Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu președintele Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Dennis Francis. Șeful Executivului a mulțumit pentru ajutorul pe care îl oferă ONU țării noastre.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, Republica Moldova continuă să acorde sprijinul necesar persoanelor refugiate din Ucraina, țară care luptă curajos contra agresiunii ruse, pentru a menține pacea în întreaga Europă. Mesajul a fost transmis de către
La rândul său, președintele Adunării Generale a ONU și-a exprimat aprecierea pentru găzduirea cetățenilor ucraineni, precum și pentru progresele Guvernului în ceea ce privește incluziunea socială și egalitatea de gen.
Interlocutorii au mai discutat despre inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, despre provocările din regiune, dar și despre participarea țării noastre la „Summitul viitorului”, care se va desfășura, în perioada 22-23 septembrie, la New York.
Republica Moldova este membră a ONU din anul 1992. În prezent, în țara noastră activează peste 20 de agenții ale ONU.