Caz șocant! Un bărbat care era taximetrist ”în afara legii” în Capitală a fost snopit în bătaie și tăiat cu cuțitul de doi tineri

Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost bătut și rănit cu un cuțit de către doi tineri. Cazul a avut loc sâmbătă, 21 decembrie, în jurul orei 21:00, pe strada Nicolae Dimo, din sectorul Rîșcani al capitalei, scrie PulsMedia.MD.

Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 41 de ani, care a fost bătut rău de către doi indivizi de 28 și respect 32 de ani. Acesta ar fi declarat polițiștilor că a luat în chirie o mașină de marca Skoda Octavia, cu care timp de trei zile ar fi activat ilegal ca taximetrist Yandex.

Ulterior, în seara cu pricina la ușa apartamentului său, au venit doi indivizi ca să ia banii pentru chiria mașinii, iar pentru că acesta nu ar fi avut să le dea acestora suma de 1500 de lei, cei doi l-au snopit în bătaie și l-au înjunghiat cu un cuțit.

La fața locului a intervenit un echipaj medical care l-au transportat pe bărbat la Institutul de Medicină Urgentă unde a fost diagnosticat cu fractură maxilarului inferior, fractură corpului mandibulei, două plăgi tăiate 2 nepenetrate, printre care o plagă tăiată pe coapsa dreaptă pe suprafața posterior-laterală, iar altă plagă tăiată pe brațul drept pe suprafața postero-laterală cu traiectorie oblicsuperior-medial.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, dar și stabilirea locului și identității agresorilor, cu ulterioara reținere a acestuia.

Ofițerii CNA au descins cu percheziții matinale la Postul Vamal Leușeni

Ofițerii Centrului Național Anticorupție ar fi descins în această dimineață cu mai multe percheziții la Postul Vamal Leușeni, scrie PulsMedia.MD.

Acțiunile de urmărire penală îi vizează pe mai mulți vameși, domiciliile cărora în prezent sunt percheziționate de mascații CNA.

Call-centru din Capitală, care păcăleau oameni prezentându-se drept „brokeri”, sub pretextul instruirii în domeniu, destructurat de oamenii legii

Ofițerii Secției investigații infracțiuni economice a Direcției de Poliție Chișinău, în comun cu polițiștii și procurorii de la Botanica și cu suportul mascaților din BPDS ,,Fulger”, au destructurat activitatea unui call-centru din capitală, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Suspecții contactau victimele prin intermediul rețelelor de socializare și, prezentându-se drept „brokeri”, sub pretextul instruirii în domeniu, însușeau mijloace bănești prin intermediul portmoneului electronic.

Prejudiciul cauzat victimelor se ridică la sute de mii de lei.

În timpul perchezițiilor, oamenii legii au depistat în incinta clădirii mai mulți tineri care erau instruiți în domeniu, în lipsa actelor ce ar legifera prezența și acțiunile acestora.

Polițiștii au ridicat mai multe sisteme de calcul, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă care urmează a fi analizate.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 8 ani.

UE intenționează să adopte al 16-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Uniunea Europeană intenționează să introducă un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei până la împlinirea a trei ani de la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2025, a relatat ieri, 22 decembrie, săptămânalul german Welt am Sonntag, citând surse diplomatice de la Bruxelles.

Pachetul, al 16-lea la număr, va include măsuri împotriva unor sectoare specifice ale economiei ruse „care au fost insuficient afectate până acum”. Acesta va include și sancțiuni suplimentare împotriva persoanelor și organizațiilor considerate „propagandiste ale regimului rus” și responsabile de subminarea integrității teritoriale a Ucrainei, scrie DW.

De asemenea, ar putea fi vizate persoanele implicate în spionaj pentru Rusia și în campanii de dezinformare, însă, Bruxelles-ul recunoaște dificultatea de a urmări implicarea acestor persoane în „atacurile hibride” ale Rusiei și de a aduna dovezi relevante.

În acest sens, nu s-a decis încă dacă sancțiunile pentru spionaj și dezinformare vor fi de asemenea aprobate pe 24 februarie, notează Welt am Sonntag.

Amintim că, pe 16 decembrie, UE a aprobat al 15-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Pe listă figurează 54 de persoane și 30 de organizații din Rusia, China și Coreea de Nord.

Ofițerii CNA au descins cu percheziții matinale la Postul Vamal Leușeni
Articolul anterior