Căldura extremă va face o parte din planeta noastră nelocuibilă. Zonele de pe Pământ în care va fi imposibil de trăit

Căldura este cea mai letală formă de vreme extremă, iar criza climatică provocată de om face ca perioadele de caniculă să fie tot mai severe și mai prelungite. În unele locuri de pe Pământ, condițiile ajung până la limita maximă pe care corpul nostru o poate suporta, iar, în curând, acestea vor deveni locuri în care este imposibil să trăiești, relatează CNN citat de digi24.ro.

Căldura extremă transformă activități obișnuite în provocări uneori mortale.

Au fost oameni care au murit la plimbare la miezul zilei, în drumețe cu familia în natură, la un concert Taylor Swift în aer liber și chiar stând acasă fără aer condiționat. În pelerinajul de la Mecca de anul acesta, în iunie, 1.300 de persoane au murit, în timp ce temperaturile au depășit 48 de grade Celsius.

Prea multă transpirație te poate deshidrata și corpul nu îți transmite mereu când are nevoie de mai multă apă. Până când realizezi că ți-e sete, ar putea fi prea târziu – ai putea pierde fluide mai repede decât le poți înlocui. Căldura, combinată cu o umiditate a aerului foarte ridicată, poate anula beneficiile transpirației, care se evaporă mult mai încet sau nu se evaporă deloc. În schimb, se strânge pe piele și curge. Când corpul rămâne fără principalul său mecanism de răcire, temperatura lui începe să crească.

Inima și vasele de sânge sunt „de obicei primele care sunt chemate în acțiune” pentru a regla temperatura corpului. Când căldura este extremă, inima trebuie să lucreze mult mai tare ca să mențină temperatura internă stabilă. Pierderea fluidelor reduce volumul de sânge, ceea ce înseamnă că inima este forțată să pompeze încă și mai tare pentru a menține tensiunea arterială. Te simți ca și când inima vrea să îți sară afară din piept.

Insolația are loc atunci când corpul nu mai poate folosi trucurile obișnuite pentru a se răci, precum transpirația și creșterea fluxului de sânge către piele, ceea ce duce la o creștere catastrofală a temperaturii corpului. Odată ce temperatura corpului depășește 40 de grade Celsius, ceva ce poate avea loc în doar 10-20 de minute de expunere, te îndrepți spre moarte, iar aceasta poate surveni foarte repede fără să îți dai seama.

Problema și mai mare cu insolația este că în timp ce te omoară, îți degradează și capacitatea mentală, ceea ce te împiedică să înțelegi pericolul extrem de mare în care te afli.

Cel mai bun mod de a trata insolația este scufundarea într-o cadă cu apă rece. Alternativ, se pot folosi prosoape umede pe corp și ventilatoare. Dar chiar și pentru cei care își revin, aproape 30% vor rămâne cu leziuni cerebrale permanente.

Zonele de pe Pământ în care va fi imposibil să locuiești

Pe măsură ce temperaturile continuă să crească, unele zone de pe Pământ ar putea deveni imposibil de locuit. Africa de Vest și Asia de Sud sunt printre cele mai vulnerabile regiuni – zone cu populații foarte mari care nu au acces la sisteme de aer condiționat. Țările mai bogate vor rezista mai bine, dar nu vor scăpa nici ele neafectate. Una dintre regiunile afectate cel mai mult de căldură extremă și umiditate va fi Vestul Mijlociu al Americii (zona Midwest), potrivit studiului.  Fiecare săptămână de vară aduce și mai multe povești tragice ca cea a alergătorului Philip Kreycik. Spre deosebire de uragane, incendii sau inundații, care distrug case și pun la pământ orașe întregi, căldura este un „ucigaș silențios și invizibil” care nu lasă în urmă proprietăți devastate, dar care ne distruge corpul.

Cine sunt cei 12 interpreți care vor concura în etapa finală națională a concursului Eurovision 2025

12 interpreți și interprete urmează să concureze în finala națională a concursului Eurovision 2025, care se va desfășura pe 22 februarie. Finaliștii au fost desemnați sâmbătă, 18 ianuarie, în cadrul audițiilor live, după audierea celor 25 de piese, scrie diez.md.

Inițial, Comitetul de organizare al Eurovision Moldova a selectat 29 de participanți pentru audițiile live a concursului muzical. Ulterior, Eblansh Band a anunțat că se retrage din competiția națională a Eurovision Song Contest 2025. Trupa a declarat că nu poate fi prezentă la audițiile live, deoarece unul dintre membrii echipei este internat într-un spital din România. Piesa care urma să fie audiată e „O, Moldova Mea Dragă!”.De asemenea, în timpul audițiilor live, prezentatoarele evenimentului au anunțat că interpretele AnnaG și Valleria au fost descalificate din competiție, deoarece nu s-au prezentat la audiții. Drept urmare, pe scenă au evoluat 25 de participanți.

Mai jos găsiți lista finaliștilor și piesele lor.

