noi primii care îl descoasem e secrete. “Unde a fost?”, “Cum i se pare Moldova acum” și multe alte detalii picante, aflăm chiar de la el.La #stilunic avem parte de un episod în care Nicolata s-a lăsat pe mâna invitatului să îi aleagă ținuta!

#usideschise: Irina Kovasky acasă la Bălți – despre casa vândută și relația cu mama și fratele mai mic!

Ne-a recunoscut, ajunge în Bălți doar să cânte pe la petreceri și mai puțin să viziteze orașul. A trebuit să o prindem în una din zilele când avea planificată o cântare acolo pentru a vedea ulicioara unde a copilărit, parcul unde se plimba cu copii când erau mici și să ne povestească detalii despre relația care o are cu mama și fratele mai mic.Vă invităm în Bălți, locul de unde formația LUME s-a lansat!

Meteorologii români se pregătesc de un Cod Roșu: ”Vom ajunge chiar și la 45 de grade Celsius”
Articolul anterior
ULTIMA ORĂ! Atac armat în Capitală! Poliția anunță că, acum câteva minute, în sectorul Râșcani a fost comis un omor
Articolul următor