Mii de persoane din Florida fug din calea uraganului Milton, care o să lovească la noapte. „Pregătiți-vă de un impact catastrofal”

Blocaje în trafic şi criză de combustibil. Scene desprinse parcă dintr-un film apocaliptic. Mii de persoane din Florida fug din calea uriaşului uragan Milton, care este așteptat să lovească la noapte, catastrofa pare iminentă.

Locuitorii din Florida au avut astăzi o ultimă zi pentru a pleca sau pentru a se adăposti înaintea uraganului Milton, ajuns de intensitate maximă, 5 pe scara Saffir-Simpson, ceea ce înseamnă că are potenţialul de a fi unul dintre cele mai distructive care au lovit vreodată coasta Golfului, relatează Reuters.

„Pregătiți-vă de un impact catastrofal” Cu peste 1 milion de persoane aflate sub ordin de evacuare, cei care fug spre zonele mai înalte au blocat autostrăzile, iar benzinăriile au rămas fără combustibil, zguduind şi mai mult o regiune care încă nu s-a refăcut după efectele devastatoare ale uraganului Helene care a lovit acum mai puţin de două săptămâni.

Furtuna se afla pe o traiectorie de coliziune cu zona metropolitană Tampa Bay, unde locuiesc peste 3 milioane de oameni, deşi meteorologii spun că traiectoria ar putea varia înainte ca furtuna să atingă ţărmul, miercuri seara târziu sau joi dimineaţa devreme. Impactul va fi unul „catastrofal”, titrează BBC Uraganul se deplasează pe o rută rară, de la vest la est prin Golful Mexic, şi este probabil să aducă valuri de 3 metri sau mai mari în cea mai mare parte a coastei.

Oficialii, de la preşedintele american Joe Biden până la primarul oraşului Tampa, Jane Castor, au avertizat oamenii aflaţi în zonele de evacuare să plece, pentru că altfel riscă să moară. Milton aduce vânt ce poate atinge 260 km/h, potrivit Centrului Naţional al Uraganelor din SUA, situându-se la cel mai înalt nivel pe scara Saffir-Simpson cu cinci trepte. În timp ce viteza vântului ar putea să scadă şi Milton să retrogradeze la o categorie inferioară, deocamdată dimensiunea furtunii creşte, punând în pericol tot mai multe zone de coastă.

MAN îndeamnă moldovenii să voteze „DA” la referendum. Ceban: Această șansă care ni s-a oferit nu trebuie ratată

Partidul Mișcarea Alternativă Națională, în frunte cu Ion Ceban, îndeamnă cetățenii moldoveni să iasă la urne și să voteze „DA” la referendumul privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, fapt anunțat în cadrul unei conferințe de presă.

„Ideea de integrare europeană a Republicii Moldova a fost introdusă în Programul Politic încă de la crearea Partidului MAN.
Acest deziderat nu trebuie folosit doar în campaniile electorale, ci trebuie să devină idee națională, așa cum am propus de la bun început.

Pentru aceasta, Partidul MAN desfășoară o campanie de informare a cetățenilor din toată țara despre beneficiile aderării la Uniunea Europeană. Această șansă care ni s-a oferit nu trebuie ratată sub nicio formă, chiar dacă mulți cetățeni s-au dezamăgit de felul în care este guvernată țara. Alegerea pe care o facem este pentru viitor, iar viitorul va aparține celor care vor avea capacitatea de a îndeplini, în mod profesionist, toate obiectivele și condițiile în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova”, a menționat Ion Ceban, președintele MAN.

Referendumul constituțional privind aderarea țării noastre la UE va avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, pe 20 octombrie curent. Cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Cetățenii vor putea răspunde cu „DA” și „NU”.

15 partide din Moldova au fost înregistrate în calitate de participanți în acest sens. 13 cu opțiunea „DA”, iar alte două partide cu opțiunea „NU”.

Percheziții de amploare la Orhei. Preliminar, primarul și viceprimarii orașului ar fi fost reținuți

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins vineri, 11 octombrie, la Orhei, într-un dosar pornit pe faptul coruperii pasive și încălcării modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice. Ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi, a declarat pentru Realitatea.md că sunt vizați mai mulți funcționari publici.

„CNA și procurorii efectuează acțiuni de urmărire penală la Primăria municipiului Orhei într-un dosar pornit pe faptul coruperii pasive și încălcării modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale. Sunt vizați mai mulți funcționari publici ”, a declarat Angela Starinschi.

Preliminar, potrivit surselor Pulsmedia.md, ar fi fost reținut primarul orașului Orhei, Tatiana Cociu, dar și viceprimarii.

Reprezentanții CNA precizează că după finalizarea acțiunilor procesuale vor reveni cu detalii despre persoanele bănuite.

VIDEO. Cel mai emoționant moment de la concertul lui Gabriel NEBUNU

Aseară, interpretul Gabriel Nebunu și-a susținut primul concert solo care a avut loc la ARENA CHIȘINĂU. Acompaniat de orchestra Fraților Advahov și concert regizat de minunata Alla Donțu, acesta a făcut furori.

Cei peste 4000 de oamenii prezenți la spectacol s-au distrat pe cinste și au distribuit pe rețele momentele frumoase. A avut și invitați speciali: concert prezentat de Andreea Marina, iar alături de el pe scenă a urcat interpretul român Fuego, dar și alți invitați dragi. Desigur nu au lipsit cei de la Zâmbărele cu un număr fantastic!

Krasnoselski s-a întâlnit cu ambasadoarea Regatului Unit la Chișinău. Discuțiile au vizat „situația din Ucraina și relația cu R. Moldova”
Articolul anterior
În Republica Moldova s-a confirmat un nou caz de infecție cu virusul West Nile
Articolul următor