Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a emis un anunț important pentru cetățenii moldoveni din diaspora aflați în Italia, Marea Britanie, Belgia, Franța și Spania, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
”O serie de secții de votare din aceste state și-au schimbat, din motive obiective, adresele față de turul I.
Vă rugăm să consultați cu atenție modificările înainte să vă planificați cum ajungeți pe 3 noiembrie la secțiile de vot.
Pentru a găsi mai ușor cea mai apropiată secție de locul în care vă aflați, nu ezitați să accesați
Modificările de adresă s-au realizat din „motive obiective,” ce pot include cerințe logistice sau administrative, spații mai accesibile sau siguranța publică. Ministerul a acționat pentru a se asigura că toți cetățenii din diaspora pot vota în condiții optime și că accesul la secțiile de vot rămâne facil pentru un număr cât mai mare de cetățeni.
Maia Sandu s-a întâlnit cu funcționarii publici implicați în negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Șefa statului i-a invitat, astăzi, la Președinție pe funcționarii publici din grupurile de lucru responsabile de negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Președinta Maia Sandu le-a mulțumit funcționarilor, care realizează practic și tehnic aderarea la UE – șefi ai grupurilor de lucru, secretari de stat, șefi de direcții, consultanți, șefi de agenții, Biroul pentru Integrare Europeană, reprezentanți de la toate ministerele, de la Centrul de armonizare a legislației al Cancelariei de Stat – oamenii care nu se văd la televizor, dar pe care se ține munca grea și complexă a procesului de integrare europeană.
„Este o responsabilitate imensă, dar și o onoare să fii generația de funcționari care duce Moldova în Uniunea Europeană”, a punctat șefa statului.
În discuții, Președinta le-a adresat o rugăminte tuturor celor asigură ca Moldova să fie pregătită de aderare ca atunci când negociază capitolele de aderare, să țină cont, mai presus de toate, de interesul național
„Moldova trebuie să-și apere interesul de fiecare dată. Să fim mândri de Moldova, să o transformăm într-un stat european și să scoatem în evidență lucrurile frumoase care definesc țara noastră, să le promovăm în toată lumea și să amplificăm ce avem mai bun”, a conchis Președinta.
Lansarea expoziției ”Microcosmos: natura văzută la microscopul electronic”
La 1 noiembrie, ora 13:00, va avea loc vernisarea expoziției: ”Microcosmos: natura văzută la microscopul electronic”, o expoziție de fotografii realizate cu microscopul electronic de către colectivul condus de conf. univ. dr. Lucian Barbu de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare a Tehnologiilor Izotopice din Cluj-Napoca, concepută în colaborare cu Muzeul Țării Crișurilor din Oradea.
Expoziția include 18 panouri cu imagini de microscopie electronică, realizate la diferite ordine de mărire, ale unor structuri minuscule din natură: cristale, detalii ale mucegaiurilor, diatomee, flori, grăuncior de polen, epidermă vegetală, acul albinei domestice, solzii de pe aripile fluturilor, detalii ale ochilor compuși și ale antenelor fluturilor și țânțarilor, pernița adezivă de pe piciorul unui gândac, insecta invazivă tigrul platanului (Corytucha ciliata), precum și organite celulare și țesuturi animale.
La acestea se adaugă imagini de microscopie electronică și rezultatele analizelor spectrografice asupra unor fire de păr de mamut lânos (Mammuthus primigenius) colectate de paleontologul Theodor Obadă în Republica Saha (Yakutia), Rusia, și donate de prof. univ. dr. Vlad Codrea (Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca) către Muzeul Țării Crișurilor din Oradea.
Aducem mulțumiri pentru contribuția la realizarea acestei expoziții membrilor personalului de la Centrul de Microscopie Electronică „C. Crăciun”, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Biologie și Geologie Cluj-Napoca și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare, Cluj-Napoca (Lucian Barbu, Maria Suciu, Septimiu Tripon, Alexandra Ciorîță, Diana Bogdan, Corina Ionescu, Cristian Sitar, Agnes Gál) și colaboratorilor de la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea (Corina Toma, Lucian Mărcușiu, Adrian Gagiu).
Vă așteptăm cu drag!
Adresa: mun. Chișinău, str. Mihail Kogălniceanu 82
Tinerii moldoveni, talentați și inovativi! Republica Moldova câștigă la nivel global la o competiție de Inteligență Artificială
Republica Moldova a triumfat în cadrul prestigioasei competiții INTEL AI Global Impact Festival 2024, clasându-se pe locul I la nivel global, surclasând astfel alte 105 echipe din întreaga lume. Elevii Nikita Moglan și Daniela Malancea, de la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu” din Chișinău, au excelat la Categoria 18+, obținând prima poziție. De asemenea, la categoria 13-17 ani, elevii Oleg Rață și Anastasia Batrîncea de la Liceul Teoretic „Nicolae Milescu Spătaru” au reprezentat cu succes țara, câștigând cu proiectul „Road Condition Recognition”. Aceste realizări demonstrează talentul și inovația tinerilor din Republica Moldova pe scena globală, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Nikita Moglan și Daniela Malancea, ghidați de profesoara Viorica Moglan, au creat o platformă de inteligență artificială intitulată „MediScan”, care împuternicește utilizatorii, fie că sunt pacienți din sate izolate, fie furnizori de servicii medicale, cu informații utile la îndemână. Proiectul lor este destinat îmbunătățirii echității în sănătate, oferind diagnostice instantanee pentru comunități defavorizate.
