ATENȚIE! Numărul cazurilor de intoxicații cu ciuperci, în creștere

Numărul cazurilor de intoxicații cu ciuperci în rândul populației țării este în creștere, îndeosebi în perioada culegerii sezoniere a ciupercilor și implică riscuri majore pentru sănătatea consumatorului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Menționăm că de la începutul anului 2024, echipele AMU au acordat asistență medicală de urgență la etapa de prespital pe motiv de intoxicație cu ciuperci la 85 persoane, din ei 75 au fost transportate la spital. Îngrijorător este faptul că doar în perioada 14 -25 septembrie al Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP au fost înregistrate 37 solicitări pe motiv de intoxicație cu ciuperci. 

În luna septembrie, în urma consumului de ciuperci au fost afectați 31 maturi și 6 copii. Pacienții maturi, cu vârste cuprinse între 21-73 ani și 6 copii până la vârsta de 12 ani, prezentau simptome care s-au declanșat la câteva ore după consumul de ciuperci. După acordarea asistenței medicale de urgență la etapa de prespital, echipele AMU au transportat la instituțiile medicale spitalicești 31 pacienți, dintre care 25 adulți și toți 6 minori.

Cazurile au fost înregistrate în următoarele localități din regiunile țării: 

ü Nord -19 persoane: Bălți – 4; Fălești, Telenești, Drochia câte 3; Sîngerei și Florești câte 2 și câte un caz la Edineț și Glodeni.

ü Centru – 10 persoane: Călărași și Ungheni câte 2 și câte un caz la Criuleni, Nisporeni, Hîncești, Dubăsari, Strășeni și Ialoveni. 

ü mun. Chișinău – 6 persoane: Botanica-3, Ciocana-2, Rîșcani -1.

ü Sud – 2 persoane: câte un caz la Leova și Cimișlia. 

IMSP CNAMUP reiterează faptul că intoxicaţia cu ciuperci reprezintă o urgenţă medicală atât la maturi, cât şi la copii, iar rapiditatea în stabilirea diagnosticului şi iniţierea tratamentului – pot salva viaţa bolnavului. 

Acordarea primului ajutor în caz de intoxicație:

Se apelează numărul de urgenţă 112, deoarece persoana intoxicată necesită internare urgentă la spital, indiferent de gravitatea intoxicației.
Până la sosirea echipei medicale, persoana intoxicată va bea cât mai multă apă (2-3 litri) şi/sau mult lichid rece – lapte, ceai, cafea, compot, suc.
Persoana trebuie să stea în pat, se interzice efectuarea activității fizice înainte de spălarea stomacului (spălarea va elimina toxinele, iar mișcarea va intensifica absorbția toxinelor în sânge).

Strugurii: fructele-vedetă ale toamnei cu multiple beneficii pentru sănătate

Vezi ce beneficii au strugurii pentru organism.

Toamna a venit, iar peste tot se face simţit mirosul inconfundabil al strugurilor. Sunt de diferite soiuri, mai dulci sau mai parfumati, albi, negri sau roze, pentru toate gusturile. Cel mai adesea ii cumperi pentru a-i consuma ca atare pentru ca iti place gustul pe care il au. Dar trebuie să ştii că aduc beneficii organismului tau prin substantele nutritive pe care le contin.

Care sunt beneficiile consumului de struguri

Consumul de fructe este recomandat deoarece acestea sunt bogate in vitamine, iar strugurii nu fac exceptie de la regula. 

Unul dintre avantajele strugurilor este ca se numara printre fructele cu un indice glicemic scazut, adica nu produc fluctuatii mari ale nivelului de glucoza din sange. In plus, au un continut caloric redus, venind in sprijinul unei alimentatii sanatoase. 

Strugurii contin 80% apa, astfel ca te ajuta sa iti mentii organismul hidratat. Pe langa aceasta, in struguri se mai gasesc:
⦁    vitamine, printre care vitamina B6, responsabila cu dezvoltarea normala a sistemului nervos, si vitamina C, care are, printre altele, si rol antioxidant;
⦁    minerale: calciu, magneziu, fosfor;
⦁    acid folic, ce ajuta la buna functionare a creierului;
⦁    antioxidanti.

