Pria WOMEN IN BUSINESS – eveniment deosebit în R. Moldova care va aduna o comunitate exclusivă de femei lider în domeniul lor

PRIAevents vă invită la Pria WOMEN IN BUSINESS Conference, în 4 septembrie 2024, începând cu ora 17:00, la GLIA IMPACT HUB în Strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni 61, MD-2005, Chișinău. Acesta este un eveniment deosebit în Republica Moldova, care va aduna o comunitate exclusivă de femei lider în domeniul lor pentru oportunități de networking și o atmosferă care inspiră.

Conferința WOMEN IN BUSINESS reprezintă o oportunitate excelentă pentru femeile antreprenoare, care sunt pasionate de crearea schimbărilor pozitive, de a învăța de la experții din industrie și de a inspira alte femei.  

Evenimentul promite a fi o seară minunată care va aduce în centrul atenției povești de succes, inside-uri din lumea businessului și networking alături de femei care inspiră. De asemenea, participanții se vor bucura și de produsele partenerilor: companii cosmetice, companii de haine, companii de vinuri, companii financiare, companii de telecomunicație, companii care se ocupă cu automobile, patiserii, bijuterii, reviste pentru femei și nu numai.

Mai mult decât atât, am pregătit surprize minunate la tombola organizată pentru participantele la eveniment.

AGENDA:

17.00-17.30 – Inregistrarea participantelor si welcome drinks

17.30-19.00 – Panel dezbateri teme:

  • Istorii de succes ale antreprenoarelor şi a liderilor în domeniul său.
  • De ce calități are nevoie un lider? Dar o femeie în poziții de top într-o companie?
  • Echilibrul între viața profesională și viața privată. Cum reușești să combini rolul de mamă, antreprenoare şi femeie? 
  • Lifestyle şi life hacks.
  • Leadership feminin într-o nouă eră.
  • Cum reușești să inspiri și să le dai aripi altora?
  • Cum construiești o cultură organizațională care să permită creșterea procentului de femei în afacere – nu doar în poziții de top? Cum arată viitorul conducerii? Cum pot companiile să rețină talentul divers şi să arate loialitate?
  • Mentorship, programe, iniţiative, fonduri pentru femeile în afaceri.
  • Precum şi multe altele teme de la speakeri cu experienţă.

Speakerii:

• Carolina Bugaian – CEO, Moldcell /Președintă AFAM

• Natalia Codreanu, Preşedinta Comitetului de Conducere, FinComBank

• Aurelia Salicov, CEO, Vicedirector, Starnet

• Carolina Parcalab, Legal Manager, ACI Partners

• Stela Efros, Business Administrator, Avicol-Isi Farm SRL

 • Julia Allert, CEO & Designer, Julia Allert

19.30-20.30 – Networking Cocktail

Vă puteți înregistra la eveniment AICI.

Pria Women in Business Conference face parte din seria conferințelor de succes organizate de PRIAevents în România și Republica Moldova. Mai multe detalii pe www.priaevents.ro. 

Prețul încăpățânării: Cu cât a scăzut averea lui Donald Trump din cauza taxelor pe care le-a impus la nivel mondial

În doar o săptămână, averea președintelui american Donald Trump a scăzut cu 500 de milioane de dolari ca urmare a taxelor pe care le-a impus, potrivit Forbes.

Capitalul lui Trump a scăzut de la 4,7 miliarde de dolari la 4,2 miliarde de dolari din cauza prăbușirii piețelor.

Forbes scrie că Trump Media and Technology Group a suferit cele mai mari pierderi: în trei zile, acțiunile sale au scăzut cu 8%. Cota lui Trump a scăzut de la 2,2 miliarde de dolari la două miliarde de dolari.

Mai mult, valoarea proprietăților sale imobiliare comerciale, inclusiv Trump Tower și 40 Wall Street, a scăzut cu 90 de milioane de dolari, de la 660 de milioane de dolari la 570 de milioane de dolari.

Acțiunile companiilor partenere ale lui Trump s-au prăbușit și ele: Vornado Realty Trust – cu 14%, iar SL Green – cu 15%.

Proprietățile legate de golf își pierd, de asemenea, valoarea scrie Forbes. Iar colecția de cluburi de golf a lui Trump e consistentă. Adevărata amenințare la adresa portofoliului lui Trump este posibilitatea strângerii curelei. Membrii clubului ar putea renunța la nunți, mese somptuoase sau chiar la abonamente.

Pierderi înregistrate de companiile de agrement și devalorizarea terenurilor de golf

Acțiunile companiilor de agrement, precum Vail Resorts și Soho House, au scăzut cu peste 15% de miercuri. Topgolf Callaway Brands, care produce crose și administrează terenuri de golf, a scăzut, de asemenea, cu 15%. Un declin similar la terenurile de golf ale lui Trump i-ar mai reduce cu încă 70 de milioane de dolari averea sa netă, arată sursa citată.

Nici activele deținute de Trump în domeniul ospitalității nu stau mai bine după ultimele măsuri ale liderului de la Casa Albă, iar Forbes amintește de Trump National Doral, o stațiune din Miami, unde LIV Golf, care are legături cu Arabia Saudită, care tocmai a organizat un eveniment, la care Trump a participat la scurt timp după ce și-a anunțat planurile tarifare. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Taylor Rogers, a precizat însă că președintele rămâne concentrat pe țară, nu pe afacerile sale.

Pe lângă Doral, Trump dețină sute de unități hoteliere în turnuri din Chicago și Las Vegas. Dacă valoarea participațiilor lui Trump ar scădea, ipotetic cu 16%, Trump ar pierde încă 65 de milioane de dolari. Afacerea de licențiere și administrare ar înregistra și ea pierderi estimate la 15 milioane de dolari, arată sursa citată.

