Sprijinul UE pentru Republica Moldova ar putea scădea în cazul unui eșec al referendumului din toamnă

Sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova ar putea scădea în cazul unui eșec al referendumului din toamnă. Despre acest lucru a vorbit la un port TV, președinta Maia Sandu, scrie stiripesurse.md.

Președinta a fost întrebată care ar fi atitudinea Uniunii Europene în condițiile în care nu ar ieși suficineți oameni la referendum.

„Problema nu este discuțiile mele cu liderii europeni. Problema este care va fi impactul asupra cetățenilor noștri și bineînțeles că nu vom putea conta pe sprijinul Uniunii Europene în măsura în care putem conta atunci când continuăm procesul de aderare și mai ales dorim să devenim stat membru”, a spus președinta.

Maia Sandu a fost întrebată dacă planul de pace, pe care îl pregătește Ucraina vizează și regiunea transnistreană. Președintele a spus că autoritățile de la Chișinău rămân pe aceeași poziție și își doresc o rezolvare pașnică a conflictului transnistrean.

„Noi de fiecare dată când avem ocazia vorbim despre necesitatea ca trupele ruse, care staționează ilegal în Republica Moldova, care ne încalcă și neutralitatea, și suveranitatea statului nostru să se retragă, și bineînțeles, noi optăm de fiecare dată pentru soluționarea pașnică a conflictului din regiunea transnistreană și asta va rămâne poziția noastră și în momentul în care se va ajunge la această discuție.”

În context, Maia Sandu a declarat că războiul de la graniță rămâne a fi o problemă pentru investiții. „Este greu să-i convingi pe investitorii străini, dar și pe cei locali, să investească în afaceri, când în apropiere este un război. Doar sfârșitul războiului va permite relansarea economiei în Republica Moldova”, a subliniat șefa statului. 

Povestea unei mame, marcată de violență, alcool și certuri interminabile, care a găsit puteri să lupte pentru alt viitor

Când își amintește de copilărie, Elena reușește cu greu să își ascundă lacrimile. A fost martora unei copilării marcate de violență, alcool și certuri, o realitate înfricoșătoare căreia puțini ar putea să-i facă față, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Dar, în ciuda tuturor acestor obstacole, a găsit în ea puterea de a lupta pentru un alt viitor. La doar 16 ani, cu un copilaș sub inimă, și fără niciun sprijin, s-a trezit singură pe lume. Adolescența i-a fost umbrită de lipsa ambilor părinți, iar fratele în grija căruia se afla i-a întors spatele de îndată ce a aflat că este însărcinată.

La Centrul Maternal „În brațele mamei” a ajuns acum un an, deschizând un nou capitol al vieții sale. Aici a găsit nu doar un adăpost, ci și sprijinul de care avea atât de mare nevoie pentru a merge mai departe. Pentru Elena, cel mai important a fost să găsească un cuibușor sigur, unde să-și crească băiețelul, Victor. Micuțul, care curând va împlini un an, frecventează acum creșa „Gâgâlici,” un serviciu creat de Diaconia pentru a sprijini mamele aflate în situații dificile. La creșă, Victor beneficiază de educație timpurie, grijă și atenția necesară pentru a se dezvolta armonios, oferindu-i Elenei liniștea și timpul necesar să-și continue studiile.

Astfel, tânăra s-a înscris la cursuri de cofetar, a învățat să gătească și și-a dezvoltat abilități în domeniul culinar. Cu ambiție și perseverență, visează să devină bucătar-cofetar și să fie un exemplu demn de urmat pentru băiețelul ei.

În fiecare zi Elena își amintește că, indiferent de obstacolele pe care le întâlnește în viață, poate găsi în ea resursele necesare pentru a învinge și pentru a crea un viitor mai bun pentru mica ei familie. Iar grație pedagogilor sociali și oamenilor de bună credință care susțin cuplurile mamă-copil de la Centrul Maternal va reuși să-și capete independența.


Din 2011, Centrul Maternal oferă mamelor și pruncilor aflați în dificultate un spațiu sigur pentru a rămâne împreună. Sub îndrumarea echipei, mamele învață zilnic să depășească provocările vieții și să își mențină copiii aproape. În cei 13 ani de activitate, Centrul Maternal a sprijinit 205 mame să își păstreze pruncii alături.

În luna decembrie, Misiunea Socială Diaconia desfășoară Campania de Crăciun „În Brațele Mamei” pentru a informa și sensibiliza publicul cu privire la mamele și copiii asistați de Centrul Maternal.

Fiecare poate aleage propriul scenariu de fapte bune prin care să contribuie la susținerea cauzelor Campaniei.

  • Echipele de angajați pot dărui o oră de bunătate sau pot asocia acțiunile tradiționale de Crăciun, precum Secret Santa, licitații, felicitări personalizate și daruri corporative pentru a susține copiii din programele Diaconiei.
  • Donațiile financiare directe, pot acoperi costurile de asistență ale cuplurilor mamă-copil în Centrul Maternal: 4000 lei înseamnă o zi de asistență complexă pentru toate cuplurile mamă – copil, iar 500 – o zi de sprijin pentru o mamă și pruncul ei. 
  • Devenind Patronul proiectelor Diaconiei poți fi alături de beneficiari prin donații constante, pe parcursul întregului an.

Pentru a fi ghidați în alegerea formei potrivite de implicare, dar și pentru a cunoaște mai multe detalii despre nevoile de asistență, puteți apela la numărul de telefon: 067 712 300 sau la email: comunicare@diaconia.md.

Instagram va avea o nouă funcție bazată pe AI care va schimba complet conținutul

Instagram va lansa anul viitor o funcţie de inteligenţă artificială care va schimba orice aspect al filmărilor video, a anunțat şeful platformei, Adam Mosseri, citat de libertatea.ro.

Cu o simplă comandă scrisă, creatorii de conţinut vor putea schimba fundalul, hainele sau aspectul general. Unele editări vor fi subtile, în vreme ce altele vor aduce schimbări substanţiale.

În demonstraţia postată de Mosseri, acesta şi-a schimbat pe rând înfăţişarea, ajungând să poarte o altă haină, un lanţ de aur la gât şi chiar să se transform într-un personaj animat.

Dincolo de numeroasele posibilităţi de alterare a aspectului, rezultatul, cel puţin în prezentarea oferită de companie, pare să fie de o calitate suficient de bună. Aceste facilităţi se bazează pe modelul Movie Gen AI, lansat de Meta în luna octombrie, dar care încă nu este disponibil. Cu ajutorul AI-ului, conţinutul Instagram ar putea face pasul de la falsa înfrumuseţare la caricaturizare.

Trei mașini au ajuns într-un șanț, în urma unui accident în lanț, la Anenii Noi

Trei mașini au fost avariate, după ce au fost implicate într-un accident în lanț, care s-a produs cu puțin timp în urmă pe drumul care face legătura dintre satele Chetrosu și Todirești, din raionul Anenii Noi, scrie pulsmedia.md.

În urma impactului, cele trei automobile au ajuns într-un șanț de pe acostament.

Asociațiile de locatari și autoritățile publice locale vor putea instala centrale de producere a energiei regenerabile
Articolul anterior
Sărbătoare mare la creştinii ortodocşi de stil vechi! Aceștia îl prăznuiesc azi pe Sfântul Ilie
Articolul următor