Datorita acestor substante, strugurii contribuie la energizarea organismului, la intarirea sistemului imunitar, la reducerea nivelului de stres si la protectia aparatului cardiovascular. La fel, strugurii conţin antioxidaţi puternici sub denumirea de polifenoli care pot încetini sau preveni mai multe tipuri de cancer, inclusiv cel de esofag, plămâni, gură, pancreas, prostată şi colon.

Inovație în România. Primul laborator de carne hibridă își deschide porțile

Facultatea de Inginerie Alimentară a Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, împreună cu The Family Butchers, va deschide „Laboratorul Consumatorului”, dedicat dezvoltării de produse din carne hibridă, scrie evz.ro.

Inițiativa este inclusă în cadrul proiectului EIT Food RIS Consumer Engagement Labs 2024, destinat îmbunătățirii legăturii dintre consumatori și industria alimentară.

Laboratorul Consumatorului va fi un spațiu inovativ creat pentru a sprijini colaborarea între cercetători, antreprenori și consumatori.

Primul laborator de carne hibridă își deschide porțile

Obiectivul laboratorului este de a implica consumatorii în mod direct în procesul de dezvoltare a produselor din carne hibridă, facilitând astfel colectarea de feedback și sugestii din partea celor care vor utiliza aceste produse.

Specialiștii din echipa de implementare a proiectului afirmă că, prin intermediul laboratorului, își propun să răspundă cerințelor și preferințelor consumatorilor în ceea ce privește produsele din carne hibridă, promovând totodată principii de durabilitate și inovație în industria alimentară.

Colaborarea cu The Family Butchers SRL este considerată esențială pentru a transforma ideile generate în cadrul laboratorului în produse concrete, care să aducă valoare consumatorilor.

Produsele includ carne, dar și ingrediente vegetale

Produsele din carne hibrid combină carne cu ingrediente vegetale, precum leguminoase (precum mazărea, năutul, lintea și lupinul), proteine vegetale, ciuperci sau semințe.

Aceste produse conțin o cantitate mai redusă de carne, grăsimi și colesterol, dar sunt bogate în proteine comparativ cu produsele tradiționale.

Ingredientul periculos din șunca de porc sau de pui care poate deveni nociv pentru sănătate

Sănătatea ar putea fi pusă în pericol de un ingredient care se regăsește în șunca de porc sau pui din supermarketuri. De altfel, consumul regulat al acestor produse, care conțin ingredientul respectiv, poate contribui la apariția unor probleme de sănătate, precum obezitatea, scrie gândul.ro.

Șunca de porc sau pui este cumpărată des de români, în marile lanțuri comerciale. Alimentul poate fi consumat rapid sau adăugat în diverse preparate, pentru a îmbogăți gustul. Totuși, consumul anumitor produse alimentare ar putea pune sănătatea în pericol, potrivit specialiștilor. De pildă, consumul regulat al diverselor tipuri de șuncă, în compoziția cărora se regăsesc anumite ingrediente nocive, poate contribui la apariția unor probleme de sănătate. Printre acestea se numără obezitatea.

Șunca de porc sau pui este cumpărată des de români, în marile lanțuri comerciale. Alimentul poate fi consumat rapid sau adăugat în diverse preparate, pentru a îmbogăți gustul. Totuși, consumul anumitor produse alimentare ar putea pune sănătatea în pericol, potrivit specialiștilor. De pildă, consumul regulat al diverselor tipuri de șuncă, în compoziția cărora se regăsesc anumite ingrediente nocive, poate contribui la apariția unor probleme de sănătate. Printre acestea se numără obezitatea.

În supermarket se regăsesc o multitudine de produse procesate, care pot deveni nocive, odată ce sunt consumate regulat. Printre acestea se numără și anumite tipuri de șuncă de porc sau pui. În anumite cazuri, producătorii utilizează ingrediente care să le potențeze gustul. Însă, astfel de ingrediente pot deveni periculoase pentru sănătate.

Este important ca eticheta produsului să fie consultată, înainte de achiziționarea unui produs. Unele tipuri de șuncă pot conține o cantitate ridicată de apă, pentru a fi mai „grele” la cântar. În cazul unui produs tradițional, se regăsește o cantitate infimă de apă. Pe de altă parte, se folosește monoglutamatul de sodiu (E621), despre care se cunoaște că este un ingredient periculos pentru sănătate.

Percheziții la primăria Chișinău
Articolul anterior