Atenţie! Pizza congelată conţine multe E-uri și aromă de fum

Pizza congelată e una dintre mâncărurile preferate de mulţi, pentru că e mai la îndemână şi uşor de preparat. Însă, cei care aleg să consume un astfel de produs nu ştiu la ce riscuri se expun. Sunt multe reţete de pizza cu ingrediente sănătoase, pe care le poţi încerca acasă, dar cea congelată, din comerţ, este o variantă nerecomandată.

separator

Un studiul realizat de Asociația Pro Consumatori (APC) trage un semnal de alarmă cu privire la varianta congelată a acestui fel de mâncare. Experţii au achiziționat 16 tipuri de pizza congelată în vederea realizării unui studiu privind calitatea acestora.147738881464_studiupizza-s3

Pe ambalaj nu este menționat ce tip de făină s-a folosit pentru blat

Conținutul de carbohidrați per pizza variază între 43 grame și 112,2 grame, în timp ce cantitatea de zahăr adăugat variază între 12,07 și 22,44 grame.

Conținutul de sare per 100 grame produs din produsele analizate variază între 0,86 grame și 1,33 grame. O porție de pizza, adică 150 de grame, conține până la 2,3 grame de sare.

Cantitatea de lipide per pizza variază între 20,7 grame și 49,4 grame, iar conținutul de acizi grași saturați dintr-o pizza variază între 5,85 grame și 17 grame. Numeroase studii realizate în instituții medicale și universități de prestigiu arată că grăsimile saturate cresc riscul de apariție a afecțiunilor cardiovasculare, precum infarctul sau accidentul vascular cerebral și sunt un factor de risc pentru cancerele de colon și sân.

În concluzie, pizza este un produs hipercaloric și hipersodic.

Pizza congelată conține aromă de fum și multă sare

În cele 16 sortimente de pizza analizate s-au identificat următoarele categorii de substanţe chimice şi aditivi alimentari, după cum urmează: aromă de fum, arome, glutamat monosodic, azotat de sodiu, sorbat de potasiu, acid citric, polifosfaţi, trifosafaţi, difosfaţi, ascorbat de sodiu, acid ascorbic, nitrit de sodiu, nitrat de sodiu, eritorbat de sodiu, glucono-delta-lactona, carmine, stearoil-2-lactilat de sodiu, izoascorbat de sodiu şi acetat de sodiu.

piza15euriÎn ceea ce privește prezența aditivilor de mai sus în sortimentele de pizza analizate, situația se prezintă astfel:

  • 81% din sortimentele de pizza analizate conțin aditivi alimentari, adică E-uri, de la 2 aditivi alimentari până la 15 aditivi alimentari;
  • 63% din sortimentele de pizza analizate conțin nitrit de sodiu;
  • 44% din sortimentele de pizza analizate conțin fosfaţi (difosfaţi, trifosfaţi şi polifosfaţi);
  • 44% din sortimentele de pizza analizate conțin ascorbat de sodiu;
  • 38% din sortimentele de pizza analizate conțin acid ascorbic;
  • 25% din sortimentele de pizza analizate conțin eritorbat de sodiu;
  • 19% din sortimentele de pizza analizate conțin aroma de fum;
  • 13% din sortimentele de pizza analizate conțin coşenilă;
  • 13% din sortimentele de pizza analizate conțin glutamat monosodic;
  • 13% din sortimentele de pizza analizate conțin sorbat de potasiu;
blatpizzapizzatipfaina

Ce E-uri se găsesc în pizza congelată?

E120 – Carminul sau acidul carminic este un colorant roşu strălucitor care se obţine dintr-o specie de insecte numită coșenila.

E202 – Sorbat de potasiu, conservant. Este un aditiv ce irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi genotoxic și mutagen pentru celulele sângelui uman.

E250 – Nitritul de sodiu este un conservant artificial care se foloseşte pentru inhibarea bacteriilor şi pentru intensificarea culorii produselor din carne (culoarea roz a unor mezeluri şi preparate afumate). Nitritul de sodiu este inclus de autorităţile europene şi nord americane pe lista substanţelor potenţial cancerigene, în special pentru tractul digestiv (stomac). E250 devine periculos în urma interacţiunii sale cu proteinele din alimentul conservat. În ţări precum Germania, Norvegia, Suedia sau Canada, acest conservant este interzis.

E300 – Acid ascorbic este un agent antioxidant obținut din glucoză și care, în cantități mari, poate produce diaree, atacă smalțul dinților și duce la formarea calculilor la rinichi.

E452 – Polifosfații pot provoca alergii, dereglări hormonale, boli intestinale și creșterea valorii colesterolului. Polifosfații dezechilibrează balanța calciu-fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase, favorizând apariția osteoporozei.

E621– Monoglutamatul de sodiu este un potenţiator de gust şi aromă. Acesta provoacă reacţii alergice, dureri de cap şi de gât, ameţeală, greaţă, diaree şi poate bloca asimilarea vitaminei B6 şi a calciului. Nu trebuie consumat de femei însărcinate, copii, hipoglicemici, bătrâni sau cardiaci.

Aromă de fum – produs obținut prin fracționarea și purificarea unui condensat de fum care produce condensate de fum primare, fracții primare de gudron și/sau arome de fum derivate.

