Aderarea Georgiei la Uniunea Europeană a fost suspendată

Procesul de aderare a Georgiei la UE a fost oprit temporar. Despre aceasta a anunțat ambasadorul Uniunii Europene la Tbilisi, Pawel Herczynski, în cadrul unui eveniment privind extinderea Uniunii Europene care s-a desfășurat ieri, 9 iulie. Potrivit ambasadorului, acest lucru a fost decis de liderii UE în timpul ultimului Consiliu European, scrie diez.md.

Pawel Herczynski a eliminat orice posibilitate de manevră creată de concluziile consiliului, ce se refereau la acțiunile guvernului georgian „care pun în pericol calea Georgiei către UE, conducând de facto la o pauză în procesul de aderare”Punctul de cotitură ar fi fost adoptarea de către Georgia a legii privind agenții străini, inspirată din legislația rusă. Adoptarea legii a condus la săptămâni de proteste în capitala Georgiei, Tbilisi.„Legea «Cu privire la transparența influenței străine» îndepărtează în mod clar țara de îndeplinirea celor nouă pași [solicitați de statutul de candidat la UE – n.r.], iar retorica anti-occidentală și antieuropeană este, de asemenea, complet incompatibilă cu obiectivul declarat de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat ambasadorul UE la Tbilisi.De asemenea, acesta a anunțat că UE a înghețat fondurile destinate Georgiei din Fondul European pentru Pace, în valoare de 30 de milioane de euro în acest an. El a adăugat că „în cazul în care situația se deteriorează în continuare, se iau în considerare și alte acțiuni ”, subliniind că este trist faptul că relațiile UE-Georgia se află într-un punct atât de jos, când ar fi putut fi la cote foarte înalte.

UE a acordat Georgiei statutul de țară candidată în decembrie 2023, dar acum liderii săi „nu înțeleg intențiile actualelor autorități georgiene”, potrivit ambasadorului.În ciuda suspendării, Consiliul European și-a reafirmat sprijinul pentru integritatea teritorială a Georgiei și solidaritatea cu poporul georgian. Acesta s-a angajat să continue să sprijine aspirațiile europene ale țării.

Amintim că la începutul lunii aprilie a acestui an, partidul care deține majoritatea în Parlamentul Georgiei, „Visul Georgian”, a reintrodus pe agenda parlamentară un proiect de lege cu privire la „agenții străini”. Proiectul a fost propus încă în martie 2023 și a fost votat atunci în prima lectură. Drept urmare, zeci de mii de cetățeni au ieșit în stradă cu drapele ale Georgiei și ale Uniunii Europene. După două zile de proteste neîntrerupte, partidul „Visul Georgian” a retras proiectul de lege, dar fără a retrage și inițiativa. În data de 17 aprilie, parlamentarii au votat din nou în prima lectură această lege, iar oamenii au ieșit din nou să protesteze.

A decedat. Un renumit interpret și-a pierdut viața la doar 31 ani

Fanii One Direction sunt în stare de șoc. Liam Payne, unul dintre membrii trupei a murit în Buenos Aires. Britanicul în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul trei al hotelului unde era cazat. El ar fi fost sub influența drogurilor și a alcoolului. Milioane de fani din întreaga lume sunt devastați. Membrii trupei nu au făcut momentan nicio declarație publică.

Principalele ziare locale, La Nacion şi Clarin, au relatat, citând oficiali locali, că poliţia a fost chemată la hotelul din cartierul Palermo din capitală printr-un apel de urgenţă care menţiona „un bărbat agresiv care ar putea fi sub efectul drogurilor şi alcoolului”, notează News.ro.

Angajaţii de la ambulanţă au confirmat ulterior decesul cântăreţului, care a fost găsit într-o curte interioară a hotelului, potrivit relatărilor de presă. Artistul avea „răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, la televiziunea locală. El a adăugat că serviciile de urgenţă au fost chemate la hotelul Casa Sur după ce au primit un apel la ora locală 17.04 (23.04, ora României). O echipă a sosit şapte minute mai târziu şi „a găsit bărbatul mort, iar mai târziu am descoperit că era cântăreţ într-o formaţie”, a continuat el.

Liam Payne a devenit celebru la nivel mondial ca membru al trupei pop One Direction, între timp destrămată, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson.

Noi benzi pentru transportul public vor apărea

Benzile dedicate transportului public pe str. Hîncești (sectorul cuprins între străzile Alexei Mateevici și Miorița) vor fi extinse, iar schița de proiect pentru bd. Moscova este în faza de elaborare. Anunțul a fost făcut de către Primăria Chișinău.

Până în prezent, 17 străzi din oraș au fost amenajate cu benzi dedicate, totalitatea cărora însumează 45 km pe sens dus-întors. Este vorba de străzile: Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi, Decebal, Dacia, Ciuflea, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Alexandr Pușkin, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Renașterii Naționale, Bogdan Voievod, Alecu Russo, Mircea cel Bătrân și Alba Iulia.

Sondaj: Ce partide ar intra în Parlament în urma anticipatelor

În cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul Legislativ ar accede două partide.

Potrivit unui sondaj realizat de CBS Research la comanda WatchDog.md, PAS ar obține 32,7% din voturi, iar PSRM – 8,9%, transmite Știri.md.

De menționat că peste 29% dintre respondenți au declarat că nu au decis pentru cine să voteze.

Sondajul a fost realizat în perioada 11-16 octombrie pe un eșantion de 1.034 de respondenți, iar marja de eroare este de +/- 3%.

O nouă escrocherie în Grecia. Mulți turiști au fost păcăliți
Articolul anterior
Un bătrân care-și pierduse nu doar vederile, dar și speranța, ajutat datorită donației lunare de doar 2$
Articolul următor