Când este indicat să scoţi amigdalele la copil

Copilul tău face frecvent amigdalită?  Care este cea mai bună soluţie pentru ca cel mic să scape de simptomele extrem de neplăcute ale acestei infecţii şi ce complicaţii pot apărea dacă nu sunt tratate amigdalele corespunzător?

separator
despre-polipi-si-amigdale-la-copii

Anginele măresc imunitatea

Amigdalele produc anticorpi şi globule albe (limfocite), care constituie o barieră în calea microbilor, împiedicând sau limitând pătrunderea acestora în căile respiratorii superioare. După ce au „captat” intruşii, amigdalele vor da semnalul de începere a producerii de anticorpi pentru a-i distruge. „Identitatea” microbilor va fi înregistrată în memoria sistemului imunitar, pentru ca acesta să-i poată recunoaşte la o viitoare expunere şi să poată reacţiona eficient. Numai că acest proces se realizează pe parcursul mai multor ani. Imunitatea copiilor se dezvoltă continuu, începând de la naştere şi până spre vârsta de 10 ani, când se definitivează. Dar, pentru ca sistemul imunitar să devină puternic, el trebuie să intre în contact cu diverşi microbi.

Iată că anginele au, până la urmă, un rol benefic: conduc la creşterea imunităţii. Până la vârsta de 10 ani, un copil ar trebui să facă una-două amigdalite pe an pentru ca sistemul lui imunitar să-şi „înveţe” bine lecţia.

Anginele apar mai frecvent între trei şi opt ani, dar cele mai multe dintre acestea nu sunt de natură infecţioasă şi, drept urmare, nu au nevoie de tratament cu antibiotice.

amigdalita

Când amigdalele se îmbolnăvesc
Când amigdalele luptă cu invazia microbilor (cu o infecţie, adică) îşi măresc volumul şi se înroşesc. Dar, după ce înving intrusul, ele trebuie să revină la dimensiunea normală. La unii copii, însă, după infecţii repetate, capacitatea de apărare a amigdalelor scade şi acestea rămân mărite, devenind ele însele un focar de infecţii. Este vorba de o stare de creştere patologică a amigdalelor.

Amigdala tubară (dinapoia nasului) obturează fosele nazale şi copilul nu poate respira pe nas, ci doar pe gură. Atunci când respiră pe gura, copilul doarme prost şi nu mai aude foarte bine. Din această cauză devine nervos, iritabil, rezistenţa fizică îi scade, poate avea probleme cu învăţatul.

Omul are, de fapt, nu doar două amigdale (sau tonsile, cum li se mai spune), aşa cum se crede, ci mai multe. Cele pe care le putem observa cu uşurinţă sunt amigdalele palatine, situate de o parte şi de alta a luetei. În apropierea lor, la baza limbii, se află amigdalele linguale, care sunt mult mai mici. Înapoia nasului mai există o insulă de ţesut limfoid având aceeaşi structură cu amigdalele (amigdala faringiană care, mărită, determină vegetaţiile adenoide), şi mai există şi amigdalele tubare. Toate aceste amigdale alcătuiesc aşa-numitul inel al lui Waldeyer care înconjoară partea superioară a gâtului. Rolul lui este de a proteja nasul, gâtul şi sinusurile împotriva agresiunii factorilor externi: frig, umezeală, microbi, substanţe toxice, fum, praf… Atunci când amigdalele şi ţesutul limfatic din jurul lor se inflamează vorbim despre angină (sau amigdalită).

Cum tratăm amigdalita
667Amigdalita este cauzată de virusuri (adenovirus, virus gripal sau paragripal, virusul rujeolei sau al varicelei etc.), bacterii (cel mai frecvent de streptococul betahemolitic), ciuperci (de obicei candica albicans), dar poate apărea şi în contextul unor deficite imune majore (scorbut, leucemii, limfoame, SIDA). Totuşi, în peste 60% dintre cazuri, boala este generată de streptococul betahemolitic de tip A (auriu). Amigdalele au volumul mărit şi sunt acoperite de depozite purulente, alb-gălbui, rău mirositoare. Chiar şi înghiţirea salivei provoacă durere.