Participarea elevilor la competiția INTEL AI Global Impact Festival 2024 a fost posibilă grație parteneriatului strategic dintre Tekwill și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, care vizează dezvoltarea competențelor digitale, IT și STEM pe tot parcursul vieții. Acest parteneriat asigură elevilor din Moldova acces gratuit la oportunitățile educaționale oferite de Programul „Tekwill în Fiecare Școală” (TIFS), inclusiv cursul „Inteligență Artificială”, implementat în colaborare cu INTEL.
Competiția INTEL AI Global Impact Festival promovează inovația în inteligența artificială, identificând proiecte cu impact pozitiv în societate. În acest an, au participat 106 echipe din întreaga lume, iar Republica Moldova, alături de China și Singapore, a obținut premii pentru soluții inovatoare. Evenimentul facilitează schimbul de idei și cultivă o comunitate globală dedicată utilizării responsabile a tehnologiei. Detalii despre câștigători sunt disponibile pe site-ul oficial INTEL.
Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova: „În fața întregii lumi, elevii noștri au demonstrat că Republica Moldova poate străluci în domeniul inovației tehnologice. Datorită parteneriatului strategic dintre Tekwill și Ministerul Educației și Cercetării, tinerii noștri beneficiază de susținere pentru a putea transforma ideile îndrăznețe în succese reale. Rezultatele lor sunt dovada clară că, prin investiții constante în educație, tehnologie, tinerii pot schimba nu doar viitorul lor, ci și al țării.”
Ana Chirița, Directoare Proiecte Strategice ATIC, a subliniat impactul programului „Tekwill în Fiecare Școală”: „Parteneriatul nostru cu Ministerul Educației și Cercetării este esențial pentru asigurarea accesului elevilor din Moldova la cursuri de inteligență artificială, un domeniu crucial pentru viitorul lor. Prin acest program, nu doar că le oferim cunoștințele relevante, dar și instrumentele necesare pentru a deveni lideri în tehnologie și inovație. Această victorie la nivel global este o confirmare a potențialului nostru colectiv și dovedește că elevii noștri pot face față celor mai exigente competiții din lume și pot triumfa ”.
MediScan – proiectul care transformă accesul la servicii medicale în comunități defavorizate
Proiectul de inteligență artificială „MediScan” se distinge prin capacitatea de a oferi soluții rapide și eficiente, în special pentru comunitățile care nu au acces facil la servicii medicale de calitate. Nikita Moglan a subliniat inspirația din spatele inițiativei: „Nevoia de a dezvolta acest proiect a venit din faptul că bunicul meu locuia în mediul rural și simțea nevoia de acces la servicii medicale mai bune. Am dorit să facem o diferență pentru oamenii care se confruntă cu aceleași probleme.”
Elevii au creat o platformă inovatoare care nu doar că facilitează accesul la informații, ci și sprijină utilizatorii în procesul de luare a deciziilor medicale. Misiunea lor este de a insufla speranță și de a restabili sănătatea prin democratizarea accesului la diagnostice medicale precise. „Această platformă poate avea un impact transformator în regiunile cu acces limitat la îngrijiri medicale specializate” a adăugat Daniela Malancea, subliniind angajamentul echipei de a face o schimbare pozitivă în comunitățile defavorizate.
Utilizând arhitectura YOLOv8, antrenată pe un set de date cuprinzător format din 20.000 de imagini care ilustrează boli pulmonare, anomalii ale fundului de ochi și afecțiuni tiroidiene, echipa a dezvoltat o aplicație intuitivă Streamlit și un site web, oferind o soluție inovatoare pentru problemele de sănătate.
Viorica Moglan, profesoara care formează generații de tineri lideri în inteligența artificială
Viorica Moglan, profesoara de matematică de la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu” din Chișinău, a avut un rol esențial în dezvoltarea abilităților de inteligență artificială ale elevilor săi. De trei ani, ea își dedică timpul și energia mentorării tinerelor talente, oferindu-le cunoștințele necesare pentru a excela în domeniul tehnologiei. Victoria din acest an demonstrează eficiența metodei sale de predare și angajamentul față de educație.
