A murit cunoscutul om de afaceri Silviu Prigoană. Acesta s-a înecat cu mâncare într-un restaurant

Omul de afaceri și fondatorul postului TV Realitatea Plus, Silviu Prigoană, a murit, marți, după ce i s-a făcut rău într-un restaurant. 50 de minute l-au resuscitat salvatorii de la ISU. Degeaba însă, scrie adevărul.ro.

Silviu Prigoană a murit după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla la masă cu alte trei persoane la un restaurant din Brașov. La ora 14,13 a fost chemată ambulanța, însă medicii sosiți la fața locului nu au reușit să-l resusciteze și au declarat decesul. Inițial s-a spus că acesta s-ar fi înecat cu mâncare, însă ulterior s-a spus că acesta a murit în urma unui infarct, dat fiind că avea stenturi la inimă și în fiecare an se ducea la cardiologie în Germania pentru control.

„Vă pot spune că am fost anunțați să intervenim în localitatea Șimon, la o persoană care se afla în stop cardio-respirator, un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani și că echipajul SMURD a ajuns acolo, a aplicat manevre de resuscitare timp de aproximativ 50 de minute, după care a fost predat echipajului SAJ cu medic, venit la fața locului, iar ulterior a fost declarat decesul bărbatului. Din păcate acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

– La ce oră a venit apelul?

Apelul a fost recepționat la ora 14,13.

– Suspiciunea era că s-ar fi înecat cu mâncare?

Nu avem această suspiciune. Colegii l-au găsit în stop cardio-respirator. Se vor face analize, anchete, și probabil se va stabili ulterior”, a declarat pentru Adevarul maior Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Brașov.

În anul 2010, Silviu Prigoană a mai suferit un infarct miocardic, în urma căruia a fost internat la spitalul Floreasca din Capitală.

IPJ Brașov: A fost resuscitat, dar nu s-a putut face nimic

Inspectoratul de Poliție din Brașov a anunțat că, în această dupa-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesiszati cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate.

Echipajul medical sosit la fața locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă, în pofida tuturor manevrelor, a fost declarat decesul bărbatului.

Adrian Bahmuțeanu: Sunt foarte afectată

Fosta lui soție, Adriana Bahmuțeanu, și-a exprimat regretul într-o declarație pentru România TV: „Sunt în stare de șoc, nu îmi vine să cred! Mi s-a confirmat ce s-a întâmplat în Brașov, într-un restaurantt, dar nu știu nimic altceva. Îmi pare extrem de rău! Este tatăl copiilor mei! Sunt foarte afectată!”

În decembrie ar fi împlinit 61 de ani

Silviu Prigoană s-a născut în decembrie 1963, la Gherla, în județul Cluj. Acesta a fost acționar principal la Rosal Grup și fondator al mai multor posturi de televiziune. Dar ambițiile sale au fost mult mai mari de atât, ajungând să se implice și îm politică. Omul de afaceri a fost deputat de București, din partea PDL, în legislatura 2008-2012.

Silviu Prigoană a fost fondator al posturilor de televiziune Realitatea TV, Etno TV și Taraf TV.

Afaceristul a început să investească masiv în mass-media în 2001, an în care a înființat Realitatea TV. În 2003, a lansat TV Sport, urmat de Etno TV și Taraf TV. A deținut și 10% din acțiuni din Digital Cable Systems (DCS), care a lansat serviciul direct to home (DTH) Max TV. Prigoană deținea și licențe pentru alte două canale, Meteo TV și Manele TV. Omul de afaceri mai deținea, Sigma TV, acțiuni la Teleshop 24, fiind coproprietar și la Taifasuri FM, Manele FM, Jazz FM. Mai deținea și revista Taifasuri, firma Rosal Ortopedic și RTL (Romanian Television of America), precum și postul de radio Etno FM. Până în 2006, Silviu Prigoană a deținut și revista săptămânală Fanatik, cu profil sportiv.

Activități pentru întreaga familie, dumimică, 1 decembrie, la inaugurarea Târgului de Crăciun în Capitală

Locul și data desfășurării: Pe 1 decembrie 2024, ora 17:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi inaugurat Târgul de Crăciun și Sărbătorile de Iarnă 2025, cu o serie de activități pentru întreaga familie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Descrierea evenimentului:  Aprinderea luminițelor Pomului de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale va fi un eveniment cultural special, care ne va transpune într-o adevărată poveste de iarnă, susținut de artiști îndrăgiți:

  • Orchestra Moș Crăciunilor
  • Capela Corală Academică „Doina”
  • Ansamblul de violoniști „Divertisment”
  • Corala „Vocile Primăverii”
  • Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol Lapicus.

La sărbătoare vor fi prezente și colective artistice de copii şi dansatori.

Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada: 1 decembrie 2024 – 15 ianuarie 2025 și va include numeroase standuri cu produse și mărfuri tradiționale, cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele.

Pentru vizitatori este prevăzut un program divers, care include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un loc special amenajat pentru întâlniri cu Moș Crăciun.