Stadiul iniţial al oricărei amigdalite pare să fie viral – amigdalele sunt roşii şi mărite – iar tratamentul este, în această fază, simptomatic (antiinflamator, antifebril şi dezinfectante nazobucofaringiene). Dacă boala nu cedează la acest tratament, înseamnă că a intervenit suprainfectarea bacteriană şi este nevoie de tratament cu antibiotice. Medicul îţi va spune ce antibiotic anume să-i dai copilului şi cât timp (de obicei, se recomandă un antibiotic din spectrul penicilinei sau o cefalosporină). După două-trei zile de la începerea tratamentului, simptomele se vor ameliora. Ca să nu se îmbolnăvească şi alţi copii, este bine să nu mai duci juniorul în colectivitate (grădiniţă, şcoală).

Tratamentul incorect şi netratarea bolii pot duce la complicaţii grave cum ar fi: cronicizarea bolii, abcese ale lojei amigdaliene, infecţii ale laringelui, traheei, bronhiilor, plămânilor, precum şi apariţia reumatismului articular acut (acesta din urmă afectează articulaţiile mari, muşchiul inimii şi aparatul urinar) sau flegmonul periamigdalian.

Cum putem preveni amigdalita
Este greu de prevenit. Trebuie evitat contactul cu persoanele infectate şi trebuie stimulată rezistenţa imunitară a copilului. Ţine minte! Este neapărat necesar să duci copilul la medic imediat ce au apărut primele semne de boală.

copil_control_orl

Amigdalele modificate patologic trebuie înlăturate? Aşa recomandau medicii în urmă cu câţiva ani. Dar care sunt efectele unei asemenea intervenţii? Copilul este pentru totdeauna lipsit de sistemul de apărare al organismului?

Cele mai recente cercetări au arătat că funcţia amigdalelor este aceea de apărare, de „barieră” în calea infecţiilor. De aceea, astăzi, nu se recomandă imediat scoaterea lor, ci se aplică întâi un tratament mai uşor. Atunci când sunt infectate, amigdalele îşi măresc volumul.

Pentru a debloca căile respiratorii, pentru a uşura înghiţirea şi, în acelasi timp, pentru a păstra intactă capacitatea de apărare a organismului, iniţial se aplică un tratament medicamentos, antiinflamator şi dezinfectant. În unele cazuri, însă, când tratamentele se soldează cu eşec şi hipertrofia amigdalelor persistă, îndepărtarea acestora se dovedeşte cea mai bună soluţie.

Aşadar, dacă copilul face mai mult de trei-patru infecţii acute pe an se poate practica intervenţia chirurgicală (de obicei după vârsta de patru ani). Atunci când faringele este mai larg, intervenţia se poate realiza cu laser.

Îndepărtarea completă a amigdalelor se va efectua doar dacă este absolut necesar. Operaţia se realizează sub anestezie locală sau generală, iar cel mic va fi suprevegheat în spital timp de 24-48 de ore.

„Roşu în gât”
Nu trebuie să uiţi faptul că nu orice „roşu în gât” înseamnă amigdalită infecţioasă. Congestia (roşeaţa) amigdalelor şi a faringelui poate apărea şi din cauza schimbărilor bruşte de temperatură, a consumului des de lichide şi alimente reci.

Într-o asemenea situaţie simptomele sunt uşoare: febra nu creşte prea mult (maximum 37,5°C), starea generală a copilului este bună, nu apar complicaţii. În sezonul rece, „roşul în gât“ este foarte frecvent la copiii până la 10-12 ani şi nu necesită tratament cu antibiotice.

Nu uita!
Chiar dacă micuţul face febră, nu-i administra antibiotice. Lasă tratamentul în seama medicului. El este în măsură să decidă dacă este nevoie de antibiotic şi tot el va recomanda preparatul adecvat. Din păcate, şi astăzi, multe mame le dau copiilor antibiotice imediat ce constată o uşoară creştere a temperaturii. Dar antibioticul nu este un preparat antitermic (de scădere a febrei), ci unul care distruge bacteriile. Îndopând copilul cu antibiotice dintre cele mai puternice nu rezolvi problema, ci dimpotriva, îi creezi rezistenţă la microbi, afectându-i negativ imunitatea.

