Elevii mai au posibilitatea să se odihnească pe parcursul lunii august în trei tabere din țară. Potrivit șefului adjunct al Direcției generale, educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, este vorba de Tabăra „Alunelul” din raionul Ialoveni „Poienița Veselă” din raionul Hîncești și „Cireșarii” din Vadul lui Vodă, scrie radiomoldova.md.
La moment, activează patru instituții de învățământ extrașcolare, unde se odihnesc aproximativ 175 de copii, inclusiv 28 de copii cu statut de refugiat.
Totodată, funcționează și taberele sportive, unde alți 110 sportivi se află în cantonamente. De la începutul verii, peste 1.400 de sportivi au beneficiat de aceste programe de pregătire.
Pavaloi a mai spus că, de la începutul acestui sezon estival, în cadrul celor șapte programe propuse și subvenționate de către municipalitate, de odihnă au beneficiat peste 17 mii de copii.
Pentru acest sezon estival, Primăria Chișinău a programat odihna a peste 10 mii de copii, 2.438 dintre ei fiind scutiți integral de plată. În acest sens, în vara acestui an, Primăria a alocat peste 35 de milioane de lei, dintre care 5 milioane de lei – pentru pregătirea infrastructurii.