Alertă de COVID în Moldova! Numărul cazurilor s-a dublat în ultima săptămână

În perioada 5-11 august, în Republica Moldova au fost înregistrate 1381 de cazuri de COVID-19, dintre care 115 cazuri în regiunea transnistreană. Astfel, numărul cazurilor a crescut de 1,9 ori în comparație cu săptămâna precedentă, 29 iulie-4 august, când au fost înregistrate 743 de cazuri de infecție COVID-19 (44 de cazuri în regiunea transnistreană), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în perioada 22-28 iulie, în regiunea europeană s-a înregistrat o creștere de 5.339 de cazuri de COVID‒19 față de săptămâna precedentă. Tendința de creștere a cazurilor de COVID-19 se observă în mai multe țări.

În România, potrivit buletinului săptămânal al Institutului Național de Sănătate, în intervalul 5-11 august, au fost înregistrate 5.414 cazuri noi de COVID-19, în creștere cu 0,8% față de săptămâna precedentă.

În contextul sezonului estival și creșterii mobilității populației, Ministerul Sănătății recomandă respectarea principalelor măsuri de protecție pentru sănătatea și siguranța oamenilor:

– păstrarea distanței sociale;

– evitarea locurilor aglomerate;

– respectarea regulilor de igienă a mâinilor;

– igiena respiratorie;

– respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă, cu aerisirea spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale și adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției COVID-19 (febră, tuse, respirație dificilă, dureri în gât, dureri musculare).

Menționăm că vaccinarea împotriva COVID-19 este cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces.

A fost înregistrat primul caz de gripă sezonieră

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel național. Astfel, în perioada 18.11.2024-24.11.2024, au fost înregistrate 4889 de cazuri de infecții respiratorii, majoritatea fiind la copii (60%). Datele indică o creștere cu 1% față de săptămâna precedentă și o descreștere cu 24,1% în comparație cu perioada similară a sezonului precedent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În perioada menționată, a fost înregistrat un caz de gripă sezonieră, de tip B, la o femeie în vârstă de 33 de ani, din raionul Criuleni. Persoana nu a fost vaccinată împotriva gripei.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 30 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 6 în regiunea transnistreană), fiind o creștere cu 3,5% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate 6 cazuri.

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii

Odată cu instalarea sezonului rece crește numărul infecțiilor respiratorii, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre răceală și gripă. Deși în majoritatea situațiilor astfel de afecțiuni pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor oferite de medicul de familie sau de medicul infecționist, în unele cazuri manifestările clinice se pot agrava și atunci este necesară prezentarea într-un compartiment de primiri urgențe, scrie digi24.ro.

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta o infecție respiratorie și complicații ulterioare sunt cele cu un sistem imunitar slăbit, copiii, femeile însărcinate, pacienții cu boli cronice și vârstnicii. În unele situații, pe lângă manifestările clinice obișnuite în infecțiile respiratorii, precum tuse, strănut, congestie nazală, rinoree, o stare generală de rău și dureri musculare, pot să apară semne și simptome care indică agravarea acestei afecțiuni. Printre semnalele de alarmă se numără dispnee, adică dificultăți de respirație, wheezing sau respirație șuierătoare și febră persistentă. Indiferent de tipul infecției respiratorii, boala nu trebuie neglijată sau tratată necorespunzător, deoarece pot apărea complicații severe, precum pneumonia, sinuzita acută, bronșiectazia sau sindromul de detresă respiratorie la adult. Consultul medical este foarte important, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător, evitând astfel declanșarea acestor complicații. În cazul în care acestea totuși apar, este esențial ca pacientul să se prezinte de urgență la spital.

Crește numărul cazurilor de pneumonii și viroze la copii în Capitală

În municipiul Chișinău crește numărul cazurilor de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum și viroze la copii. Despre aceasta a anunțat șefa-adjunctă la Direcția generală asistență medicală și socială, Marina Buga, în cadrul ședinței Primăriei, transmite Moldova1.

Potrivit Marinei Buga, cazuri de gripă nu au fost înregistrate.

Situația epidemiologică s-a caracterizat prin prezența maladiilor infecțioase specifice perioadei sezonului rece. Este îmbucurător că nu sunt înregistrate cazuri de gripă. Motivele adresărilor sunt diverse, însă se atestă o creștere a adresărilor legate de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum si virozele în mod special în rândul copiilor”, a declarat Marina Buga.

Conform datelor prezentate, în cadrul unităților de primiri urgente a spitalelor clinice municipale pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 3240 de adresări.

Antrenorul şi logodnicul campioanei Anastasia Nichita, dezamăgit că au venit puțini oameni la întâmpinarea sportivilor olimpici la Aeroport
Articolul anterior
Premieră pentru Moldova: Candidații la fotoliul de președinte vor fi supuși unui test de cunoaștere a limbii române
Articolul următor