Maia Sandu i-a premiat pe elevii care au luat 10 la BAC

Absolvenții care au obținut media 10 la examenul național de bacalaureat au fost premiați astăzi la Chișinău. Aceștia au primit diplome de onoare din partea șefei statului Maia Sandu, informează unica.md.

”Azi, la Președinție, am felicitat absolvenții care au obținut 10 pe linie la bacalaureat, pe părinții acestora și pe profesorii care au pus umărul la educația lor.

Suntem mândri de voi, rezultatele voastre remarcabile demonstrează că munca aduce succesul și avem încredere că veți continua să mergeți înainte, să îndrăzniți, să învățați din greșeli și să continuați cu aceeași pasiune. În semn de apreciere, am acordat celor 57 de absolvenți diploma Președintelui Republicii Moldova.

Avem copii foarte buni care se vor descurca oriunde în lume, dar nicăieri nu e nevoie mai mare de talentul și energia lor decât acasă. I-am rugat să ne ajute să facem din Moldova țara pe care ei o merită – pașnică, liberă, unde tinerii au oportunitatea să-și creeze o viață împlinită. Dragi absolvenți, aveți încredere în puterea voastră de a schimba lucrurile. Mult succes în realizarea visurilor voastre, pe care sper să le legați de Moldova.”, scrie președintele pe pagina sa de Facebook.

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Profesorului

Președintele Maia Sandu a venit cu mesaj adresat tuturor dascălilor cu ocazia Zilei Profesorului, marcată în data de 5 octombrie, informează unica.md.

”Dragi profesori, la mulți ani! Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei – viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori!

Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil.

doresc să intrați cu dragoste și răbdare în clasă. De dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflați și valorile democratice pe care le transmiteți depinde ce fel de generație creștem.

Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a scris președintele într-o postare.

Numărul de profesori a scăzut cu 3.000 în ultimii trei ani

Numărul cadrelor didactice care activează în sistemul de învățământ a scăzut în ultimii trei ani cu mai bine de 3.000. În anul de studii 2023-2024, în Moldova activau 45.800 de profesori, dintre care 86% femei și 14% bărbați, asta pe când în 2018-2019 numărul pedagogilor depășea 49.000, scrie safenews.md.

Salariul mediu brut al unui profesor a fost, în anul trecut, de 12.094, ceea ce înseamnă circa 98% față de câștigul mediu pe economie, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cei mai mulți pedagogi sunt în învățământul primar și secundar general – circa 57%, urmat de domeniul de educație timpurie – 27,4%, învățământul superior – 8% și cel profesional tehnic – 7,8%.

În instituțiile de învățământ primar și secundar general, cei mai mulți profesori, – 1.600,  predau limba și literatura română, 2.500 – limbile străine, 1.700 – predau matematica, 1.300 – istoria și 1.100– limba și literatura rusă.

Lemne transportate ilegal în microbuze

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei cazuri de transport ilegal de lemne, în care cetățeni moldoveni transportau masă lemnoasă fără documente justificative. În total, în trei microbuze se aflau 11 m³ de lemn. Cazurile au avut loc în ultimele 48 de ore, pe direcția localității de frontieră Tochile-Răducani, raionul Leova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În primul caz vizează doi locuitori ai satului Lozova, raionul Strășeni, cu vârste de 30 și 31 de ani. Aceștia au fost șoferii a două microbuze încărcate cu 6 m³ de masă lemnoasă din ștejar. Tinerii nu au putut prezenta niciun document de proveniență pentru lemnul transportat.

Într-un alt incident, pe traseul dintre localitățile Tomai și Cupcui, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră, reprezentanți ai Serviciului Vânătoresc și Piscicol, precum și cei din Inspectoratul de Protecția Mediului, a oprit un microbuz condus de un locuitor din Hâncești. În vehiculul acestuia erau găsiți 5 m³ de lemn tare despicat, tot fără acte de proveniență.

Conform legislației în vigoare, microbuzele încărcate cu lemne au fost indisponibilizate și transmise Inspectoratului Ecologic Leova și Inspectoratului de Protecția Mediului. Cercetările continuă.

I-a strivit trei degete, apoi și-a ucis cumnata cu un topor. Individul din Edineț a pledat nevinovat
Articolul anterior
O femeie din Ungheni a rămas fără 12 mii euro, după ce a fost victima schemei de escrocherie cu ”ruda implicată în accident”. Un tînăr de 18 ani, reținut
Articolul următor