Keune Haircosmetics – o afacere de familie, dedicată exclusiv produselor profesionale pentru stilişti.
Înfiinţată în 1922 de tânărul olandez Jan Keune- inventatorul soluţiei de permanent, marca Keune este sinonimă azi cu o companie multinaţională, specializată în produse capilare profesionale de înaltă clasă.
Sediul central, aflat în Olanda, are o suprafaţă de peste 20.000 metri pătraţi, având anexat centrul de logistică ce ocupă peste 10.000 metri pătraţi. De asemenea, toate produsele Keune sunt rezultatul cercetării îndelungate în laboratoarele proprii, fiind apoi realizate într-o fabrică ultramodernă.
Peste tot în lume, coaforii profesionişti îşi doresc produse de înaltă calitate şi mereu în pas cu cele mai noi tendinţe.
Pornind de la această premisă, Keune a oferit şi continuă să ofere produse de înaltă ţinută, rezervate exclusiv profesioniştilor. Aceasta este misiunea ce a condus Keune Haircosmetics de la o organizaţie natională la una de nivel mondial.
89 de ani Keune i-a dedicat eleganţei, creativităţii şi avangardei în hairstyling. Acestea sunt principiile ce au adus companiei succes, iar astăzi aceasta cunoaşte o dezvoltare durabilă şi în forţă, la nivel global.
Mai mult, în colaborare cu coaforii sunt dezvoltate noi produse şi servicii destinate profesioniştilor. Astfel, produsele şi tratamentele Keune sunt oferite publicului larg, exclusiv prin intermediul saloanelor partenere.
Toate produsele Keune sunt imaginate şi create exclusiv în laboratoarele şi liniile de producţie proprii din Olanda.
Keune înseamnă eleganţă, creativitate şi modernitate. Produsele Keune sunt disponibile exclusiv în saloanele de coafură, fiind uşor recognoscibile, datorită design-ului sobru şi elegant, întotdeauna reprezentat prin negru şi argintiu. De asemenea, Keune se preocupă continuu de crearea de servicii şi produse destinate părului, dar şi stiliştilor şi clienţilor lor. Iar unul dintre produsele Keune de top îl reprezintă serviciul de colorare Tinta Color- un veritabil succes la nivel mondial.
SC Frumuseţe Inteligenţa SRL
Distribuitor oficial KEUNE HAIRCOSMETICS (Olanda) în Moldova.
Tel: 069194104