4 din 10 elevi nu au promovat pretestarea la matematică. Peste 6 mii de elevi au fost incluși în programul remedial

Circa 58% din elevii care au scris pretestarea republicană la matematică, din cadrul examenelor naționale de absolvire a gimnaziului, au obținut note de promovare, adică cel puțin nota „5”. Astfel, 6 din 10 elevi au promovat pretestarea, anunță Ministerul Educației și Cercetării într-un comunicat de presă.

„Potrivit MEC, rata de promovare variază semnificativ de la un raion la altul. Cea mai scăzută medie se înregistrează în raionul Râșcani (circa 33%), iar cea mai înaltă – în municipiul Chișinău (aproximativ 71%). Totuși, în 13 raioane și municipii se înregistrează instituții de învățământ cu rata de promovare de 100%”, se arată în comunicat.

Cea mai mare notă medie de „8.50” a fost înregistrată într-o instituție de învățământ din municipiul Chișinău, iar cea mai mică notă medie a fost înregistrată într-o instituție de învățământ din raionul Ocnița.

MEC susține că rezultatele obținute de elevii clasei a IX-a la pretestarea republicană desfășurată în februarie, comparativ cu cele obținute la testarea tematică din noiembrie, evidențiază o evoluție semnificativ pozitivă. Rata de promovare a crescut de la 44% în luna noiembrie la 58% în februarie.Un alt indicator reprezintă constatarea că numărul elevilor cu performanțe ridicate (note de 9 și 10) a crescut considerabil, de la 0,8% la 5%.

Potrivit MEC, creșterea numărului de participanți de la puțin peste 10 mii în noiembrie la aproape 30 mii în februarie oferă o imagine de ansamblu asupra nivelului de pregătire a elevilor.

„După pretestare, MEC a identificat peste 6 000 de elevi care vor fi incluși în programul de remediere. Aceștia vor beneficia gratuit de 30-40 de lecții suplimentare de pregătire la matematică, în lunile aprilie și mai, astfel având oportunitatea de a-și consolida cunoștințele și abilitățile matematice. Programul va fi desfășurat de profesori cu o vastă experiență în pregătirea elevilor, asigurând un suport didactic de calitate pentru îmbunătățirea performanțelor”, se menționează în comunicatul de presă.

La pretestare au participat 29 800 de elevi din peste 1000 de instituții de învățământ din toate raioanele și municipiile din Moldova.

Sesiunea de bază a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului în actualul an de studii se va desfășura în perioada 2–12 iunie. Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare vor delega monitori externi în fiecare instituție de învățământ în toate zilele de examen, iar lucrările la toate probele vor fi evaluate centralizat în patru centre republicane la Chișinău. Cei care nu vor promova examenul de absolvire a gimnaziului în luna iunie vor avea șansa a două sesiuni suplimentare în iulie și august.

Donald Trump: nu-mi pasă absolut deloc”!

„Nu-mi pasă deloc. Sper că vor creşte preţurile, pentru că dacă o vor face, oamenii vor cumpăra maşini fabricate în Statele Unite. Avem o mulţime din astea”, i-a spus el prezentatoarei canalului NBC Kristen Welker referitor la eventualele creşteri ale preţurilor maşinilor în Statele Unite.

Donald Trump a impus joi o taxă suplimentară de 25% asupra maşinilor şi camioanelor uşoare importate în Statele Unite, care urmează să intre în vigoare pe 3 aprilie.

Taxele vamale asupra pieselor auto importate din Mexic şi Canada, acoperite de Acordul SUA-Mexic-Canada (USMCA), vor fi amânate, dar situaţia rămâne incertă pentru lanţurile de aprovizionare mixte. Preşedintele Trump intenţionează să stimuleze producţia americană şi să salveze industria auto autohtonă.

Dar preţurile acţiunilor celor mai mari producători auto americani au fost deja afectate de anunţurile sale, iar experţii se tem de preţuri mai mari pentru cumpărători.

Întrebat de NBC News ce mesaj vrea să transmită liderilor din domeniul auto îngrijoraţi, Trump a spus: „Mesajul este +felicitări+”. „Dacă produceţi maşina în Statele Unite, vei câştiga mulţi bani. Altfel, probabil că va trebui să veniţi în Statele Unite”, a adăugat el.

sursa: jurnal.md

Aglomerație la ieșirea din țară

Trafic intens se atestă la această oră în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni-Sculeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Aproximativ 80 de mijloace de transport se află în coloană, formînd un rînd considerabil, scrie radiomoldova.md

Autoritățile anunță că atît angajații Poliției de Frontieră, cît și cei ai Serviciului Vamal lucrează la capacitate maximă, iar pentru fluidizarea traficului se colaborează cu instituțiile de profil din România. Pentru a evita timpii mari de așteptare, călătorii sînt sfătuiți să opteze, pe cît posibil, pentru alte puncte de trecere din apropiere, cum ar fi Leușeni, Costești sau Cahul, unde valorile de trafic sînt mai reduse.

Azi la la Kremlin. O limuzină a explodat în centrul Moscovei

Limuzina care facea parte din flota liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, a explodat. Vehiculul, era un Aurus Senat negru, în valoare de 330.000 de euro, la momentul exploziei, după cum relatează Daily Star.

Nu au fost raportate persoane rănite. Se spune că incidentul a provocat panică în Kremlin, deoarece temerile legate de atacuri sunt mari. Se pare că limuzina care a explodat acum aparține managementului activelor Kremlinului. Nu se știe încă cine se află în spatele atacului. 

sursa: https://tv8.md/

Kremlinul spune că are condiții pentru acceptarea armistițiului, după ce Casa Albă a anunțat că și Moscova, și Kievul au căzut de acord
Articolul anterior
Bașcana Evghenia Guțul, reținută pe Aeroportul Internațional Chișinău
Articolul următor
Close menu