În Germania au loc duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul țării

Germania organizează duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul țării, în contextul în care extrema dreaptă este în ascensiune semnificativă, economia se îndreaptă către al treilea an de recesiune, iar provocările geopolitice enorme au creat o situație de incertitudine fără precedent în ultimele decenii, comentează EFE, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Alegerile sunt organizate anticipat, după prăbușirea coaliției conduse de cancelarul social-democrat Olaf Scholz la sfârșitul anului trecut.

Potrivit sondajelor, candidatul conservator Friedrich Merz este de așteptat să câștige, dar va avea nevoie de un partener pentru a guverna.

Cu extrema dreaptă, care se află pe locul doi în sondaje, exclusă din cauza ”cordonului sanitar”, stabilitatea țării rezidă în posibilitatea de a ajunge la un compromis cu social-democrații actualului cancelar Olaf Scholz sau cu Verzii, față de care conservatorii au unele diferende de opinie fundamentale.

‘Ceea ce este în joc este mai greu de prezis decât oricând înainte, pentru că în acest moment nu este foarte clar cine va forma următorul guvern’, a declarat pentru EFE expertul Heiko Giebler, de la Centrul de Cercetări Sociale din Berlin (WZB).

Nu se știe dacă trei partide mai puțin puternice vor putea intra în parlament, ceea ce ar afecta substanțial repartizarea mandatelor și, prin urmare, dacă, pentru a avea o majoritate parlamentară, va fi nevoie de două sau de trei partide.

‘Există riscul ca după alegeri să treacă mult, mult timp până să se formeze un guvern și se pune, de asemenea, întrebarea dacă va fi posibil să se formeze unul, iar asta, desigur, nu este niciodată bine, pentru că slăbește extrem de mult țara în deciziile sale politice’, a explicat politologul.

Candidatul conservator Friedrich Merz a declarat până acum cu fermitate că nu va coopera cu Alternativa pentru Germania (AfD, partid calificat de extremă dreapta), dar mulți experți consideră că nu se poate exclude posibilitatea ca el să cedeze în cele din urmă dacă nu va găsi o altă variantă de guvernare și să bată palma cu un partid care împărtășește multe dintre propunerile sale de înăsprire a politicii de imigrare și de închidere a granițelor.

Dar, chiar dacă cordonul sanitar rămâne în vigoare, sondajele prevăd că AfD va câștiga mai mult de 20% din voturi, dublându-și rezultatul obținut în 2021.

Această ascensiune fulminantă nu numai că va îngreuna formarea majorităților de centru în parlament, dar va contribui și la impunerea agendei AfD celorlalte partide și va reprezenta o provocare din ce în ce mai mare pentru încrederea publicului – deja diminuată – în instituții și economie.În ianuarie, guvernul german și-a revizuit în scădere previziunile economice și se așteaptă la o creștere a PIB-ului de doar 0,3% pentru 2025, după doi ani de recesiune, dar chiar și această prognoză se poate dovedi prea optimistă, dat fiind ceea ce Merz a numit ‘dezindustrializare’ și faptul că țara central-europeană se confruntă cu un al treilea an de contracție.Cea mai mare economie a Europei, puternic dependentă de exporturi, este afectată de probleme structurale și dificultăți economice la nivel global, care acum sunt agravate de amenințările tarifare din partea președintelui american Donald Trump.Soluțiile blocului conservator pe de o parte și ale social-democraților și verzilor pe de altă parte sunt antagonice: primii vor să scadă taxele și să reducă costurile pentru afaceri pentru a face Germania mai atractivă, iar cei din urmă vor să reformeze frâna constituțională a datoriilor pentru a putea lua împrumuturi cu care să finanțeze investiții publice generoase și subvenții.Cu toate acestea, potrivit lui Giebler, există voci conservatoare care și-au arătat dispoziția de a negocia după alegeri asumarea creșterii datoriilor dacă potențialii lor parteneri le acceptă planurile privind migrația.

Alegerile au loc în vreme ce Trump încearcă să pună capăt războiului din Ucraina făcând presiuni asupra Kievului și amenințând cu o retragere a ajutorului militar al SUA, în timp ce UE se teme pentru viitorul relației transatlantice și pentru propria sa securitate în fața vidului previzibil pe care Washingtonul îl va lăsa în urma sa.În acest context, este nevoie de un guvern la Berlin care să fie capabil să dezvolte o ‘strategie’ pentru a-i face față lui Trump, a avertizat politologul.Conservatorii, social-democrații și Verzii sunt în favoarea menținerii și sporirii sprijinului german pentru Kiev – lucru pe care extrema dreaptă îl respinge – și realizarea de investiții semnificative în forțele armate.Rămâne însă de văzut dacă vor reuși în cele din urmă să depășească disputele cu privire la modul de finanțare a acestor măsuri și dacă un viitor guvern condus de Merz – care s-a exprimat în favoarea livrării către Ucraina de rachete Taurus – ar lua o poziție mai hotărâtă în această privință la nivel european.

Cine ar putea fi succesorul papei Francisc și ce se întâmplă în adunarea secretă prin care Vaticanul își alege noul papă

Papa Francisc, care a murit luni, în a doua zi de Paște, a fost ales de cardinalii de la Vatican la vârsta de 76 de ani, după retragerea din funcție a predecesorului său, Papa Benedict al XVI-lea. Din moment ce nu a fost numit niciun succesor clar, oricare dintre membrii Colegiului Cardinalilor ar putea fi ales, scrie digi24.ro.

Totuși, câțiva dintre cei 252 de posibili candidați par a fi favoriți pentru preluarea conducerii Bisericii Catolice. Teoretic, orice persoană catolică de sex masculin poate fi aleasă în rol de papă, dar ultima dată când un catolic care nu era un membru al Colegiului Cardinalilor a fost ales să conducă Vaticanul s-a întâmplat în 1378.