Sursa

Femeie arestată pentru moartea fiului ei, uitat în mașină, în plină caniculă

O femeie din SUA a fost arestată în cursul acestei săptămâni, după ce a fost acuzată pentru moartea fiului ei adoptiv, în vârstă de cinci ani. Copilul a fost închis în mașină, în plină caniculă, timp de șapte ore, conform NBC News.

Potrivit Poliției din Omaha, statul Nebraska, femeia în vârstă de 40 de ani, pe nume, Juanita Pinon a fost pusă sub acuzare, după ce copilul a fost găsit în mașină, miercuri dupăamiază, în jurul orei 17:00.

Autoturismul era într-o parcare din apropierea salonului de înfrumusețare la care lucra Pinon, a spus Chris Gordon, purtătorul de cuvânt al Poliției, pentru NBC News, conform AK-24.

Băiețelul a fost lăsat în mașină timp de aproximativ 7 ore, în timp ce mama lui vitregă era la muncă. Conform Poliției, minorul a fost dus de urgență la spital, dar nu a mai putut fi salvat. De asemenea, femeia a refuzat le spună agenților dacă a lăsat intenționat copilul în mașină sau dacă a fost o greșeală.

În urmă autopsiei se va află dacă băiețelul a murit din cauza expunerii la căldură sau din altă cauza, a mai spus Chris Gordon.

În Omaha, zilele trecute temperaturile au atins 89 de grade F (32 de grade Celsius). Dar „temperatura din interiorul mașinilor poate fi mult mai mare decât afară”, a spus Janette Fennell, fondatoare și președinte al organizației KidsAndCars.org.

Gândițiva la temperatura din interiorul unui vehicul precum o seră. Ai un vehicul, este multă sticlă în el și apoi, în funcție de unghiul în care te afli față de soare, se încălzește foarte repede”, a spus ea, adăugând deschiderea geamurilor deschise nu este suficientă pentru a răci o mașină.

„De fapt, am documentat decese în cazul în care temperaturile de afară au ajuns și până la de 60 de grade C,” a mai spus această.În 2024, cel puțin 10 copii au murit în SUA din cauza caniculei, după ce au fost uitați în mașini.

Dorești să deschizi o creșă de tip familial? Programul nostru îți oferă mentoratul și finanțarea de care ai nevoie – până la 50 000 MDL

Termen de aplicare extins: 24 iunie 2024, ora 23:59.

Ai visat vreodată să ai propriul mic univers de bucurie și zâmbete copilărești, un loc unde fiecare zi aduce o nouă aventură în învățarea și creșterea celor mici? Ei bine, visul tău poate deveni realitate. Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în parteneriat cu Street Child și UBS Optimus Foundation lansează Programul de Mentorat pentru Prestatorii de Servicii Alternative de Îngrijire a Copiilor de Tip Familial (creșe de tip familial).

Acest program ambițios este gândit să te ghideze pas cu pas în parcursul de la vis la realitate, începând cu informarea completă privind legislația în vigoare și până la lansarea propriu-zisă a creșei. Vei primi instruirea necesară pentru a naviga prin procesul de înregistrare, pentru a organiza și echipa corespunzător spațiul de îngrijire și pentru a te asigura că facilitățile oferite de tine sunt la standardele dorite.

Iar pentru că dorim să te susținem nu doar cu informații, programul nostru include și un suport financiar considerabil. Fiecare participant/ă selectat/ă va primi echipamente esențiale, de la paturi confortabile și scaune de masă, până la truse medicale, jucării educative și cărți, toate în valoare de până la 50 000 MDL pentru a deschide una dintre cele 19 creșe de tip familial pe care le vizăm.

Nu îți face griji pentru cheltuielile suplimentare – toate costurile legate de instruiri, deplasări și actele necesare pentru înregistrarea serviciului de îngrijire vor fi rambursate. Ceea ce cerem în schimb este timpul și dedicarea ta. Urmează 6 luni intensive în care împreună cu tine vom lucra la realizarea visului tău. Mai jos vezi etapele programului nostru de suport. 
Serviciile alternative de îngrijire de tip familial sunt concepute să fie acordate într-un cadru intim și personalizat, direct la domiciliul îngrijitorilor, limitate la un număr maxim de cinci copii. Acest aspect asigură o îngrijire focalizată și o atenție sporită pentru fiecare micuț, creând un mediu familial, sigur și stimulativ pentru dezvoltarea lor.

