Natura s-a dezlănţuit în SUA: 17 morţi, între care un copil de 5 ani, în urma inundaţiilor devastatoare

Natura continuă să-şi arate furia peste ocean. Cel puţin 17 persoane au murit în Statele Unite din cauza inundaţiilor devastatoare, scrie observatornews.ro

Puhoaiele au înghiţit zeci de case şi drumuri în Kentucky. Un copil de cinci ani şi-a pierdut viaţa după ce casa în care se afla a fost luată de viitură. Pericolul nu a trecut încă. Nivelul apei râurilor ar putea creşte în orele următoare.

Guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear, a numit moartea băiatului „o pierdere de neimaginat” și a confirmat încă un deces sâmbătă. „Toată apa reprezintă acum un pericol. Vă rugăm să facem tot ce putem pentru a ne proteja cei dragi”, a spus el într-o declarație.

Sâmbătă după-amiază, peste 162.000 de persoane rămăseseră fără curent electric în Arkansas, Texas, Missouri și Oklahoma. Mai multe state, inclusiv Mississippi, Tennessee și Kentucky, au declarat stare de urgență la începutul săptămânii.

Meteorologii au avertizat că unele regiuni ar putea înregistra între 25 și 50 de centimetri de ploaie, provocând inundații fulgerătoare severe. Chiar și după oprirea ploilor, râurile vor rămâne periculoase, iar riscul de tornade este accentuat din cauza presiunii scăzute și a vânturilor intense.

Regiunea a fost lovită de vreme extremă pe tot parcursul săptămânii – zeci de tornade au fost raportate, iar sute de comitate au fost sub avertizări meteo.

În Tennessee, zece persoane au murit, inclusiv un bărbat și fiica sa adolescentă. În Missouri, un bărbat de 68 de ani a murit în timp ce încerca să ajute un șofer blocat pe drum.

Aceeași zonă a fost devastată și în martie de tornade, incendii de vegetație și furtuni de praf, care au provocat 40 de decese și pagube uriașe.

Cine ar putea fi succesorul papei Francisc și ce se întâmplă în adunarea secretă prin care Vaticanul își alege noul papă

Papa Francisc, care a murit luni, în a doua zi de Paște, a fost ales de cardinalii de la Vatican la vârsta de 76 de ani, după retragerea din funcție a predecesorului său, Papa Benedict al XVI-lea. Din moment ce nu a fost numit niciun succesor clar, oricare dintre membrii Colegiului Cardinalilor ar putea fi ales, scrie digi24.ro.

Totuși, câțiva dintre cei 252 de posibili candidați par a fi favoriți pentru preluarea conducerii Bisericii Catolice. Teoretic, orice persoană catolică de sex masculin poate fi aleasă în rol de papă, dar ultima dată când un catolic care nu era un membru al Colegiului Cardinalilor a fost ales să conducă Vaticanul s-a întâmplat în 1378.

După moartea sau retragerea din funcție a papei, un conclav este organizat în Capela Sixtină de la Vatican, acolo unde cardinalii discută și votează pentru a hotărî cine va fi următorul lider al Bisericii Catolice. Aceștia jură să nu dezvăluie nimic din ceea ce se discută în timpul adunării secrete și rămân izolați de restul lumii până când se alege noul papă. În tot acest timp, ei discută despre meritele fiecărui candidat luat în considerare.

Cu toate că oficial nu este permisă promovarea vreunuia dintre candidați, procesul alegerii noului papă este unul „extrem de politic”, potrivit BBC. Tradiția spune că toți cardinalii ar trebui să se lase ghidați doar de Sfântul Duh atunci când aleg cu cine să voteze.

Doar 138 dintre cei 252 de cardinali vor putea vota în următorul conclav, întrucât doar membrii Colegiului Cardinalilor care au sub 80 de ani au drept de vot. Votul este secret. Toți cardinalii-electori scriu numele celui pe care îl preferă pe o bucată de hârtie. Pentru alegerea noului papă este nevoie de obținerea unei majorități de minim două treimi.

