Statul român oferă ajutor absolvenților de liceu sau de facultate timp de șase luni

Absolvenții de liceu sau de facultate pot obține indemnizația de șomaj timp de șase luni. Potrivit Legii nr. 76/2002, tinerii din România care termină studiile liceale, postliceale ori universitare și nu-și găsesc un loc de muncă în cel mult 60 de zile de la finalizarea studiilor sunt ajutați de stat timp de șase luni, scrie evz.ro.

În categoria potențialilor șomeri sunt incluse și persoanele care au absolvit instituții de învățământ sau școli speciale pentru persoane cu handicap, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se angajeze.

„Prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii”, se arată în articolul 82 din Legea nr. 76/2002.

Ce trebuie să facă absolvenții de liceu

Elevii care au absolvit liceul anul acesta și au ales să nu susțină examenul de Bacalaureat 2024 sau l-au susținut, dar nu au promovat au la dispoziție o lună pentru a se înscrie în baza de date a serviciului public de ocupare. Dacă nu se înscriu, ei nu pot beneficia de indemnizația de șomaj.

Data limită de înregistrare la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă este 6 august 2024. „Neînregistrarea până la această dată atrage imposibilitatea acordării indemnizaţiei de şomaj”, a anunțat autoritatea.

Potrivit legii, indemnizația de șomaj se acordă la cerere, pe o perioada de 6 luni calculată de la data expirării celor 60 de zile de la absolvire. Abolvenții de liceu primesc 330 lei pe lună.

Documentele care trebuie depuse

Pentru a își găsi loc de muncă și pentru a primi indemnizația de somaj, tinerii trebuie să depună următoarele documente:

  • actul de identitate;
  • diploma de absolvire sau adeverința din care să rezulte data absolvirii;
  • Curriculum Vitae.

Gabriel Nebunu a cântat la Palatul Național: doar din respect pentru Fuego

Pe 7 și 8 noiembrie, Fuego susține concerte la Palatul de la Chișinău, alături de Orchestra Fraților Advahov, numeroși artiști de la noi, printre care se numără și Gabriel Nebunu, cel căruia ”i s-ar fi interzis” să-și susțină concertul aniversar la Palat, informează unica.md.

Invitații speciali ai artistului român cu care cântă în duet, se numără Mihai Ciobanu, Nicolae și Isidor Glib, Maria Iliuț și Ansamblul etnofolcloric „Crenguță de Iederă”, Zinaida Bolboceanu, Stela Botez și revelația Moldovei, dar și carismaticul interpret de muzică populară Gabriel Nebunu.

Aseară, Gabriel Nebunu a urcat în scenă nu din culise, ci din public.

Se pare că artistul a evoluat la Palatul Național doar din respect pentru Paul Surugiu, cu care îl leagă o prietenie frumoasă, având în vedere recentele dezvăluiri făcute într-un interviu despre cum i s-a interzis să-și susțină concertul aniversar la cei 10 ani de activitate scenică la palat.

Biletele la concertele lui Fuego au costat între 250-1.000 de lei și s-au vândut toate.

Ion Paladi, melodie emoționantă alături de frații săi. Ce alte surprize pregătește artistul

Îndrăgitul interpret de muzică populară de la noi, Ion Paladi, alături de frații săi Constantin și Petru Paladi, a lansat de curând o melodie emoționantă intitulată ”Dor de părinți”, care deja a ajuns la inimile admiratorilor, informează unica.md. 

“Dor de părinți” cel mai nou cântec alături de frații mei. Este foarte important să nu uităm de unde am plecat de la casa părintească, locurile unde am copilărit și de părinții care ne-au dat viață!”, scria artistul într-o postare.

Videoclipul a fost filmat în satul natal Chișcăreni.

Vă invităm să ascultați melodia.

Artistul mai pregătește și alte surprize pentru publicul său drag. Foarte curând, acesta va lansa, în premieră, o piesă de muzică ușcoară. Videoclipul, în care apare alături de soția sa, filmat pe strada pietonală din Chișinău, va fi lansat pe 16 noiembrie, ora 12.00 și se intinulează ”Mii de stele”.

Ion Paladi a început să cânte de la vârsta de 11 ani, a studiat la Colegiul Republican de Muzică „Ștefan Neaga” și este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea „Dirijat Cor Academic”. Este solist al orchestrei naționale ”Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros și este extrem de îndrăgit atât ân țară, cât și peste Prut.

Ministra Ala Nemerenco ia apărarea medicului din Bălți, condamnat pentru malpraxis

Ministra Sănătății Ala Nemerenco ia apărarea medicului din Bălți, condamnat pentru malpraxis și a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare, informează unica.md.

”Am repetat de multe ori că sistemul de justiție este vital pentru activitatea tuturor domeniilor. În special când vine vorba de corupție, hoție, crime.

Sistemul de justiție în termeni simpli, pentru oameni, este despre dreptate și nedreptate. Fiecare om, vinovat sau nevinovat, trebuie să fie asigurat că va avea dreptul la un proces corect.

Medicina e o specialitate pe muchie de cuțit. Nimeni nu cunoaște cum ieșim noi din gărzi sau săli de operații, nimeni nu ne cunoaște emoțiile când pierdem pacienții. Vârsta medie a unui medic al serviciilor medicale critice de intervenție urgentă în lume este de 57 ani. Nimeni nu cunoaște povara arderii profesionale, a lacrimilor noastre, a sacrificiului personal. Câți medici am pierdut numai în pandemie, nimeni din colegi nu a refuzat să iasă la serviciu, deși erau siguri ca într-o zi vor contacta boala și pentru unii va fi fatală. Așa și a fost…

Recent, un bun prieten de al meu neurochirurg din București a salvat viața unui mic moldovean de la noi de câteva luni într-o operație care a durat 17 ore. 17 ore! Vă dați seama să stai cu microscopul pe un creieraș micuț, în costum chirurgical, cu broboane de transpirație pe frunte, cu mâinile și ochii încordați și obosiți, la limita rezistenței! Micuțul a fost salvat, a revenit acasă, crește, dar câte zile de viață a lăsat medicul în acea sală de operație?

Ministerul Sănătății e implicat cu regret în multe procese judiciare, citesc aproape zilnic diferite hotariri de instanță. Si vreau să cred în continuare ca avem și judecători corecți în domeniu. Și nu vreau să cred ca era necesară încătușarea unui medic în sala de judecată, pentru a fi dus pe sus în penitenciar. El nu este criminal și nu poate fi tratat așa. El, ca și oricare alt cetățean are dreptul la o justiție corectă, imparțială, plină de probe și antiprobe. De aceea trebuie să ne grăbim să ajungem în UE, acolo unde drepturile ne vor fi garantate în cea mai mare măsură.

Decizia instanței pe cazul medicului Cozub Serghei e executorie, dar finală va fi cea a Curții Supreme. Solicităm tratarea acestui caz sensibil cu maximă atenție și oferirea dreptului medicului de a prezenta toate probele și expertizele necesare, inclusiv internaționale, nerefuzându-i-se dreptul la o justiție corectă. În caz contrar, vom mai înregistra un caz pierdut la CtEDO.

În aceste timpuri grele trebuie să rămânem o societate unită. E timpul să ne europenizăm pe-adevăratelea, nu doar geografic.”, scrie în postarea sa ministra Sănătății.

Autoritățile vor să promoveze educația fizică, sportul în masă și cel de performanță. Strategia de dezvoltare „Sport 2030”, adoptată
Articolul anterior
Vehiculele electrice chinezești cresc în popularitate în toată Europa. Ce impact va avea asupra pieței mașinilor rulate
Articolul următor