Pompierii continuă să intervină la lichidarea consecințelor incendiului de pe strada Columna: Precizările IGSU

În dimineața zilei de 14 martie 2025, pompierii și salvatorii IGSU au continuat intervenția pentru lichidarea consecințelor în urma incendiului izbucnit pe strada Columna 104 din municipiul Chișinău, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, la fața locului, la moment, 47 de angajați IGSU cu 10 unități de tehnică, efectuează lucrări de demontare și dezasamblare a construcției afectate de foc. Totodată, la locul de producere a incendiului își continuă activitatea specialiștii din cadrul Laboratorului experimental antiincendiar al IGSU, care efectuează cercetarea statică și dinamică în vederea înaintării primelor ipoteze de izbucnire a arderii.

De asemenea, menționăm, că pe parcursul nopții au fost antrenate 2 echipe de pompieri, pentru monitorizarea și asigurarea securității la locul incendiului.

Reamintim, că incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 13 martie, la ora 10:32 pe strada Columna 104 din municipiul Chișinău. Pentru lichidarea arderii au fost antrenați peste 100 de salvatori și pompieri cu 24 unități de tehnică. În urma incendiului, victime nu au fost raportate, iar focul a distrus o suprafață de aproximativ 3500 – 4000 metri pătrați.

Rusia a fost obligată repetat la despăgubiri în cazul școlilor cu predare în română din Transnistria

Consiliul Europei a reafirmat obligația Rusiei de a achita despăgubiri în cazul Catan și alții v. Republica Moldova și Federația Rusă, în care partea rusăa fostgăsită responsabilă pentru încălcarea dreptului la educație al copiilor, părinților și personalului didactic din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană, scrie tvrmoldova.md.

Potrivit Asociației Promo-LEX, Comitetul de Miniștri a subliniat, în cadrul celei de-a 1521-a reuniuni că, deși Federația Rusă a încetat să fie parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului la 16 septembrie 2022, aceasta rămâne obligată să respecte hotărârile CEDO pronunțate anterior, în temeiul articolului 58 al Convenției.

Mai exact, Federația Rusă trebuie să asigure plata despăgubirilor stabilite de Curte și să adopte măsuri generale pentru a pune capăt încălcărilor documentate. Comitetul de Miniștri a evidențiat importanța fundamentală a învățământului primar și secundar pentru dezvoltarea copiilor și pentru viitorul lor succes.

Prin decizia recentă, precizează Promo-LEX, s-a reafirmat dreptul elevilor de a învăța în limba lor maternă, fără obstacole, și s-a subliniat obligația Rusiei de a-și onora responsabilitățile legale pentru a pune capăt tuturor formelor de hărțuire și intimidare îndreptate împotriva elevilor, părinților și cadrelor didactice din școlile cu predare în limba română.

Deși Curtea a stabilit explicit responsabilitatea Federației Ruse și a indicat necesitatea unor măsuri reparatorii, subliniaza asociația, autoritățile ruse nu au prezentat încă un plan de acțiune. Situația din teren atestă: neplata despăgubirilor; menținerea „cadrului legislativ” restrictiv; presiuni administrative și hărțuire; infrastructură precară; risc de înrolare forțată.

Înaintea acestei decizii, Asociația Promo-LEX a înaintat Comitetului de Miniștri o nouă comunicare, potrivit Regulii 9.2, semnalând nerespectarea continuă de către Federația Rusă a dispozițiilor CEDO și a obligațiilor stabilite în cazul Catan și alții v. Rusia. Promo-LEX a propus: instituirea unui mecanism independent de monitorizare, sub egida Consiliului Europei, pentru evaluarea constantă a situației din școlile cu predare în limba română din Transnistria: crearea unui fond de compensații pentru victime; un plan de acțiune detaliat din partea Federației Ruse; măsuri de prevenire a înrolării forțate, prin implicarea autorităților de la Chișinău și consolidarea dialogului regional cu partenerii internaționali.

