Ce grăsimi te ajută să slăbeşti

Deşi au fost considerate ani la rând inamic al siluetei şi al sănătăţii, grăsimile pot avea efecte miraculoase asupra energiei, alimentaţiei şi formei fizice, dacă sunt corect alese. Află deci care sunt grăsimile recomandate dacă vrei să slăbeşti!

separator
2-grasimi-bune

Grăsimile din peşte, fructe şi seminţe te ajută să slăbeşti
Între cele mai bune alegeri alimentare din punct de vedere al grăsimilor sănătoase se numără peştele gras (somon, macrou, hering, sardine), ouăle de la găini de ţară, crescute în grădină, fără chimicale. De asemenea, seminţele de in, de cânepă, de dovleac sau cele de chia, precum şi nucile, alunele de pădure, nuca de cocos sau deja celebrul avocado. Acesta are grăsimi sănătoase şi este fructul cu cea mai mare cantitate de proteine. Indiferent care dintre variantele menţionate anterior sunt pe gustul tău, toate sunt foarte bune pentru alimentaţie, aşa că încearcă să le incluzi în meniu.

Fără grăsime procesată sau prăjită
Ce trebuie să eviţi sunt grăsimile procesate, rafinate şi/sau arse. Mai exact, mezelurile, margarina, prăjelile, dulciurile, produsele de patiserie, sosurile cumpărate din comerţ care conţin mulţi aditivi. Aşadar citeşte cu atenţie etichetele produselor. În aceeaşi categorie, de evitat, pot fi incluse şi nucile, alunele şi seminţele prăjite. Când te gândeşti la grăsimi sănătoase, ia în calcul toţi factorii: sursa, modul de preparare, combinarea cu alte alimente, integrarea lor în modul tău de viaţă, adică alimentaţia pe care o ai şi mişcarea pe care o faci. Aportul de grăsimi şi de proteine pe care le conţin alimentele trebuie îmbinat, cu un aport ridicat de vegetale crude, bogate în vitamine, minerale şi antioxidanţi. De asemenea, hidratarea este foarte importantă, aşa că nu uita să consumi destule lichide, în special apă, la fel cum trebuie acordată atenţie şi felului în care mesteci mâncarea. Digestia începe de când mesteci alimentele.

Alege grăsimile bune care te ajută să slăbeşti
Într-o dietă echilibrată, grăsimile din alimentaţie trebuie să acopere 20-30% din aportul zilnic de alimente. Grăsimile din dieta noastră trebuie să fie cu precădere grăsimi sănătoase – mononesaturate, polinesaturate şi omega 3. În acest fel, reducem riscul de boală cardiovasculară, scade colesterolul şi riscul de a dezvolta diabet de tip 2 şi prevenim apariţia depunerilor de colesterol pe artere. Toate aceste grăsimi sănătoase se identifică destul de uşor, pentru că sunt lichide la temperatura camerei. Ar trebui, aşadar, să consumăm regulat peşte – macrou, sardine, somon, hering şi păstrăv de captură, precum şi măsline, seminţe de in, migdale, nuci, uleiuri extravirgine de migdale, dovleac, in, cânepă, silimarină sau ulei de germeni de grâu”, spune Cori Grămescu, specialist în nutriţie.

Sursa

 

Pericolele ascunse din alimentele congelate

Alimentele congelate pot fi un pericol pentru sănătate. Consumul lor pe termen lung poate fi dezastruos deoarece conțin anumite substanțe periculoase pentru organism, scrie evz.ro.

Alimentele congelate sunt cu siguranță mai convenabile și mai puțin costisitoare față de pregătirea unei mâncări de la zero, totuși, consumul în mod constant ar putea face mult rău.

Viața noastră în lumea modernă se consumă la viteză maximă. În ziua de astăzi, timpul este esențial și toată lumea pare să fie mereu în criză de timp, ceea ce face dificil pentru mulți oameni să meargă la cumpărături sau să pregătească o masă sănătoasă și hrănitoare acasă.

Acest lucru a dus la o creștere semnificativă a cererii de alimente congelate gata de consumat, care necesită doar câteva minute de încălzire înainte.

Producătorii de alimente congelate se laudă cu faptul că folosesc ingrediente naturale și mai puțini conservanți. Cu toate acestea s-a descoperit cât de dăunătoare pot fi alimentele congelate pentru sănătatea noastră.

Medicii și nutriționiștii avertizează consumatorii că unele dintre aceste produse pot duce la boli grave. De exemplu, alimentele congelate au un conținut ridicat de sodiu, care poate fi dăunător pentru organism. Excesul de sodiu din dieta zilnică poate determina rigidizarea vaselor de sânge, ducând la hipertensiune arterială, atac de cord sau un accident vascular cerebral. De asemenea, vă poate afecta rinichii, oasele și aorta.