Pentru cei/cele interesați/te să contribuie la acest efort și să se alăture programului nostru, vă încurajăm să vă înregistrați utilizând linkul de înregistrare AICI (Ro) formularul în limba rusă AICI) și să începeți drumul către a deveni un prestator/prestatoare de servicii de îngrijire de excepție. Termen extins: 24 iunie

Dacă ai visat vreodată să contribui activ la comunitatea ta prin deschiderea unei creșe, aceasta este ocazia ta. Nu rata această oportunitate unică de a aduce schimbare și de a sprijini dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Te așteptăm în program!

Pentru detalii, contactează-ne: cpd@progen.md

_____________________

Acest apel are loc în cadrul proiectului „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie pentru populația de refugiați ucraineni”, implementat de către #CPD, cu susținerea Street Child și UBS Optimus Foundation.

O mamă a descoperit mucegai în jucăria de dentiție a fiicei sale

Pe piață există celebrele inele pentru dentiție, care îi ajută pe micuți să mestece pentru a suporta mai ușor disconfortul și durerea gingivală.

De obicei, jucăriile de dentiție pentru copii sunt realizate din materiale nontoxice. Medicii stomatologi ne sfătuiesc să le evităm pe cele umplute cu lichid, fiindcă se pot sparge sau rupe, iar conținutul s-ar putea scurge în gura copilului, însă nici cele umplute cu aer nu sunt tocmai indicate.

Saliva bebelușului sau apa cu care spălăm o jucărie umplută cu aer poate pătrunde prin îmbinarea cauciucului, iar astfel în interior se pot dezvolta mucegai și bacterii. O mamă de peste granițe, de exemplu, a rămas șocată după ce a descoperit cât mucegai se afla în jucăria de dentiție, sub formă de girafă, a fiicei sale!

Într-un clip pe TikTok femeia a tăiat, din pură curiozitate, o jucărie de dentiție a fiicei sale cu foarfeca pentru a vedea ce se ascunde în interior. Ea spune că inițial, jucăria a aparținut fiicei sale mai mari, care nu a mai folosit-o de mai bine de un an, iar acum i-a dat-o copilului ei mai mic pentru a se juca cu ea, relatează qbebe.ro.

„A primit asta când era bebeluș și îi plăcea la nebunie, o ronțăia tot timpul. Nu a mai folosit-o de aproximativ un an, dar recent am găsit-o împachetată prin casă și i-am dat-o bebelușului meu să se joace cu ea. Dar el a primit deja în dar una nouă, așa că am decis să o deschidem pe cea veche și să vedem cât de scârboasă este pe interior”, spune mămica în timp ce taie cu foarfeca jucăria sub formă de girafă. Mare i-a fost mirarea când a văzut cât mucegai se strânsese în interior.

„Oh, Doamne. Nu se poate. Doamne, mi s-a făcut pielea de găină. Va trebui să arunc foarfeca asta. Priviți cât mucegai. E scârbos. Dacă așa arată o jucărie de dentiție în interior, imaginați-vă cum arată interiorul jucăriilor pentru băiță”, a continuat aceasta. 

Între timp, purtătorii de cuvânt ai companiei care produce jucăriile de dentiție respective, au declarat pentru tyla.com:

„Jucăriile de dentiție Sophie la Girafe sunt încă produse în mod tradițional în Franța, folosind procese care implică 14 operațiuni manuale și s-au respectat întotdeauna cele mai stricte reglementări. Siguranța copiilor și satisfacția părinților lor reprezintă prioritatea noastră principală, iar toate produsele noastre sunt testate în permanență și în conformitate cu standardele globale.

Jucăria de dentiție Sophie la Girafe este fabricată din cauciuc natural în proporție de 100%, astfel încât instrucțiunile de utilizare și de curățare trebuie respectate cu atenție. Așa cum este indicat pe ambalaj, recomandăm curățarea suprafeței cu o cârpă umedă. Nu trebuie scufundată în apă și nici clătită, deoarece se poate deteriora”.

Femeia de carieră, fără copii, singură la 40 de ani este o bombă nucleară!
Articolul anterior
O întreprindere din Capitală fabrica mezeluri din carne expirată
Articolul următor