“
Uite, ca să fiu concis: luna decembrie scoate tot ce e mai grotesc în om – falsitatea, dublul limbaj, dubla măsură, credința ca demonstrație publică. Să nu ne ferim de clișee, să le luăm la mână:
a) liniștea din sânul familiei, căci familia e sfântă.
Mă iertați, dar nu consider. Familia poate fi compusă și adeseori chiar este din oameni concomitent plictisitori și proști. Nu văd de ce nu ar exista, la om, libertatea de a-și cântări membrii familiei, pe deplin democratic, pe cântarul nuanțelor folosite și în analiza terților. Dacă sunt în familie oameni frecventabili, atunci să fie frecventați! Dacă sunt niște idioți, să fie ocoliți!, fără ca acest fapt de igienă elementară să fie transformat într-un cataclism etic de către cei circumciși la ideile tradiționale, preluate de la înaintași stupizi, idei nefilitrate niciodată critic.
b) porcul și băuturica.
Când văd că Sfintele sunt înlocuite de religia porcului, glorie lui, glorie pentru totdeauna porcului!, când văd că Sfintele sunt prilej de râgâială de prea-plin și de indigestie… Dați-mi voie la această timidă formă de protest – de a refuza să mă închin gușatului nostru prieten! Nu, mulțumesc, nu “servesc” nici măcar o țuiculiță.
c) shopping-ul dezlănțuit.
De când religia a pierdut lupta cu finanțele, Sfintele sunt mai ales prilej de slavă adusă consumerismului. Dați-mi voie și în acest punct de pe ordinea zilelor să nu intru în turmă. Frumoasa lună a cadourilor mi se pare un bun barometru pentru a înțelege cât din tine ai predat oii sociale. Ca atare, refuz orice renunțare de suveranitate. Pe vremea când încercam să mă stabilesc în Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, un cetățean mi-a explicat de la obraz că Sărbătorile sunt acea perioadă a anului când se dau primele, bonusurile, că despre asta e vorba și să-mi bag bine mințile în cap, că par cam neadaptat la sistemul politico-economico-social. Mi le-am băgat.
d) filantropia formală, de sezon.
Ah, ritualul purificării sufletești prin micile gesturi către cei aflați în nevoie, semenii noștri, ah, dărnicia față de aproapele, care izbucnește ca o epidemie în ajun și se sfârșește tot ca o epidemie, ca o găleată de gheață în cap, până-n Sfântul Ștefan! Filantropia de Sărbători mi se pare dovada sigură, supremă a imposturii. Ești un preșcolar și s-a întâmplat să fii diagnosticat cu cancer în februarie? Ghinion! Trebuia să te îmbolnăvești și tu în decembrie, când e la modă să ajuți, atunci!, când cu must-do-ul sezonului rece.
e) poza fericită.
Presiunea gloatei reușește în fiecare decembrie să subțieze numărul celor fragili, numărul celor vulnerabili, numărul celor solitari, numărul celor care, dintr-un exces de sensibilitate, aleg soluția radicală în raport cu obligația de a poza fericit cu prilejul Sfintelor. Pentru toate acele victime, declar luna decembrie o lună cu un potențial criminal ridicat și scriu împotriva ei acest text inutil, dar onest.
