Alimente care îți cresc coeficientul de inteligență

Creierul este poate unul dintre cele mai solicitate organe în fiecare zi, din punct de vedere funcțional, după sistemul osteomuscular. Cine nu și-ar dori să aibă funcții cognitive mai bune, vigilență înaltă și randament intelectual! Pentru a realiza aceste funcții creierul are nevoie de ,,hrană”. Studiile au arătat care sunt alimentele cu un impact benefic asupra creierului, ce ajută la sporirea coeficientului de inteligență. Acestea sunt:

separator
tttt

1. Nucile

Sunt bogate în fenilalanină. Acesta este un aminoacid de care creierul are nevoie și are rolul de a proteja memoria. De aceea alimentele acestea sunt indicate persoanelor care au probleme cu memoria.

2. Ouăle

În aceste alimente se găsește colina. Este o grăsime comparabilă cu vitamina B. Aceasta are rolul de a îmbunătăți memoria. Același rol îl au și vitamina B12 și lecitina care se găsesc în ouă. Se pare că ouale de prepeliță sunt o bună alegere, de asemenea.

3. Peștele gras

Mai mult de 50% din masa creierului conține lipide, dintre care peste 70% sunt acizi grași. Este recomandat să se consume pește gras, pentru că ofera nutrienții de care creierul are nevoie.

4. Fructele de pădure

Sunt bogate în antioxidanți care au rolul de a îmbunătăți memoria. Și, dacă sunt incluse în alimentație în combinație cu nuci atunci efectele benefice nu vor întârzia să apară.

5. Spanacul

Conține vitamina B9, care se găsește, în general, în  legumele care au frunze verzi. Această vitamină are rolul de a ajuta ramificațiile neuronilor să se dezvolte.

6. Avocado

Conține vitamina E, care este un antioxidant. Acesta are rolul de a încetini procesul de îmbătrânire a creierului.

7. Banana

Acest fruct este bogat în tirozină. Este un aminoacid care îmbunătățește capacitatea de concentrare. Dacă vei consuma o banană coaptă în fiecare zi, atunci îți vei recupera energia consumată în activități intelectuale. Acest lucru se întâmplă deoarece banana îi oferă creierului glucoza de care are nevoie.

8. Uleiul de măsline

Este recomandat consumul uleiului de măsline dearece este un aliment în care se găsește acid oleic. Acesta îmbunătățește circulația sângelui la nivelul creierului și le vine în ajutor persoanelor care suferă de pierderi ale memoriei.

sursa

Dovleacul îți oferă o imunitate ,,de fier’’ şi o piele tânără!

Sănătos şi popular în sezonul de toamnă-iarnă, dovleacul reprezintă o sursă perfectă de vitamina A, care întăreşte imunitatea, păstrează vederea, întinereşte pielea. 100g de miez crud de dovleac conţine 7385 UI de vitamina A, pe când necesarul zilnic recomandat este de 5000 UI pentru bărbaţi şi 4000 UI pentru femei.

orez-copt-dovleac

Aportul vitaminei A din alimente este important, întrucât aceasta:

• Măreşte acuitatea vizuală pe timp de noapte
• Întăreşte imunitatea, previne infecţiile virale mai ales în perioada de tranziţie dintre vară –toamnă, toamna şi iarnă
• Are grijă de sănătatea pielii, părului, danturii și gingiilor, ajută în tratamentul acneei, al ridurilor superficiale
• Vitamina A participă la sinteza hormonului uman de creştere – somatotropina, de aceea este necesară pentru dezvoltarea scheletului şi a oaselor.

dovleac

Dovleacul conţine un spectru larg de vitamine şi minerale

Pe lângă vitamina A, dovleacul mai conţine cantităţi bune de vitamina C, E, vitaminele grupului B, kaliu, dar şi cantităţi mici de fier, calciu, magneziu, zinc, cupru, mangan.

Beta-carotenul, precursorul vitaminei A din alimente vegetale, vitamina C şi E au proprietăţi antioxidante, anti-inflamatoare, de aceea, cumulativ, luptă contra acţiunii radicalilor liberi, menţin sănătatea sistemului cardiovascular, previn degenerescenţa maculară a retinei la vârstnici, îmbâtrânirea precoce a organismului.

Consumul frecvent de bostan sporeşte imunitatea

Când suntem expuşi virozelor, consumul frecvent de dovleac şi alte alimente bogate în vitamina A (morcov, ardei gras, spanac, roşii), susţine şi măreşte răspunsul imun al organismului.

Dovleacul – ceva dulce în cura de slăbire, fără teama că te vei îngrăşa

Deşi este dulce, dovleacul are puţine calorii (cam 30/100g), iar carbohidraţii pe care îi conţine sunt cei complecşi, ceea ce înseamnă că digestia lor este ceva mai lentă şi nu produce oscilaţii bruşte ale nivelului de glucoză în sânge, astfel, dovleacul devine potrivit pentru dietele de slăbire.

dovleac-si-must-08

Dovleacul – sursă de kaliu

Dieta bogată în kaliu şi scăzută în natriu previne tensiunea arterială mărită, iar adulţii ar trebui să primească din alimente cel puţin 4,700mg de kaliu şi nu mai mult de 2,300mg de natriu pe zi, potrivit specialiştilor. 100g de bostan conţine 340 mg de kaliu.

De ce piureul de bostan este un aliment sănătos în dieta copilaşilor

  • Bostanul are gust plăcut, aromat şi un grad foarte scăzut de aciditate
  • Bostanul conţine un spectru larg de vitamine şi minerale
  • Este bogat în vitamina A, care îmbunătăţeşte vederea, dezvoltarea scheletului, a oaselor la copii
  • Sporeşte imunitatea, creşte rezistența la infecțiile respiratorii, scurtează durata de boală
  • Vitamina A are grijă de sanătatea dinților și gingiilor.
  • Atenţie la bebeluşii predispuşi către reacţii alergice; dovleacul, datorită conţinutului înalt de pigment galben beta-caroten, poate provoca manifestări alergice; orice aliment cu potenţial alergenic se introduce treptat în dieta copilaşilor.

