Are propria linie de haine și accesorii și colaborează de 10 ani cu cei de la Nike. Dacă la început Maria Sharapova era doar imaginea brandului, acum lucrează ca designer. Maria Sharapova îți împărtășește câteva trucuri de stil!
Moda își îndreaptă tot mai mult atenția către siluetele sport. De altfel, chiar Karl Lagerfeld a fost cel care a decretat anul 2014 ca fiind anul sportului, după ce și-a trimis modelele pe podium în rochii de seară și încălțate cu adidași.
„Mi-am dorit întotdeauna să ies în evidență și să mă îndepărtez de vestimenția de tenis originală, concentrându-mi atenția asupra detaliilor și încercând să evoluez moda pe terenul de tenis. Fie că e vorba de lipsa cusăturilor, de proporții sau felul în care este creată talia – încerc întotdeauna să creez o formă revoluționară, să găsesc diferite formule pentru a crea acest echilibru”, a declarat tenismana despre modelele pentru Nike.
Maria Sharapova încearcă să găsească moduri prin care ținuta sport să fie transformată în ținută de stradă.
„Îmi place să creez piese unice care pot fi transferate de pe terenul de tenis sau sala de fitness și pot fi purtate ca street style. Cred că ceea ce oamenii așteaptă de la articolele sportive e mai mult decât o capacitate atletică. Eu gravitez întotdeauna către piese pe care le pot purta cu leggings și peste care pot adăuga un top lung sau un hanorac care nu strigă tenis de la distanță. Este doar o vestimentație sportivă confortabilă”, a adăugat Sharapova.
Isabel Marant și Rick Owens sunt designerii ei preferați în afara terenului de tenis. Plus la asta, Sharapova este prietenă cu Sarah Burton și Alexander McQueen.
„Am cunoscut-o personal acum câțiva ani. Era în timpul Wimbledonului și vroiam să port una dintre creațiile ei așa că i-am trimis un email și ne-am întâlnit la cină. Îmi place viziunea ei, este o persoană cu picioarele pe pământ și totuși creează aceste piese unice, extraordinare. Am admirat-o întotdeauna”, a conchis Sharapova.