„Considerăm inacceptabil ca, la peste un deceniu de la pronunțarea hotărârii CEDO, dreptul la educație al copiilor din școlile cu predare în limba română să fie ignorat în continuare. Lipsa unui răspuns ferm din partea Federației Ruse nu doar subminează statul de drept, ci pune și în pericol viitorul copiilor din întreaga regiune. Solicităm din nou autorităților ruse să-și onoreze obligațiile internaționale și facem apel la partenerii europeni să-și intensifice eforturile pentru a proteja drepturile acestor elevi”, spune avocatul Asociației Promo-LEX, Vadim Vieru.

Comitetul de Miniștri va relua examinarea grupului de cauze Catan la o ședință ulterioară din 2026, rezervându-și dreptul de a utiliza orice mijloace adecvate pentru a impulsiona executarea hotărârii.

Hotărârea CEDO în cauza Catan și alții versus Moldova și Rusia a fost emisă la 19 octombrie 2012. Înalta Curte a constatat încălcarea dreptului la educație pentru elevii și părinții din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. În consecință, Curtea a obligat Rusia să achite, în decurs de trei luni, câte 6.000 de euro pentru fiecare reclamant în calitate de prejudicii morale și suma de 50.000 de euro în calitate de costuri și cheltuieli de reprezentare.

Dosarul școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană cuprinde alte două cauze: Bobeico și alții; Iovcev și alții. Cauza Bobeico și alții este similară cauzei Catan, fiind constatate aceleași încălcări. În cauza Iovcev și alții, CEDO a constatat încălcarea drepturilor reclamanților ca urmare a presiunilor structurilor de facto ale rmn în cadrul unei campanii de hărțuire și intimidare împotriva școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană a Republicii Moldova în 2013–2014.

Nu oferiți mită polițiștilor! Peste 130 de șoferi au fost denunțați pentru că au încercat să mituiască oamenii legii

De la începutul acestui an, peste 130 de șoferi au fost denunțați pentru că au încercat să mituiască polițiștii, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Deși sunt avertizați constant despre consecințele grave ale coruperii unui funcționar public, unii șoferi continuă să comită abateri și speră să scape de sancțiuni prin oferirea de mită.

Cazuri recente:
În sectorul Buiucani al capitalei, un bărbat de 55 de ani, prins în stare de ebrietate la volan (1.00 mg/l alcool în aerul expirat), a lǎsat 300 de euro în mașina polițiștilor.
La Orhei, o tânără de 21 de ani, fără permis, prinsă cu viteză excesivă, împreună cu proprietarul mașinii, a încercat să ofere 2000 de lei pentru a scăpa de sancțiune.
În Corjova, Criuleni, un bǎrbat de 30 de ani, fără permis, a încercat sǎ ofere 1400 de lei polițiștilor pentru a evita amenda.
Un bărbat, aflat sub influența stupefiantelor, a încercat să mituiască agenții cu 1000 de lei.

Respectă legea! Nu-ți risca libertatea pentru a scăpa de o amendă!

Premierul Dorin Recean își sărbătorește azi ziua de naștere

Premierul Dorin Recean își sărbătorește azi ziua de naștere. Șeful cabinetului de miniștri împlinește 51 de ani, scrie newtv.md.

Dorin Recean a fost investit în funcția de prim-ministru în anul 2023. Potrivit CV-ului, are o experiență profesională de peste 27 de ani în sectorul public, privat, precum și în instituții internaționale. A ocupat funcția de Ministru al Afacerilor Interne, Viceministru al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor.

Dorin Recean a absolvit Newport University (USA),filiala Belgia MBA, Academia de Studii Economice. Premierul cunoaște patru limbi: româna, rusa, engleza și franceza.

Evenimente recomandate pentru Weekend 
Articolul anterior
Orașele din Republica Moldova vor fi dotate cu tehnică specializată pentru intervenții rapide în caz de calamități naturale și diverse situații de urgență
Articolul următor
Close menu