Un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze de urgență pe un câmp din apropierea orașului Hâncești.
Autoritatea Aeronautică Civilă a anunțat că a fost informată telefonic despre acest incident și că, în urma procedurilor standard, Biroul de Investigare al Accidentelor și Incidentelor în Transporturi va demara o anchetă.
Pilotul avionului era Sergiu Mocanu, care a declarat pentru Moldova 1 că a pierdut tracțiunea și a fost nevoit să aterizeze de urgență într-un câmp.
Pilotul avionului, Sergiu Mocanu, a spus pentru Moldova1, că imediat a anunțat Autoritatea Aeronautică Civilă care a venit pentru a le oferi ajutor. La bord era și un pasager, însă nimeni nu a avut de suferit.
„Ieri, în preajmă localității Hâncești, am pierdut tractiunea la avion. Eu eram la manșa avionului, am pierdut tracțiunea, am căutat un câmp unde să aterizez și am aterizat în câmp. Acum deja o să lucreze o comisie care o să analizeze problema din ce cauză s-a întâmplat defectul. O aterizare de urgență este un exercițiu pe care piloții îl fac permanent pentru că zburăm cu avioane și tehnica este tehnică”, a declarat Mocanu.
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi ziua Sfântului Cuvios Alexie
Creştinii ortodocşi prăznuiesc astăzi ziua Sfântului Cuvios Alexie, numit omul lui Dumnezeu, care este legată de mai multe obiceiuri populare.
Conform tradiţiei, în ziua de 30 martie, „Sfântul Alexie – patronul vieţuitoarelor care hibernează, redeschide Pământul pentru a elibera vietăţile care s-au trezit din hibernare şi-l încălzeşte pentru binele tuturor”.
Sfântul Alexie este socotit şi stăpânul șerpilor, or, ziua de 30 martie este numită şi Ziua Şarpelui. Se crede că dacă vezi în această zi un șarpe, nu trebuie să-l ucizi, căci poţi avea parte de o năpastă peste an.
Se mai spune că dacă de Sf. Alexie încep să cânte broaştele, va urma timp cald. Din această zi albinele încep a ieşi din stup.
Tot în această zi, se încearcă la peşte, chiar dacă timpul e urât, tot se merge la pescuit, măcar pentru a înmuia undiţa în iaz, căci se crede că vei avea noroc la peşte tot anul.
Tot în această zi, în unele localităţi, gospodinele scot zestrea afară, o scutură bine și o întind la soare pentru a nu fi mâncată de molii.
Se mai spune că în ziua de „Teplea Alexei” nu se seamănă și nu se sădește nimic, pentru că plantele peste vară pot fi mâncate de dăunători.
Femeile în această zi nu lucrau, în special nu aveau voie să spele rufe, să coacă pâine, să toarcă, să depene fire şi mai ales să folosească ace şi foarfece, ca să nu le vină gângănii în casă și să nu aibă vreo cumpănă peste vară. În unele sate nu se lucrează cu instrumente cu coadă ca grebla, sapa etc. ca șerpii să nu apară în gospodărie.
A rămas doar o scară din firma recuperată de autorități de la Vlad Filat
Pe 12 martie 2025, Tribunalul Iași a admis solicitarea Ministerului Justiției din Republica Moldova cu privire la recunoașterea deciziei instanței de judecată din 2016 în cazul fostului premier Vlad Filat.
În cazul firmei Kapital Invest Company S.A. din Iași, potrivit publicației Reporteris.ro, Vladimir Filat a reușit să cumpere de la statul român pachetul majoritar de acțiuni de la Tipografia Dosoftei SA, societate care deținea un spațiu emblematic pentru strada Sfântul Lazăr 27. El i-a schimbat numele în Kapital Invest Company şi i-a modificat și obiectul principal de activitate în „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”.
De-a lungul timpului, precizează publicația, firma a înregistrat profituri substanțiale din închirierea spațiilor, chiar și după ce, în 2016, clădirea de la stradă, cu o suprafață de circa 2.500 metri pătrați, a trecut în proprietatea unui alt om de afaceri, Bogdan Gheorghiu, fondatorul firmei Express Credit Amanet. După tranzacție, care a avut loc pentru o sumă suspect de mică – 500.000 de euro –, între părți s-au înregistrat disensiuni pe marginea termenilor contractului.
În prezent, la Tribunalul Iași se află în derulare un proces prin care Dosoftei SA (fostă Kapital Invest Company) cere judecătorilor să anuleze contractul de vânzare-cumpărare semnat cu Gheorghiu. Paradoxal, în urma deciziei din 12 martie, dacă Filat va câștiga acest proces, clădirea va reveni statului moldovean.
Fostul premier al Republicii Moldova a depus deja apel, pe 18 martie, împotriva sentinței prin care a fost deposedat de pachetul majoritar de acțiuni la această societate. Conform unor informații oficiale intrate în posesia publicației ieșene, la ora actuală, singurul bun imobil deținut de Dosoftei SA este o scară de acces la un spațiu comercial.
Procuratura Anticorupție a precizat pentu TVR Moldova că a gestionat în total opt cauze penale în care Vladimir Filat a avut calitate procesuală. În cadrul unei cauze, fostul premier a fost scos de sub urmărire penală, în cadrul a două cauze a fost încetată urmărirea în privința sa. Două cauze penale se află la etapa de desfășurare a urmăririi penale, iar două dosare au fost expediate în instanța de judecată.
Conform sentinței din 7 mai 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, Vladimir Filat, învinuit de spălare de bani, a fost achitat. Procurorii au solicitat ca inculpatul să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de spălare de bani şi să i se stabilească o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani și confiscarea a 13 milioane de lei.
Procurorii au anunțat că vor contesta decizia la Curtea de Apel Chișinău.
Prințul Harry, în mijlocul unui nou scandal
Președinta unei organizații de caritate înființate de Prințul Harry l-a acuzat pe acesta de „hărțuire și intimidare la scară largă”, după ce el și mai mulți alți membri au demisionat din organizație la începutul acestei săptămâni.
Președinta Sentebale, Dr. Sophie Chandauka, a declarat pentru Sky News: „Singurul motiv pentru care sunt aici… este că, la un moment dat, marți, Prințul Harry a autorizat publicarea unei informații dăunătoare în exterior, fără a mă informa pe mine, pe directorii din țările implicate sau pe directorul executiv. Și vă puteți imagina ce impact a avut acest atac asupra mea, asupra celor 540 de persoane din organizația Sentebale și asupra familiilor acestora? Acesta este un exemplu de hărțuire și intimidare la scară largă.”
O sursă apropiată de foștii administratori ai organizației Sentebale a descris acuzațiile lui Dr. Chandauka, conform cărora ar fi fost agresată și hărțuită de Prințul Harry sau că echipa acestuia s-ar fi întors împotriva ei, drept „complet nefondate”.