Peste 21 700 de moldoveni și-au anunțat intenția să voteze peste hotare

Înregistrarea prealabilă pentru alegerile din 20 octombrie s-a încheiat vineri, scrie tvrmoldova.md.

În total, 21 708 moldoveni și-au anunțat intenția să voteze într-o altă țară, transmite IPN. 

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, cele mai multe înregistrări prealabile anunțate – circa 8 238 – sunt pentru Federația Rusă. Urmează Italia, unde au și-au anunțat intenția de vot 2 499 de moldoveni. 

În Germania au anunțat că vor vota 1 997 de cetățeni ai Republicii Moldova, în Statele Unite ale Americii – 1 451, în România – 1 186, în Marea Britanie – 1 014, în Franța – 1 005, iar în Canada – 833. În celelalte țări, numărul de înregistrări este sub 800.

Înregistrarea prealabilă este unul dintre cele trei criterii folosite de Comisia Electorală Centrală pentru a decide numărul de secții deschise în străinătate. 

În ceea ce ține de votul prin corespondență, implementat în șase țări și pentru care înregistrarea prealabilă a fost obligatorie – numărul solicitanților este de 1 996. În SUA și-au anunțat intenția de a vota prin corespondență 1 087 de moldoveni, în Canada – 584, în Norvegia – 134, în Suedia – 93, în Finlanda – 72, iar în Islanda – 26.

La alegerile prezidențiale din anul 2020, au fost peste 52 de mii de înregistrări prealabile, iar pentru alegerile parlamentare anticipate din iulie 2021, s-au înregistrat prealabil peste o sută de mii de cetățeni moldoveni aflați peste hotare.

Doi magistrați, numiți de CSM în cadrul Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor

CSM a numit doi noi judecători în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor. Dumitru Racoviță și Ghenadie Mîra au fost aleși în urma unui concurs încheiat astăzi, scrie tv8.md.

Dumitru Racoviță este judecător la Judecătoria Ungheni, iar Ghenadie Mîra președinte interimar al Curții de Apel Centru, fosta Curte de Apel Chișinău.

În cadrul concursului pentru suplinirea funcțiilor vacante de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor, din rândul judecătorilor, s-au înscris 6 candidați. Trei dintre ei, Stanislav Grosu, de la Judecătoria Bălți, Eugeniu Beșelea, de la Judecătoria Chișinău, și Vitalie Pîslariuc, de la Judecătoria Orhei, au depus cereri de retragere din concurs.

Vladislav Schibin, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, intervievat în ședință, nu a primit susținerea CSM.

Pe 19 decembrie, Adunarea Generală a Judecătorilor i-a ales în acest colegiu pe Ion Talpa – președintele Curții de Apel Nord, Petru Păun – judecător de la Judecătoria Chișinău și Adrian Cerbu – judecător al Judecătoriei Criuleni.

CSM mai urmează să selecteze 4 reprezentanți ai societății civile în acest colegiu.

Precizare importantă de la șeful „Moldovagaz” cu privire la achizițiile de gaze

SA Moldovagaz a contractat volumele necesare de gaze naturale, care vor asigura integral pînă la sfîrșitul lunii martie 2025 consumul malului drept al Nistrului, inclusiv al întreprinderilor din complexul energetic, al agenților economici și organizațiilor bugetare, scrie noi.md.

Despre acest lucru a declarat președintele interimar al Consiliului SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, menționînd că a făcut această precizare ca urmare a numeroaselor solicitări. Anterior, el a spus că Moldovagaz SA a luat act de decizia Gazprom de a limita, începînd cu 1 ianuarie 2025, ora locală 7.00, furnizarea gazelor naturale către Moldova pînă la un volum de 0 metri cubi pe zi. Vadim Ceban a declarat că, începînd cu decembrie 2022, toate gazele naturale furnizate de Gazprom în volum de 5,7 milioane de metri cubi pe zi au fost redirecționate de Moldovagaz SA către regiunea transnistreană a Moldovei. În același timp, gazele naturale pentru consumatorii din dreapta Nistrului au fost achiziționate de pe piețele regionale și europene. „Moldovagaz SA a contractat volumele necesare de gaze, care vor acoperi integral tot consumul malului drept pînă la sfîrșitul lunii martie 2025”, a subliniat atunci șeful Moldovagaz.

Tiraspolul refuză ajutorul Chișinăului pentru a depăși criza din regiune provocată de sistarea livrării gazelor din Rusia

Liderii de la Tiraspol refuză ajutorul propus de autoritățile de la Chișinău pentru a depăși criza din regiunea transnistreană, provocată de sistarea livrării gazelor din Rusia. Despre aceasta a anunțat președintele Maia Sandu, într-un video publicat după întrevederea de dimineață cu prim-ministrul Dorin Recean, vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian și șeful Legislativului, Igor Grosu, transmite IPN.

„Guvernul și partenerii externi au propus ajutor umanitar: alimente, medicamente, combustibil, generatoare, transportarea bolnavilor de pe malul stâng pe cel drept. Dar regimul de la Tiraspol a refuzat toate aceste ajutoare”, a comunicat Maia Sandu.

Potrivit președintelui Republicii Moldova, lucrurile sunt mai complicate pentru malul stâng, în această perioadă de criză energetică. „Vom vedea cum se vor desfășura lucrurile, dar autoritățile de la Chișinău fac totul ca să ușureze situația cetățenilor din regiunea transnistreană”, a promis șeful statului, Maia Sandu.

VIDEO! O rusoaică de lângă Belgorod a surprins forțele armate ruse în timp ce îi jefuiau casa. „Să vă fie rușine!”
Articolul anterior
Boala care este amenințare reală pentru tineri: Este extrem de contagioasă, se poate ajunge la deces în 48 de ore
Articolul următor