Zhang Yiming, fondatorul ByteDance, firma mamă a TikTok, a fost desemnat pentru prima dată cea mai bogată persoană din China, scrie stirileprotv.ro.
Zhang Yiming are o avere de 49,3 miliarde de dolari, conform clasamentului din 2024 al celor mai bogaţi oameni din China, publicat marţi de revista Hurun, transmite Reuters.
În vârstă de 41 de ani, Zhang Yiming, care a demisionat din postul de director general al ByteDance în 2021, a devenit a 18-a persoană care este încoronată drept cea mai bogată persoană din China în cei 26 de ani de la debutul publicării Hurun China Rich List.
Hurun a subliniat că averea omului de afaceri a crescut cu 105 miliarde de yuani (14,7 miliarde de dolari) faţă de anul precedent, un avans de 43%, determinat de succesul global al platformelor sale digitale, în special TikTok. În pofida faptului că este implicat într-o dispută juridică având drept miză activele sale din SUA, veniturile globale realizate de ByteDance au crescut cu 30% anul trecut, până la 110 miliarde de dolari, ceea ce a propulsat averea personală a lui Zhang Yiming, susţine revista Hurun.
Zhang Yiming l-a devansat pe „Regele apei îmbuteliate”, Zhong Shanshan, care a căzut pe locul al doilea după ce averea sa a scăzut cu 24%, până la 47,9 miliarde de dolari. Shanshan renunţă astfel la titlul de cel mai bogat om din China, după patru ani în fruntea listei.
A treia poziţie în acest clasament este ocupată de fondatorul companiei de jocuri video Tencent, Pony Ma, cu o avere de 44,1 miliarde de dolari, în timp ce fondatorul PDD Holdings, Colin Huang, a căzut de pe locul trei până pe locul patru, cu o avere de 34,3 miliarde de dolari, chiar dacă platformele de comerţ electronic controlate de firma sa, Pinduoduo şi Temu, continuă să înregistreze creşteri solide ale veniturilor.
Cu toate acestea, numărul miliardarilor incluşi pe lista Hurun a scăzut până la 142 de persoane, de la 753 de persoane anul trecut, şi s-a redus cu mai mult de o treime faţă de vârful atins în anul 2021. În plus, averile cumulate ale celor incluşi pe lista Hurun au scăzut cu 10%, până la 21.000 de miliarde de yuani (2.900 miliarde de dolari).
„Economia şi bursele chineze au avut un an dificil”, subliniază preşedintele Hurun Report, Rupert Hoogewerf. Acesta a adăugat că cea mai dramatică diminuare a averilor s-a înregistrat în sectorul imobiliar din China, în timp ce sectorul electronicelor de larg consum este în creştere rapidă, un exemplu fiind fondatorul Xiaomi, Lei Jun, a cărui avere a crescut cu cinci miliarde de dolari în acest an.
„Producătorii de panouri fotovoltaice, baterii de litiu şi automobile electrice au avut un an dificil, pe măsură ce concurenţa s-a intensificat, ceea ce a dus la o supra-ofertă iar ameninţarea tarifelor creează şi mai multe incertitudini”, precizează Rupert Hoogewerf.
Pe oraşe, Beijing, Shanghai şi Shenzhen au cel mai mare număr de antreprenori de pe lista Hurn, cu 115, 112, respectiv, 108.