După moartea sau retragerea din funcție a papei, un conclav este organizat în Capela Sixtină de la Vatican, acolo unde cardinalii discută și votează pentru a hotărî cine va fi următorul lider al Bisericii Catolice. Aceștia jură să nu dezvăluie nimic din ceea ce se discută în timpul adunării secrete și rămân izolați de restul lumii până când se alege noul papă. În tot acest timp, ei discută despre meritele fiecărui candidat luat în considerare.

Cu toate că oficial nu este permisă promovarea vreunuia dintre candidați, procesul alegerii noului papă este unul „extrem de politic”, potrivit BBC. Tradiția spune că toți cardinalii ar trebui să se lase ghidați doar de Sfântul Duh atunci când aleg cu cine să voteze.

Doar 138 dintre cei 252 de cardinali vor putea vota în următorul conclav, întrucât doar membrii Colegiului Cardinalilor care au sub 80 de ani au drept de vot. Votul este secret. Toți cardinalii-electori scriu numele celui pe care îl preferă pe o bucată de hârtie. Pentru alegerea noului papă este nevoie de obținerea unei majorități de minim două treimi.

Patru runde de vot au loc în fiecare zi, până când un candidat primește destule voturi pentru a fi numit papă. Buletinele de vot sunt arse după fiecare sesiune, fumul degajat putând fi văzut de cei care privesc procesul de afară. Dacă fumul este negru, cardinalii nu au ajuns la o decizie. Dacă fumul este alb, înseamnă că ei au reușit să aleagă un nou papă.

În perioada sărbătorilor, risipa alimentară atinge cote alarmante

În perioada sărbătorilor, risipa alimentară ajunge la cote alarmante. Sute de tone de produse sunt aruncate în fiecare an, chiar și în condițiile în care multe dintre acestea ar putea fi salvate sau reutilizate. Specialiștii spun că, de la an la an, oamenii sunt tot mai conștienți, iar partea pozitivă este că alimentele ce ajung în tomberoane sunt tot mai puține. Totuși, mai avem de lucrat la acest capitol, scrie radiomoldova.md.

Experții susțin că 40 la sută din risipa alimentară a Republicii Moldova este din cauza cetățenilor care merg la magazin, fac cumpărături, plătesc sume enorme pentru ele, le duc acasă, iar mai apoi multe dintre ele ajung la gunoi.Pentru a preveni risipa alimentară, fiecare cetățean trebuie să țină cont de câteva reguli simple, inclusiv consumul rațional de alimente, afirmă comunicatoarea de la Banca de Alimente, Ana Ceban.

Trebuie să facem cumpărăturile în baza unei liste, astfel ca să evităm achizițiile în plus, să găsim anumit forme de valorificate a alimentelor rămase, fie că sunt donate persoanelor nevoiașe, fie sunt congelate sau făcute alte rețete creative. De exemplu, ouăle roșii pot fi utilizate pentru salate, fructele și legumele pot deveni sosuri sau smoothie, se pot face diferite copturi din lactatele rămase.

În același timp, alimentele donate de agenții economici ajung la cele mai vulnerabile persoane, evident cu respectarea termenului de valabilitate, a mai spus Ana Ceban.

”În ceea ce ține de agenții economici, Banca de alimente se ocupă de recuperarea alimentelor care riscă să fie aruncate, pentru că fie au fost efectuate stocuri în exces, fie au defecte de ambala, fie trece perioada în care ele sunt achiziționate. E important ca ele să fie sigure pentru consum, iar Banca de alimente asigură condițiile de păstrare necesare și le distribuie în peste 78 de servicii sociale partenere.

Cetățenii Republicii Moldova aruncă la tomberon în fiecare an aproximativ 180.000 de tone de produse alimentare. Aceasta în timp ce fiecare a patra persoană din mediul rural nu își poate permite să se alimenteze suficient și suferă din cauza foamei, relevă datele prezentate de economistul Veaceslav Ioniță.

TRAGEDIE de Paște: Un autobuz, condus de un moldovean, implicat într-un grav accident în Ucraina: Un pasager a murit, alți șase au fost răniți

Un grav accident rutier produs în dimineața zilei de 20 aprilie, în raionul Mohîliv-Podilskîi din regiunea Vinița, Ucraina, s-a soldat cu rănirea a șapte persoane, dintre care una a decedat ulterior. Autobuzul implicat, un vehicul de cursă marca Scania, era condus de un cetățean moldovean în vârstă de 64 de ani, au transmis autoritățile locale într-un comunicat, scrie ziua.md.

Potrivit informațiilor preliminare ale anchetei, șoferul a pierdut controlul asupra direcției, iar autobuzul a ieșit de pe carosabil și s-a oprit în șanțul de pe marginea drumului.În urma impactului, șapte pasageri au fost răniți, inclusiv o fetiță de 8 ani și un bărbat de 48 de ani, cetățean străin.

Ulterior, portalul Strana.ua a anunțat că bărbatul, de naționalitate chineză, a murit din cauza rănilor suferite.

Cinci dintre victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit surselor locale, compania de transport nu răspunde apelurilor pasagerilor răniți și nu colaborează cu aceștia în present, notează sursa citată.

Lucrătorii ineficienți ar putea fi mai ușor concediați. Autoritățile vor propune îmbunătățiri legislative în acest sens
Articolul anterior
Doi oameni fără adăpost au câștigat jumătate de milion de euro dintr-un loz răzuibil cumpărat cu un card furat. Cine va primi banii
Articolul următor
Close menu