Patru runde de vot au loc în fiecare zi, până când un candidat primește destule voturi pentru a fi numit papă. Buletinele de vot sunt arse după fiecare sesiune, fumul degajat putând fi văzut de cei care privesc procesul de afară. Dacă fumul este negru, cardinalii nu au ajuns la o decizie. Dacă fumul este alb, înseamnă că ei au reușit să aleagă un nou papă.

În perioada sărbătorilor, risipa alimentară atinge cote alarmante

În perioada sărbătorilor, risipa alimentară ajunge la cote alarmante. Sute de tone de produse sunt aruncate în fiecare an, chiar și în condițiile în care multe dintre acestea ar putea fi salvate sau reutilizate. Specialiștii spun că, de la an la an, oamenii sunt tot mai conștienți, iar partea pozitivă este că alimentele ce ajung în tomberoane sunt tot mai puține. Totuși, mai avem de lucrat la acest capitol, scrie radiomoldova.md.

Experții susțin că 40 la sută din risipa alimentară a Republicii Moldova este din cauza cetățenilor care merg la magazin, fac cumpărături, plătesc sume enorme pentru ele, le duc acasă, iar mai apoi multe dintre ele ajung la gunoi.Pentru a preveni risipa alimentară, fiecare cetățean trebuie să țină cont de câteva reguli simple, inclusiv consumul rațional de alimente, afirmă comunicatoarea de la Banca de Alimente, Ana Ceban.

Trebuie să facem cumpărăturile în baza unei liste, astfel ca să evităm achizițiile în plus, să găsim anumit forme de valorificate a alimentelor rămase, fie că sunt donate persoanelor nevoiașe, fie sunt congelate sau făcute alte rețete creative. De exemplu, ouăle roșii pot fi utilizate pentru salate, fructele și legumele pot deveni sosuri sau smoothie, se pot face diferite copturi din lactatele rămase.

În același timp, alimentele donate de agenții economici ajung la cele mai vulnerabile persoane, evident cu respectarea termenului de valabilitate, a mai spus Ana Ceban.

”În ceea ce ține de agenții economici, Banca de alimente se ocupă de recuperarea alimentelor care riscă să fie aruncate, pentru că fie au fost efectuate stocuri în exces, fie au defecte de ambala, fie trece perioada în care ele sunt achiziționate. E important ca ele să fie sigure pentru consum, iar Banca de alimente asigură condițiile de păstrare necesare și le distribuie în peste 78 de servicii sociale partenere.

Cetățenii Republicii Moldova aruncă la tomberon în fiecare an aproximativ 180.000 de tone de produse alimentare. Aceasta în timp ce fiecare a patra persoană din mediul rural nu își poate permite să se alimenteze suficient și suferă din cauza foamei, relevă datele prezentate de economistul Veaceslav Ioniță.

TRAGEDIE de Paște: Un autobuz, condus de un moldovean, implicat într-un grav accident în Ucraina: Un pasager a murit, alți șase au fost răniți

Un grav accident rutier produs în dimineața zilei de 20 aprilie, în raionul Mohîliv-Podilskîi din regiunea Vinița, Ucraina, s-a soldat cu rănirea a șapte persoane, dintre care una a decedat ulterior. Autobuzul implicat, un vehicul de cursă marca Scania, era condus de un cetățean moldovean în vârstă de 64 de ani, au transmis autoritățile locale într-un comunicat, scrie ziua.md.

Potrivit informațiilor preliminare ale anchetei, șoferul a pierdut controlul asupra direcției, iar autobuzul a ieșit de pe carosabil și s-a oprit în șanțul de pe marginea drumului.În urma impactului, șapte pasageri au fost răniți, inclusiv o fetiță de 8 ani și un bărbat de 48 de ani, cetățean străin.

Ulterior, portalul Strana.ua a anunțat că bărbatul, de naționalitate chineză, a murit din cauza rănilor suferite.

Cinci dintre victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit surselor locale, compania de transport nu răspunde apelurilor pasagerilor răniți și nu colaborează cu aceștia în present, notează sursa citată.

Euro se pregătește de o schimbare majoră!
Articolul anterior
Mai mulți bărbați din R. Moldova și România, riscă pușcărie în Belgia, după ce au încercat să fure un seif dintr-o librărie
Articolul următor
Close menu