Probleme și cu proprietățile imobiliare rezidențiale ale lui Trump

Valoarea proprietăților imobiliare rezidențiale ale lui Trump a scăzut cu 20 de milioane de dolari din cauza unei scăderi medii a acțiunilor companiilor din acest sector cu 13%. Potrivit Forbes, la o scădere cu 5% a valoarii complexul Mar-a-Lago, Trump ar pierde 32 de milioane de dolari (5%).

Miliardarii americani l-au acuzat pe consilierul lui Trump care a propus politica taxelor vamale. „Este un idiot / Ar trebui concediat chiar acum”

Titanii de pe Wall Street, dar și alți miliardari americani, se opun războiului comercial al lui Trump. Patronul Tesla Elon Musk l-a atacat din nou, marți, în două mesaje postate pe reţeaua sa de socializare X, pe consilierul însărcinat cu Comerţul al lui Donald Trump, Peter Navarro, pe care-l insultă catalogându-l drept un ”imbecil” şi ”prost ca noaptea”, scrie adevarul.ro

„Tesla produce cele mai multe mașini fabricate în SUA. Navarro este mai prost ca noaptea”, a scris Musk, donatorul principal al campaniei lui Trump, pe platforma socială X, pe care o deține.

Cel mai bogat om din lume, care şi-a exprimat dezacordul faţă de politica taxelor vamale al cărei mare „arhitect” este Peter Navarro, a scris aceste comentarii sub un clip în care consilierul însărcinat cu Comerţul al lui Trump apreciază că Elon Musk ”nu este un producător de maşini”, ci doar un ”asamblant”.

„Navarro este cu adevărat un idiot. Ceea ce spune aici este demonstrabil fals”, a adăugat Musk într-un alt post.

Musk reacţionează astfel după o interveție a lui Navarro la CNBC.
Consilierul lui Trump declara postului că el consideră că Musk ”nu este un producător de maşini”, ci doar un ”asamblant” prin compania sa Tesla, care urmează să fie afectată, la fel ca întregul sector auto, atins de suprataxe vamale americane.

Elon Musk a criticat recent în mod deschis politica arhitectului politicii taxelot vamale a lui Donald Trump.

Musk a comentat la o postare despre diplomele lui Navarro că „un doctorat în economie la Harvard este un lucru rău, nu un lucru bun”.

Prăbușirea pieței bursiere, care a șters mii de miliarde de dolari

Prăbușirea pieței bursiere, care a șters mii de miliarde de dolari din bilanțurile Wall Street, din conturile de pensii și din pensiile publice săptămâna trecută, continua după ce șeful Casei Albe a impus tarife suplimentare asupra principalilor parteneri comerciali ai SUA.

Jamie Dimon, CEO al JPMorgan Chase, avertizează investitorii că războaiele comerciale ar putea amenința alianțele economice care au făcut din SUA cea mai puternică țară din lume, informează Politico.

Economistul șef al Goldman Sachs, Jan Hatzius, a mărit șansele unei recesiuni în SUA la 45%. Bill Ackman – miliardarul fondurilor speculative și unul dintre cei mai mari susținători ai lui Trump pe Wall Street – a avertizat că abilitatea președintelui de a naviga în lupta comercială va fi slăbită dacă piețele continuă să se prăbușească.

„Nu ajută poziția de negociere a țării noastre și a președintelui nostru să încercăm să încheiem acorduri în timp ce piața noastră se prăbușește”, a postat Ackman pe X în noaptea de duminică spre luni, în timp ce piețele futures se prăbușeau.

„Oricine recomandă această idee președintelui ar trebui concediat chiar acum”

„Oricine recomandă această idee președintelui Donald Trump ar trebui concediat chiar acum”, a adăugat el.

Bill Ackman l-a îndemnat pe președintele american să pună pe pauză noile tarife comerciale anunțate recent, avertizând că altfel riscă „o iarnă nucleară economică auto-provocată”. În contextul turbulențelor de pe piețele financiare, managerul de fonduri de investiții Bill Ackman a transmis că Trump ar trebui să acorde o perioadă de trei luni în care statele afectate să poată renegocia relațiile comerciale cu Statele Unite, relatează BBC.

Într-o postare pe X duminică, Ackman a susținut ideea promovată de Trump că sistemul comercial global a „dezavantajat” Statele Unite. Cu toate acestea, el a descris tarifele impuse drept „masive și disproporționate” și a criticat faptul că nu fac diferența între aliați și adversari.

Amenințarea lui Trump a devenit lege: Toate produsele importate de SUA din China vor fi taxate cu 104%

Noile taxe la importurile chineze în Statele Unite vor creşte miercuri la 104%, a anunţat marţi Casa Albă, punând în aplicare o ameninţare a preşedintelui Donald Trump, relatează AFP.

Preşedintele SUA a anunţat săptămâna trecută că noile sale taxe vamale, anunţate din ianuarie, vor creşte la 54% la produsele chinezeşti începând de miercuri şi a ameninţat că le va impozita cu 50 de puncte suplimentare dacă Beijingul va riposta.

China a promis marţi că va lupta împotriva tarifelor vamale americane „până la capăt”, în pofida ameninţării lui Donald Trump de a introduce tarife noi şi mai mari, de 50%, la importurile chinezeşti, dacă Beijingul nu va renunţa să aplice tarife vamale suplimentare de 34% asupra produselor americane începând de joi.

În premieră, Moldova va beneficia de un Sistem Informațional în domeniul Protecției Copilului
Articolul anterior
Petru Hadârcă, actor și regizor: Europa pentru mine înseamnă posibilitatea de a fi liber, de a fi în siguranță 
Articolul următor
Close menu