Alte cinci mașini din Italia și Elveția, ridicate în dosarul mașinilor de contrabandă de 4 milioane de lei

Polițiștii de Frontieră din cadrul Direcției investigare criminalitate transfrontalieră de comun cu angajații Direcției urmărire penală a IGPF, sub conducerea procurorilor PCCOCS, anunță reținerea altor două persoane, în dosarul de bază al celor șapte mașini de contrabandă de 4.000.000 lei, comunicat în iulie 2024, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cei doi sunt cercetați penal pentru introducerea ilegală în Moldova a cinci mașini în valoare de circa 2.000.000 lei, din Italia și Elveția – două Mercedesuri, două Toyota RAV4 și o mașină de model Toyota CH-R. Mai exact, aceștia le-au adus în Moldova prin intervenție ilegală și modificarea codului „VIN” ale caroseriei mașinilor.

Așadar, polițiștii de frontieră, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au desfășurat 17 percheziții în Chișinău și Dubăsari, de unde au ridicat inclusiv sume de bani care ar proveni din activitatea infracțională investigată, înscrisuri de ciornă, telefoane mobile, date cu privire la transferuri bancare între membrii grupului criminal, cartele bancare, acte pentru mijloace de transport, numere de înmatriculare străine, precum și acte românești cu semne vădite de falsificare. Cele cinci mașini nu vor putea fi folosite, așa cum au fost ridicate și ele ca probe în dosarul penal investigat.

Prin urmare, au fost reținuți cei doi bărbați cu vârste de 35 și 40 de ani (al doilea anterior ispășindu-și pedeapsa cu închisoarea pentru trafic de droguri, în Penitenciarul nr. 12 – Bender) la domiciliile cărora au fost desfășurate perchezițiile. În unul din domicilii, a fost depistat încă un bărbat certat cu legea, care a fost trimis în judecată de Procuratura din Telenești pentru furt, iar apoi condamnat la 9 ani închisoare. Chiar dacă acesta le-a prezentat polițiștilor de frontieră buletinul de identitate al unui verișor, oamenii legii l-au deconspirat și l-au reținut pentru plasarea lui în penitenciar.

Ulterior, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cei doi bărbați învinuiți de contrabandă cu cele cinci mașini au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana). Investigațiile penale continuă, inclusiv în privința complicilor din afara Moldovei, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

A fost anunțat salariul mediu lunar pe economie în 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul mediu lunar pe economie va crește cu 2400 de lei și va ajunge la 16 100 de lei. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, în cadrul ședinței de Guvern, scrie subiectulzilei.md

De mărimea salariului mediu lunar pe economie se ține cont la determinarea plafonului indemnizațiilor de asigurări sociale, a venitului lunar asigurat al salariaților parcurilor IT, dar și la stabilirea valorii pagubelor, în cazul săvârșirii unor abateri legale.

Tot astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat hotărârea privind mărimea salariului minim, care în anul 2025 va constitui 5500 de lei, cu 500 de lei mai mult decât în 2024. 

Creșterea salariului minim pe țară până la 5500 lei este argumentată de necesitatea menținerii capacității de cumpărare a forței de muncă. De asemenea, majorarea salariului minim este o măsură necesară pentru reducerea sărăciei și combaterea muncii nedeclarate.

Mărimea salariului minim pe ţară se stabileşte pentru un program complet de lucru de 169 de ore, constituind 32,54 lei pe oră. Din 1 ianuarie 2023, salariul minim pe țară a fost majorat cu circa 12,5% – până la 4000 de lei, iar în 2024, acesta a crescut cu încă 25%, ajungând la 5000 de lei.

Municipalitatea a dat startul tradiționalei caravane de Crăciun

Primăria Chișinău a dat startul tradiționalei caravane a cadourilor de Crăciun, alături de principalul erou al sărbătorii – Moș Crăciun, care a pornit în vizită la cei mai mici locuitori ai Capitalei, nerăbdători să-l întâlnească după un an întreg de așteptare, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Primii care s-au bucurat de darurile oferite de municipalitate au fost copiii cu dizabilități accentuate și severe de la Centrul de plasament pentru copii separați de părinți „Lumina”, din sectorul Centru.

În cadrul vizitei, Moș Crăciun a oferit fiecărui copil cadouri, transformând timpul petrecut împreună într-o adevărată aventură plină de dulciuri, distracție și voie bună.

Centrul de plasament „Lumina”, aflat în subordinea Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului, găzduiește în prezent 20 de copii separați de părinți, precum și copii cu dizabilități accentuate și severe, cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani.

Accidentul de la Edineț soldat cu trei morți: Ministrul Ala Nemerenco oferă detalii despre fetița rămasă orfană

Fetița de 10 ani, care și-a pierdut părinții și bunica, în accidentul cumplit din Rîșcani, se simte mai bine, însă rămâne internată în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Bălți. Copila nu cunoaște, deocamdată că a rămas orfană. Anunțul a fost făcut astăzi, 18 decembrie, de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, scrie NewTV.

“Fetița, în principiu, se află într-o stare mai bună, ea este conștientă, dar este menținută deocamdată în secția de terapie intensivă, doar din punct de vedere al aspectului psihologic, deoarece transferul ei, care, de fapt, starea de sănătate îi permite într-o secție comună, ar putea, cumva, ca ea să afle faptul că a rămas fără părinți și bunică. Deocamdată, medici ascund acest lucru pentru a nu o trauma. Din acest motiv, ea este menținută în continuare în secție de terapie intensivă, în care accesul altor persoane nu este permis. Dar fetița este bine, per general, mai bine” a menționat Ala Nemerenco.

Amintim că accidentul rutier s-a produs pe 15 decembrie, pe traseul M5, în direcția raionului Edineț. Potrivit oamenilor legii, un tânăr de 19 ani, fără permis, a ieşit pe contrasens şi s-a izbit de automobilul în care se afla un polițist și soția sa, care au decedat pe loc. Ulterior, la spital, s-a stins din viață o altă femeie care era în interiorul automobilului – mama soției polițistului. A patra pasageră este fetița cuplului, în vârstă de 10 ani, care a fost transportată la Spitalul Clinic Bălți.

Tânărul care a provocat accidentul a primit 30 de zile de arest preventiv.

Descoperire macabră la Anenii Noi. Cadavrele a doi bărbați, găsite împușcate într-o locuință
Articolul anterior
Eveniment de poveste la Bălți! «Lumea Uriașilor», un concept unic în lume, va fi inaugurat pe 21 decembrie
Articolul următor