Conform punctajului oferit de către juriu, participanții s-au calificat în finala concursului în următoarea ordine:
1. Zelorielle;
2. Vadim Eleni;
3. Royals ST;
4. PRIZA și Mc MIKE;
5. Katy Rain;
6. Cătălina Solomac;
7. Rina;
8. Macho și CARNIVAL BRAIN;
9. LODOS;
10. Nadya Crajevschi;
11. Chris Cross;
12. Sasha Bognibov.

În acest an, Eurovision Song Contest se va desfășura în Elveția. Concursul va avea loc în perioada 13-17 mai la Basel. Elveția găzduiește Eurovision pentru a treia oară în istoria sa. Acest lucru a fost posibil după victoria obținută de cântărețul Nemo la ediția din 2024 cu piesa The Code.

Trump a depus jurământul fără să pună mâna pe Biblie

Donald Trump a depus luni jurământul pentru instalarea în funcția de preşedinte al Statelor Unite fără a-și pune mâna stângă pe cele două Biblii pe care soţia sa, Melania, le ţinea în timp ce stătea lângă el. Gestul lui Trump american a stârnit controverse în mediul online, iar specialiștii s-au pronunțat dacă acest lucru afectează sau nu validarea sa ca președinte, scrie digi24.ro.

Aparenta omisiune nu are niciun impact practic, spun specialiştii, dar a stârnit curiozitatea online. În ciuda fastului de la ceremonia de învestitură şi a unui discurs revigorant, cel mai important lucru pe care americanii l-au căutat pe Google în legătură cu Trump luni după-amiază a fost despre faptul că acesta nu a pus mâna pe Biblie, potrivit Agerpres, care preia Reuters. Obiectul pe care jură un viitor preşedinte, fie că este o Biblie, un document istoric sau nimic, nu este relevant pentru asumarea puterii, a declarat Jeremi Suri, profesor de istorie la Universitatea din Texas, şi specialist în teme prezidenţiale. „Nu există nimic în Constituţie care să spună că preşedintele trebuie să facă o legătură între acesta (jurământ – n.r.) şi Dumnezeu în vreun fel”, a spus el. „Jurământul este către Constituţie”, a adăugat Suri.

Jurământ sau afirmație

Suri a mai spus că Constituţia permite unui viitor preşedinte fie să jure, fie să afirme. Părinţii fondatori ai SUA „au lăsat deschisă posibilitatea pentru cineva care este ateu”, a apreciat Suri. Purtătorii de cuvânt ai lui Trump nu au răspuns la o solicitare de comentarii. Articolul 2 din Constituţia Statelor Unite spune că un viitor preşedinte „va depune următorul jurământ sau afirmaţie: Jur (sau afirm) în mod solemn că voi executa cu fidelitate Oficiul de Preşedinte al Statelor Unite şi voi păstra, proteja şi apăra, în măsura posibilităţilor mele, Constituţia Statelor Unite”. Pentru ceremonia de ieri, Trump a ales Biblia pe care a depus jurământul al 16-lea preşedinte al SUA, Abraham Lincoln, şi o altă Biblie pe care republicanul a primit-o de la mama sa, a anunţat echipa sa de tranziţie.

De frica războiului, locatarii unui bloc din Baia Mare și-au construit, pe banii lor, un buncăr la subsol. Ce spun autoritățile

Cu războiul la graniță, locatarii unui bloc din Baia Mare au început să-și transforme, pe banii lor, beciul în buncăr. Adăpostul are curent electric, grup sanitar și chiar o sufragerie. Primarul a fost în vizită și i-a lăudat pe oameni, scrie digi24.ro.

După începerea războiului din Ucraina, locatarii unui bloc din Baia Mare au decis să-și construiască propriul buncăr în locul beciurilor de la subsol.

„Ne-am mobilizat. Am pus afișe în bloc, am anunțat vecinii și am început să construim. În primul rând, să creăm distanța necesară. Am scos pământ, după am turnat, apoi ne-am mobilizat la geamuri”, a spus o locatară.

Ideea de a construi buncărul a fost împărtășită de toți cei care locuiesc în bloc. „Toți au fost de acord, au contribuit cu o sumă de bani”, a mai spus un alt locatar. Adăpostul are curent electric. Primarul municipiului a făcut și el o vizită în buncăr.

„Trebuie să ne anunțe și să fie foarte atenți la ceea ce înseamnă consolidarea și lucrările care ar putea să apară la structura de rezistență a imobilelor și, de aceea, trebuie să fim anunțați, pentru că nu este permis să efectuăm lucrări neautorizate. Am solicitat sprijinul ISU”, a spus Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare, după vizita în buncări.

Reprezentanții ISU Maramureș spun, însă, că nu au primit nicio solicitare. „La nivelul instituției noastre nu s-a înregistrat nicio solicitare de obținere a avizului sau autorizației de realizare a adăpostului de protecție civilă”, a declarat Adriana Șanta, purtător de cuvânt ISU Maramureș. Oamenii au început lucrările după începerea războiului din Ucraina.

Zi plină de distracție și aventură pe două roți! Locuitorii Capitalei, așteptați duminică la Velo Road Chișinău
Articolul anterior
Începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie
Articolul următor