Printre atracțiile principale ale Târgului mai menționăm: patinoarul, caruselele, zone de fotografii și altele.

Invităm toți locuitorii și oaspeții capitalei să se bucure de spiritul Crăciunului alături de familie și de prieteni.

Weekend cu evenimente de excepție! Interpreta din Ucraina, Tina Karol, cântă la Chișinău în această seară

Planifică-ți un weekend de excepție între 29 noiembrie și 1 decembrie, cu o selecție variată de evenimente care îți vor oferi momente memorabile. Muzică live, spectacole de teatru, evenimente caritabile și activități pentru cei mici – toate te așteaptă pentru un sfârșit de săptămână plin de emoție!

 Tina Karol – Concert de excepție

O seară spectaculoasă alături de una dintre cele mai apreciate artiste din Ucraina, Tina Karol, care își încântă fanii cu o voce inconfundabilă și interpretări pline de emoție.

  • Când: 29 noiembrie 2024, ora 19:00
  • Unde: Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu 
  • Link bilete: Cumpără aici

Darul de Aur – Ediția de Muzică Ușoară

Un spectacol plin de magie și talent muzical, adus de participanți talentați și personalități din industria muzicală.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 18:00
  • Unde: Palatul Național „Nicolae Sulac”
  • Link bilete: Cumpără aici

Geta Burlacu & VoxMen – Concert Acapella

O seară magică alături de Geta Burlacu și grupul VoxMen, care vor interpreta muzică folclorică și colinde de iarnă într-o nouă stilistică muzical-vocală.

  • Când: 29 noiembrie 2024, ora 19:00
  • Unde: Sala cu Orgă
  • Link bilete: Cumpără aici

Secret Show Cabaret – Love Inferno

Un spectacol de cabaret surprinzător, cu o atmosferă seducătoare și momente de neuitat.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 21:00
  • Unde: IP CCA “Ginta Latină” – Teatrul Fără Nume
  • Link bilete: Cumpără aici

Circ Mondial

O experiență fascinantă pentru întreaga familie, cu acrobații uimitoare, numere captivante și multe surprize.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 12:00
  • Unde: Palatul de Cultură al Feroviarilor
  • Link bilete: Cumpără aici

Academia de Balet „Attitude” – Lacul Lebedelor

O interpretare spectaculoasă a baletului clasic „Lacul Lebedelor”, prezentată de tinerii talentați ai Academiei de Balet „Attitude”.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 12:00
  • Unde: Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
  • Link bilete: Cumpără aici

Eveniment de Caritate – Alergăm, Ajutăm

Un eveniment caritabil dedicat sprijinirii celor aflați în nevoie, combinând sportul cu solidaritatea.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 10:00
  • Unde: Parcul Valea Morilor
  • Link bilete: Cumpără aici

Povestea lui Moș Crăciun – Spectacol Tematic Interactiv

Un spectacol magic pentru cei mici, care aduce povestea lui Moș Crăciun în fața lor, cu jocuri interactive și momente de veselie.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 11:00
  • Unde: “Planeta Clounella” – Teatrul Independent pentru Copii și Tineret
  • Link bilete: Cumpără aici

Gaițele – Piesă de teatru

O comedie clasică despre viața de familie, cu un umor savuros și interpretări remarcabile.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 17:30
  • Unde: Teatrul Național „Eugène Ionesco”
  • Link bilete: Cumpără aici

Planifică-ți weekendul și bucură-te de aceste evenimente de excepție! Indiferent dacă alegi muzică, teatru, spectacole pentru copii sau activități caritabile, ai garantat momente speciale. Nu uita, toate biletele pot fi achiziționate direct de pe platforma iTicket sau din aplicație: Android | iOS. Fă-ți planuri și bucură-te de momente memorabile alături de cei dragi!

Ceață densă în unele regiuni ale țării, iar pe drumuri se circulă cu dificultate

La această oră, pe teritoriul țării se circulă în condiții de ploaie, iar pe anumite trasee persistă ceața densă, ceea ce îngreunează circulația, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

”Atenție, șoferi! Pe carosabil umed, orice manevră neasigurată poate deveni periculoasă.
Conectați luminile anticeață;
Evitați accelerarea sau frânarea bruscă în timpul șofatului;
În cazul unui accident rutier sau a unei defecțiuni tehnice, utilizați triunghiul de presemnalizare, amplasat la o distanță vizibilă pentru ceilalți participanți la trafic;
Respectați regimul de viteză și păstrați o distanță de siguranță față de vehiculele din față.

Pietoni, Asigurați-vă că ați fost observați de șoferi înainte de a traversa strada.

Manifestați atenție și prudență maximă!”, anunță Poliția.

ULTIMA ORĂ! Încă o dronă lansată de ruși, găsită la Coșernița: Este a treia în ultimele zile
Articolul anterior
Lapoviță la noapte, în Moldova. Ce prognozează meteorologii
Articolul următor