Se zice că doi oameni de creaţie nu se pot înţelege într-o bucătărie. Sau bucătăria lor e atât de spaţioasă, încât fiecare îşi găseşte locul lui, sau în familia Moscovici dragostea şi înţelegerea sunt acasă. Soţia l-a făcut un om respectabil şi de success cum s-a recomandat până acum. Ea, fiind dansatoare, s-a retras la un moment dat, ca să se dedice bărbaţilor din familie. Au o relaţie specială. Nu se văd prea des, el fiind plecat mai tot timpul în turnee, şi mereu o iau de la zero, din 1988 încoace…Vorba lui Constantin Moscovici: ”Mai răruţ, dar mai drăguţ”.
Din 1988 o luăm de la zero
Am o Valentină acasă, dar nu sărbătorim de Sf. Valentin. De regulă, nu prind acest eveniment la Chişinău, pentru că sunt plecat. Dar orice revenire este dedicată soţiei. Din 1988 o luăm de la zero. Ea, fiind dansatoare, pleca în turnee. Eu, la fel, nu eram de găsit pe acasă.
Sunt rare ocaziile când stăm toţi trei la o masă. Copilul îşi face studiile în Germania, eu sunt mereu prin deplasări, iar soţia are grijă de casă şi de noi, la distanţă. N-aş spune că este un tip modern de relaţie. Pe vremuri bărbaţii făceau slujba câte 25 de ani şi soţiile tot îi aşteptau, aşa că noi nu suntem o noutate.
Căsătoria ne-a educat
Discutam cât de mult ne-am schimbat unul pe celălalt, cât de mult ne influenţăm. Eu, care iubeam mult libertatea şi nu dădeam explicaţii nimănui unde am fost, de ce am întârziat şi ea foarte liniştită, cu doi ochi mari care îmi stau şi acum în minte, mă tolera. Căsătoria, practic, ne-a educat pe ambii. Ceea ce sunt eu acum, datorez Valentinei. Este unicul om care mi-a fost alături, care îmi zicea adevărul verde-n faţă. În ultima vreme chiar o întreb: ”De ce nu-mi faci observaţii ca pe vremuri?” Este critică şi obiectivă.
Ea şi-a lăsat amprenta pe look-ul meu. M-a făcut să înţeleg că un artist trebuie să se deosebească de masa critică. Toată viaţa am fost conservator. În afară de negru şi alb nu ştiam nimic. Soţia mi-a demonstrat că pot să arăt bine şi în altă gamă cromatică. Acum ea hotărăşte cum trebuie să mă îmbrac. Mie nu-mi plac turele la shopping. Tot ce-mi cade în mâini, cumpăr. Valentina , dimpotrivă este selectă. Trebuie să compare, să probeze, să analizeze.
Nu am obligat soţia să renunţe la meserie
Totul este repartizat. Eu sunt omul care aleargă şi aduce în familie, iar Valentina economiseşte şi administrează banii. La noi e simplu, eu îi dau toţi banii şi după aceea, umblu cu cerutul de la soţie.
Valentina este cea care ne aşteaptă acasă la orice oră am veni. Nu mi-am obligat soţia să se lase de meserie, în favoarea familiei, ea a ales.
A fost dansatoare în ansamblul ”Joc”. Şi cum o femeie nu danseaza mai mult de 20 de ani, pentru că o balerină la 50 sau 60 nu va arăta le fel de bine ca cea de 20 de ani, Valentina a considerat că trebuie să se retragă frumos. Şi eu o voi face când voi simţi că a venit momentul.
Când eram tineri, eram foarte gelos. Îţi dai seama, fata mea dansa în ”Joc”, avea picioare lungi, foarte frumoasă. Acum rolurile s-au inversat, ea este geloasă.
Îi răsplătesc acel an toată viaţa
Nu pot spune că ne-a fost presărat drumul cu trandafiri. Am avut şi probleme financiare, şi cu traiul.
Am pornit la drum de la zero. Când am plecat de la Iurie Sadovnic din ”Legenda”, pierdusem căminul. Încă nu eram căsătoriţi, dar îmi luasem valiza cu ciorapi şi am venit să locuiesc în camera ei de cămin. Lucram în formaţia lui Anatol Chiriac şi aproape un an de zile nu primisem salariul. Trăiam din banii soţiei. Acum îi restitui acel an.
Am obţinut totul în viaţă prin greutăţi. Am muncit ambii ca să ne găsim rostul. Statul nu ne-a dat maşini, apartamente. Tot ce avem acum am obţinut prin creaţie, prin multă muncă.
Text: Olga Chirica
