S-a lăudat că e deputat, dar a ajuns pe mâna Poliției. Pentru ce a fost amendat Vasile Bolea

Deputatul transfug Vasile Bolea a fost amendat cu circa 2000 de lei după ce a fost prins de oamenii legii în timp ce se deplasa cu automobilul personal fără polița de asigurare obligatorie și fără revizia tehnică valabilă. Cazul a fost înregistrat în această seară în raionul Cimișlia.

Fiind rugat să prezinte actele, Bolea a anunțat că este deputat și nu poate fi reținut, conform prevederilor legislației, scrie deschide.md.

De menționat că Vasile Bolea este deputat în mai multe legislaturi, fiind ales pe listele PSRM și Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Acum un an, acesta a fost exclus din PSRM pentru legături cu gruparea „Șor”. La moment, acesta reprezintă partidul „Renaștere”, o formațiune-satelit a grupării „Șor”.

Stop înregistrării candidaților la prezidențiale! Cine sunt candidații înscriși în cursa electorală

Comisia Electorală Centrală a încheiat procedura de înregistrare a candidaților la prezidențiale. Marți, 24 septembrie, au fost aprobate deciziile privind înscrierea ultimilor concurenți electorali, scrie realitatea.md.

În cursa electorală intră Victoria Furtună, Tudor Ulianovschi și Natalia Morari. Candidatura lui Igor Munteanu a fost respinsă de membrii CEC, după ce s-au identificat semnături nevalabile în susținerea lui și încălcări în procesul de colectare a iscăliturilor, potrivit reprezentanților Comisiei.

Așadar, pentru funcția de șef de stat vor candida Alexandr Stoianolgo (susținut de PSRM), Maia Sandu (desemnată de PAS), Renato Usatîi (desemnat de Partidul Nostru), Vasile Tarlev (desemnat de Partidul „Viitorul Moldovei”), Irina Vlah (desemnată de un grup de cetățeni), Ion Chicu (desemnat de Partidul Consolidării și Dezvoltării Moldovei), Andrei Năstase (desemnat de un grup de cetățeni), Octavian Țîcu (desemnat de blocul „Împreună”), Victoria Furtună (desemnată de un grup de cetățeni), Tudor Ulianovschi (desemnat de un grup de cetățeni) și Natalia Morari (desemnată de un grup de cetățeni).

Susținătorii lui Alexandru Arseni, care a fost desemnat de un grup de cetățeni, au restituit listele de subscripție la Comisia Electorală Centrală.

Alegerile prezidențiale vor avea loc în Republica Moldova pe 20 octombrie 2024. În aceeași zi, cetățenii vor fi chemați la urne și pentru a spune dacă susțin integrarea europeană a Moldovei.

Un camion cu 22 tone de zahăr s-a răsturnat la Drochia

Un camion, care transporta 22 de tone de zahăr s-a răsturnat în apropiere de satul Miciurin din raionul Drochia. Accidentul, care a avut loc miercuri seara, s-a produs pe traseul dintre Drochia și Bălți, scrie ziua.md.

Camionul era condus  de un bărbat, care, la un moment dat, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe acostament. Mai mulți saci cu zahăr au fost aruncați în șanțul de pe marginea drumului, transmite tvn.md. La fața locului a intervenit un echipaj al Poliției de Patrulare. În urma accidentului rutier, nu au fost înregistrate victime.

Combaterea dezinformării, altfel: O pictură murală, realizată în satul Tudora

O pictură murală care reprezintă informarea corectă și formele ei a fost realizată pe peretele oficiului poștal din satul Tudora, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit activiștilor, scopul picturii este ca oamenii să conștientizeze importanța unei informări corecte și cât de periculoasă poate fi dezinformarea. Pictura a fost realizată împreună cu tinerii din Tudora, care au organizat și un flashmob ca să invite oamenii din sat la lansarea picturii murale, transmite Știri.md.

Pictura, intitulată „Ai auzit?” înfățișează un sat peste care se conturează cuvântul „informare”. De asemenea, sunt reprezentate câteva forme de informare corectă: informarea din prima sursă, informarea din ziare și buletine de știri, informarea de la televizor, informarea de pe rețelele de socializare.

„Cred că toți oamenii care vor trece pragul oficiului poștal vor înțelege despre ce este această pictură și se vor informa corect. Poate astfel vom reduce szvonurile în comunitatea noastră”, a spus unul din localnici. 

Proiectul „Ai auzit?” este implementat de Dialog Alternativ, în cadrul Digital Activism Program al Techsoup Global Network, cu sprijinul Funky Citizens. Activitățile proiectului au fost implementate în parteneriat cu Consiliul Local al Tinerilor Tudora, iar scopul proiectului este de a reduce fenomenul dezinformării în satul Tudora.

Un tânăr, plasat în arest după ce ar fi furat 500 mii lei dintr-un hotel din Chișinău
Articolul anterior
Flux record de pasageri la Aeroportul din Chişinău
Articolul următor