Tot mai mulți moldoveni aleg să își petreacă sărbătorile de iarnă în pensiuni sau localuri rustice, dorind să scape de agitația cotidiană și să se bucure de liniștea și farmecul locurilor în care timpul parcă stă în loc, scrie noi.md.
În ajunul minivacanței de Crăciun, pensiunile din întreaga țară sînt în plin proces de pregătire pentru a întîmpina vizitatorii cu ospitalitate deosebită. Meniurile obișnuite sînt înlocuite cu preparate tradiționale, ce aduc în prim-plan gusturile autentice ale regiunii, iar decorurile specifice creează o atmosferă caldă și primitoare.
În pensiuni, pregătirile pentru sărbătorile de iarnă încep încă din luna noiembrie. Din 1 decembrie, instalațiile luminoase, brazii naturali și mîncărurile speciale sînt deja prezente. Totuși, proprietarii locațiilor turistice recunosc că din acest motiv facturile la lumină sînt cele mai usturătoare în perioada sărbătorilor de iarnă.
Mîncarea este poate cel mai important atribut al sărbătorilor, așa că bucătarii sînt preocupați de pregătirea meniului de sărbătoare. „Dacă grupul este mai mare noi avem nevoie măcar de două zile, trebuie să facem pregătirile, sarmalele nu se fac așa ușor. Acum fiindcă este post, în toate weekendurile din postul acesta se mănîncă pește, și care ține post solicită pește, plăcinta fără lactate, fără ou, fasolița. De sărbători facem și răcitură de purcel că se taie purceii la sărbători, tot este solicitată”, a relatat Ludmila Gusin, Bucătar.
„Comparativ cu meniul de vară, de exemplu, cînd mai mult lumea cere ceva de genul fructe de mare, seafood party, stridii, ceva ușor, salate, iarna deja altfel. Noi pregătim bucatele tradiționale de genul: sarmale, mule, rață la cuptor, miel, vită. Asta durează foarte mult timp și necesită timp să fie pregătită după tradiție”, a menționat Ivan Cîrlov, bucătar-șef.
Magia sărbătorilor de iarnă apare în zonele turistice și localuri în proximitatea zilei de 13 decembrie și se încheie la Bobotează, atunci cînd comenzile se reduc, iar meniurile revin la forma clasică.