Alimentele congelate pot conține o varietate de conservanți și substanțe chimice pentru a preveni deteriorarea. Conservanții pot avea efecte negative pe termen lung asupra sănătății, provocând o serie de probleme de sănătate. Sunt dovezi care arată că consumul de alimente congelate bogate în conservanți poate provoca reacții alergice, probleme gastrointestinale, dezechilibru hormonal și risc crescut de anumite tipuri de cancer.

Încălzire și dezghețare făcute în mod necorespunzător, un pericol

Încălzirea sau dezghețarea alimentelor congelate la o temperatură greșită poate favoriza creșterea bacteriilor E. coli, Listeria și Salmonella. Unele bacterii pot produce toxine care nu se distrug prin gătit, ducând la intoxicații alimentare chiar dacă alimentele sunt reîncălzite complet. Bacteriile din alimentele crude se pot răspândi în cele gata de consumat în timpul decongelării sau a reîncălzirii.

Un alt lucru de care ar trebui să ținem cont este acela că există posibilitatea ca alimentele congelate să piardă nutrienți în timpul procesului de reîncălzire sau decongelare.

Vitaminele C și B, de exemplu, sunt pretențioase la căldură și se pot degrada în timpul procesului de reîncălzire sau decongelare. Mineralele precum fierul, calciul și potasiul dispar din alimente în timpul gătirii sau reîncălzirii, mai ales dacă sunt fierte sau prea gătite.

Încă un lucru important, congelarea și dezghețarea pot afecta aromele alimentelor, făcându-le să aibă un gust fad, să devină uscate, dure pierzându-și textura și frăgezimea la încălzire, explică nutriționiștii.

Murăturile nu sunt doar o garnitură, ci un adevărat medicament natural

Murăturile în saramură nu sunt doar o garnitură gustoasă, ci pot fi și un adevărat medicament natural, datorită beneficiilor pe care le aduc sănătății. Acestea sunt bogate în probiotice, vitamine și minerale care contribuie la întărirea sistemului imunitar, îmbunătățirea digestiei și creșterea nivelului de energie.

Probiotice naturale: Procesul de fermentare produce bacterii benefice pentru sănătatea intestinală, ceea ce îmbunătățește digestia și poate întări imunitatea.

Vitamine și minerale. Murăturile sunt o sursă excelentă de vitamine B, C, K, precum și de minerale precum potasiu și magneziu, care ajută la menținerea sănătății oaselor și a inimii, susține evz.ro.

Antioxidanți.  Legumele folosite în murături, cum ar fi varza, castraveții și morcovii, sunt bogate în antioxidanți care luptă împotriva radicalilor liberi.

Hidratare și echilibru electrolitic. Sarea din saramură ajută la menținerea echilibrului electrolitic, mai ales după eforturi fizice, oferind un plus de energie.

Pentru a obține murături care să-ți ofere un maxim de energie și beneficii pentru sănătate, secretul constă în folosirea unei saramuri de calitate și a unor ingrediente naturale. 

Copiii nu au nevoie de dietă! Ce alimente trebuie să pui în pachețelul copilului pentru școală

Pâinea cu unt este potrivită pentru copii, mai ales că reîncepe școala. Acum este momentul perfect să reamintim și regulile alimentare pentru cei mici, scrie stirileprotv.ro.

În cazul copiilor avem o altfel de reprezentare a alimentelor, în alimentația de bază. Grăsimile sunt pe primul loc, ca și procent ocupă undeva la 35% din aportul caloric.

Nu trebuie să avem copii cu o alimentație dietetică. Este o regulă de bază sau un mint pe care trebuie să-l desființăm, inclusiv când vine vorba despre produse lactate, untul este cea mai bună grăsime din lapte, are vitamina A și D în mod natural, extrem de bine de folosit, eficientă. Sunt persoane care spun că laptele să fie degresat.

Sub nicio formă! Cele 3,5 procente din lapte sunt benefice pentru cei mici. Și când vorbim despre grăsimi, nu doar lactatele sunt importante, ci grăsimile de origine naturală, cum ar fi peștele. Ar trebui să mâncăm pește de două ori pe săptămână. Carnea de porc ar trebui și la bebelușii mai mici introdusă în diversificarea alimentației înainte de carnea de vită.

Este o carne foarte prietenoasă și face chimie bună cu organismul nostru. Suntem compatibili cu porcul și trebuie să o recunoaștem. Nu este crescut intensiv spre deosebire de pui și nu are acei acizi grași din carnea de vită.

La școală, cel mai comod și mai echilibrat este sandwich-ul. Un sandwich luat de acasă este mai bun decât orice produs ambalat. Fructele sunt desertul perfect echilibrat. Nu trebuie pusă la colț banana.

Este un fruct care este extrem de ușor de transportat și extrem de satisfăcător. Are minerale și are acest amidon care ține de foame copilului spre deosebire de fructoza multă din mere, struguri și prune.

10 alimente esenţiale în timpul sarcinii
Articolul anterior
1001 de trandafiri pentru Sofia Rotaru. Asta o așteaptă în cel mai luxos apartament prezidenţial din Chişinău!
Articolul următor