În 2023, echipa formată din Mihaela Untu și Ciprian Moisenco s-a clasificat printre finaliști, iar în 2022, Moldova a fost recunoscută printre țările câștigătoare datorită elevilor săi Eduard Balamatiuc și Daria Gheorghieș, de la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”. Toți acești elevi au beneficiat de îndrumarea și expertiza Vioricăi Moglan, care a reușit să inspire o generație întreagă să îmbrățișeze inovația și să viseze la un viitor strălucit în domeniul inteligenței artificiale.
„Fiecare realizare a elevilor mei este o dovadă a potențialului uman și a puterii educației. Mă emoționează să văd cum tinerii își depășesc limitele și devin agenți ai schimbării. În spatele fiecărui proiect se află nu doar cunoștințe tehnice, ci și dorința de a îmbunătăți viețile celor din jur. Cred cu tărie că inteligența artificială are capacitatea de a transforma societatea, iar eu mă simt privilegiată să-i însoțesc pe acești tineri în călătoria lor. Împreună, visăm la un viitor mai bun și lucrăm pentru a-l transforma în realitatea de mâine” ne spune Viorica Moglan.
Câștigători la nivel de țară cu proiectul „Road Condition Recognition”
În acest an, și elevii Oleg Rață și Anastasia Batrîncea de la Liceul Teoretic „Nicolae Milescu Spătaru” din Chișinău au obținut premiul întâi pe țară la categoria 13-17 ani în cadrul competiției. Sub îndrumarea profesorului Albert Lobanov, aceștia au demonstrat cum inteligența artificială poate transforma problemele legate de infrastructură în soluții eficiente pentru siguranța rutieră.
De patru ani, elevii și profesorii plasează Republica Moldova pe harta globală a Inteligenței Artificiale
Într-o perioadă în care inteligența artificială captează atenția globală prin capacitățile sale remarcabile, tinerii din Republica Moldova se afirmă nu doar ca utilizatori ai acestor tehnologii, ci și ca creatori. Aceștia își canalizează cunoștințele și inovația pentru a dezvolta soluții care răspund provocărilor din propriile comunități. În ultimii ani, Moldova a înregistrat progrese semnificative pe scena internațională a inteligenței artificiale, grație proiectelor dezvoltate de acești tineri pasionați, demonstrând un angajament deosebit față de transformarea digitală și schimbarea socială.
Acestea sunt proiectele cu care elevii au câștigat competiția „Intel AI Global Impact Festival”, în anii 2022 și 2023:
„AGROOTS: Agricultură Accesibilă”, o soluție la problema pierderilor agricole cauzate de schimbările climatice și de vremea instabilă la nivel global.
„Detectarea automată a deșeurilor”, proiect care are potențialul de a contribui la îmbunătățirea procesului de identificare și sortare automată a deșeurilor, utilizând tehnologia Computer Vision.
Sistem de detectare a limbajului semnelor și transformarea acestuia în cuvinte, care ilustrează modul în care tehnologia poate transforma gesturile în cuvinte, facilitând astfel comunicarea pentru comunitatea cu deficiențe auditive și promovând incluziunea socială.
Analiza instantanee a sângelui, folosind Inteligența Artificială, care permite furnizarea unui set complex de date precise despre starea de sănătate a unei persoane.
Iar în 2021, un profesor din Sudul Țării, Dorin Sas, a fost primul câștigător din Republica Moldova la Competiția organizată anual de către INTEL.
Proiectul „Tekwill în Fiecare Școală”: fiecare al patrulea elev din Republica Moldova studiază profesiile viitorului
„Tekwill în Fiecare Școală” este cel mai amplu și inovator proiect educațional din Republica Moldova dedicat transformării învățământului general și furnizării cunoștințelor, resurselor și instrumentelor educaționale de ultimă generație. În patru ani, proiectul a conectat 489 de școli, implicând 78.600 de elevi și 3.200 de profesori. Resursele dezvoltate în cadrul programului – 10 cursuri IT și non-IT – sunt disponibile în limbile română și rusă pe platforma https://tekwill.online.
Gama de cursuri Tekwill în Fiecare Școală, inclusiv Programarea Algoritmilor în C/C++, Proiectare și Dezvoltare Web, Design Grafic, Inteligența Artificială, Dezvoltarea Aplicațiilor Mobile, Inteligența Emoțională în Comunicare, Video Storytelling și Antreprenoriat, au fost dezvoltate de Tekwill și implementate în instituțiile educaționale cu sprijinul acordat de Ministerul Educației și Cercetări al Republicii Moldova. În urma semnării, în 2018, a Memorandumului de înțelegere cu Tekwill privind „Dezvoltarea competențelor digitale, IT și STEM pe tot parcursul vieții”, Ministerul a extins oferta curriculară pentru disciplinele opționale din domeniul IT în vara anului 2020, aprobând curricula pentru 6 noi discipline.
Proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” este implementat de Asociația Națională a Companiilor TIC sub egida Tekwill și în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu sprijinul extraordinar al partenerilor de dezvoltare – Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Uniunea Europeană, Guvernul Suediei, UNDP Moldova, UNICEF, UN Women, Guvernul Japoniei.