Deficienţa vtaminei A în alimentaţie cauzează: piele uscată, coşuri pe faţă, gingivite, infecţii respiratorii frecvente, dezvoltarea întârziată a scheletului, a sistemului osos, orbire de noapte, procese infecţioase cronice.

supa-dovleac-reteteletale.ro-foter_com-1024x768

Cum să incluzi mai mult bostan în dietă, câteva idei:

• Bostanul se serveşte atât cald cât şi rece
• Pireul de bostan, copt la cuptor sau la aburi, cu scorţişoară este delicios
• Bostanul se asociază excelent în supa cremă cu morcov, roşii, ceapă, ţelină, busuioc , pătrunjel, rozmarin, conopidă
• Este binevenit în bucatele cu orez, cartofi, fasole, brânză, paste
• Deserturile cu dovleac sunt savuroase: plăcinte, prăjituri, ştrudel, checuri , tarte, pâine, gem.

Secretul unui corp sănătos este simplu şi la îndemână: consumă fructe şi legume, pe lângă multă mişcare!

Mai multă carne, dar mai puține legume. Obiceiurile alimentare ale moldovenilor

Un cetățean al Republicii Moldova a consumat în anul 2023 în medie 130 de kg de fructe, pomușoare și nuci sau mai mult cu 7% față de anul 2022. A crescut și consumul de carne – de la 60,8 kg până la 65,2 kg per locuitor (+7%). Iar consumul de lapte a fost în creștere cu 3%, până la 173,8 kg, arată datele Biroului Național de Statistică, scrie tvrmoldova.md.

De cealaltă parte, este mai redus consumul de legume, cu 3%. În medie o persoană a consumat anul trecut 114,7 kg de legume, comparativ cu 118,7 kg un an mai devreme. Consumul de cartofi a fost de 72,5 kg per persoană. Resursele totale de cartofi în anul 2023 au constituit 227,9 mii tone. Importul a crescut 44%, iar exportul a scăzut cu 36%. Fructe, pomușoare și nuci s-au colectat 722,2 mii tone, în creștere de 17% față de anul precedent. Importul a marcat 44,4 mii tone, iar exportul – 386,4 mii tone. Resursele totale de carne au constituit 164,7 mii tone, cu 7% mai mult faţă de anul 2022. În anul 2023, producția de carne a înregistrat 128,9 mii tone. Producția locală de lapte a atins 261,3 mii tone. Totodată, s-au importat 171,1 mii tone de lapte, în timp ce exportul a fost de 4 mii de tone.

ATENȚIE! Numărul cazurilor de intoxicații cu ciuperci, în creștere

Numărul cazurilor de intoxicații cu ciuperci în rândul populației țării este în creștere, îndeosebi în perioada culegerii sezoniere a ciupercilor și implică riscuri majore pentru sănătatea consumatorului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Menționăm că de la începutul anului 2024, echipele AMU au acordat asistență medicală de urgență la etapa de prespital pe motiv de intoxicație cu ciuperci la 85 persoane, din ei 75 au fost transportate la spital. Îngrijorător este faptul că doar în perioada 14 -25 septembrie al Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP au fost înregistrate 37 solicitări pe motiv de intoxicație cu ciuperci. 

În luna septembrie, în urma consumului de ciuperci au fost afectați 31 maturi și 6 copii. Pacienții maturi, cu vârste cuprinse între 21-73 ani și 6 copii până la vârsta de 12 ani, prezentau simptome care s-au declanșat la câteva ore după consumul de ciuperci. După acordarea asistenței medicale de urgență la etapa de prespital, echipele AMU au transportat la instituțiile medicale spitalicești 31 pacienți, dintre care 25 adulți și toți 6 minori.

Cazurile au fost înregistrate în următoarele localități din regiunile țării: 

ü Nord -19 persoane: Bălți – 4; Fălești, Telenești, Drochia câte 3; Sîngerei și Florești câte 2 și câte un caz la Edineț și Glodeni.

ü Centru – 10 persoane: Călărași și Ungheni câte 2 și câte un caz la Criuleni, Nisporeni, Hîncești, Dubăsari, Strășeni și Ialoveni. 

ü mun. Chișinău – 6 persoane: Botanica-3, Ciocana-2, Rîșcani -1.

ü Sud – 2 persoane: câte un caz la Leova și Cimișlia. 

IMSP CNAMUP reiterează faptul că intoxicaţia cu ciuperci reprezintă o urgenţă medicală atât la maturi, cât şi la copii, iar rapiditatea în stabilirea diagnosticului şi iniţierea tratamentului – pot salva viaţa bolnavului. 

Acordarea primului ajutor în caz de intoxicație:

Se apelează numărul de urgenţă 112, deoarece persoana intoxicată necesită internare urgentă la spital, indiferent de gravitatea intoxicației.
Până la sosirea echipei medicale, persoana intoxicată va bea cât mai multă apă (2-3 litri) şi/sau mult lichid rece – lapte, ceai, cafea, compot, suc.
Persoana trebuie să stea în pat, se interzice efectuarea activității fizice înainte de spălarea stomacului (spălarea va elimina toxinele, iar mișcarea va intensifica absorbția toxinelor în sânge).

Premieră! Dan Bălan și Vera Brejneva au lansat videoclipul la piesa „НАШЕ ЛЕТО”
Articolul anterior
De ce bărbații gândesc altfel decât femeile
Articolul următor