Arome – termenul se referă la produsele care nu sunt destinate consumului sub această formă şi care sunt adăugate produselor alimentare pentru a le da sau modifica mirosul și/sau gustul.

sursa: apc-românia.ro

Tom Cruise dezvăluie cum se menține în formă la 62 de ani. Mănâncă un singur lucru, indiferent unde merge

Tom Cruise se menține în formă prin mult sport și o dietă foarte strictă. La cei 62 de ani, actorul din „Misiune imposibilă” consumă acelaşi fel de mâncare, oriunde s-ar afla, indiferent de ispitele culinare.

Tom Cruise comandă mereu pește alb la abur și legume, fără sos, fără ulei și fără unt, potrivit Daily Mail.

În loc de trei mese principale, are 15 gustări mici care nu depășesc 1.200 de calorii pe zi.

Cruise evită gustările dulci, alimentele procesate și carbohidrații şi consumă doar mâncăruri la grătar sau preparate la temperaturi scăzute.

Printre alimentele consumate în mod regulat de actor se numără ciocolata neagră cu somon, ovăz crud, afine, ghimbir, sfeclă, broccoli, roșii și spanac. În plus, actorul nu bea alcool.

Rețete de Post. Gustoase, sănătoase și ușor de preparat!

În perioada postului apare o dilemă pentru multe gospodine: ce mâncare să prepare ca să fie de post, să conțină ingredientele necesare organismului și să țină de foame. Îți recomand câteva rețete de post delicioase și sănătoase.

Iahnie de linte

Iahnia de linte este un deliciu. Din ziua în care ai gătit-o și ai gustat din ea, o vei dori și în zilele în care nu este post.

Ingrediente: 250 g linte uscată, 2 cepe, oțet de masă, coajă de lămâie, 1 linguriță de muștar, zahăr, sare, 2 foi de dafin, ulei de măsline.

Mod de preparare: Lasă lintea să se înmoaie în apă rece, cu o seară înainte. A doua zi scurge apa în care a stat și pune-o la fiert în apă rece cu sare, îndepărtează spuma care se formează. În timp ce lintea se fierbe, pune 4 linguri de ulei într-o tigaie și călește o ceapă tocată mărunt. Peste ea adaugă 1 lingură de făină. Amestecă până se omogenizează. Ia rântașul de pe foc și adaugă un pic de boia și un cățel de usturoi zdrobit. Peste această compoziție adaugă 0.5 l apă rece și omogenizeaz-o. Ceapa călită se toarnă peste lintea în fierbere, împreună cu două foi de dafin. O mai lași puțin pe foc și apoi adaugă sare, zahăr, muștar, coaja răzuită de lămâie și puțin oțet.

Ciuperci umplute cu spanac

Ciupercile înlocuiesc carnea, sunt o sursă bună de proteine în Post.

Ingrediente: 20 de ciuperci de mărime medie, crutoane de pâine, spanac, sos de soia (opțional), praz, țelină, ulei de măsline, usturoi mărunțit.

Mod de preparare: Se curăță și se taie cozile ciupercilor. Se pun într-un vas termo-rezistent și se picură în ele puțin ulei de măsline. Se lasă în cuptor până se înmoaie.

Se fierbe spanacul, apoi se scurge. În același vas, unde a mai rămas puțină apă în care a fiert spanacul, se pune usturoiul și uleiul la fiert. Se adaugă apoi prazul, cozile de la ciuperci și țelina, toate tocate mărunt. Se lasă amestecul pe foc timp de 10 minute.

Se adaugă spanacul fiert, crutoanele, puțină apă și ulei de măsline. Se țin pe foc până se formează o umplutură suficient închegată.

Umple ciupercile cu acest amestec, apoi dă-le la cuptor încă 10-15 minute. Se servesc calde.

Sarmale de post coapte în dovleac

Pentru că sarmalele fac parte din bucatele tradiționale, există varianta de pregătire și în post.

Ingrediente: 1 cană cu orez, 500g de ciuperci, 2 morcovi, 2 cepe, 3 linguri de ulei, o varză murată, piper, sare, 1 cană de nuci măcinate, 100 gr de stafide, 1 legătură pătrunjel, 500g de suc de roșii, 1 cană cu vin, 1 bostan de 5 kg.

Mod de preparare: Taie capacul bostanului și înlătură semințele. Ciupercile și ceapa sunt date la mixer, până se obține o pastă cremoasă. Rade morcovul, peste el adaugă uleiul, sarea, piperul și lași pe foc pentru a se înăbuși compoziția. Peste morcov, adaugă orezul și puțină apă. După ce orezul este fiert, se amestecă cu ciupercile și ceapa trecute prin mixer, cu nuca, stafidele și pătrunjelul. Împăturește sarmalele și așează-le într-o oală. Le lași la fiert până sarmalele devin potolite. După ce au dat în clocot de câteva ori, le așezi în dovleac pe o frunză de varza și adaugă peste ele cana cu vin și sucul de roșii. Pune-le la cuptor la foc mic, până ce dovleacul devine caramelizat pe margini. Pofta bună.

Salata de broccoli și conopidă

Acestea sunt o sursă bună de vitamine și minerale.

Ingrediente: 4 buchete de broccoli, 4 buchețele de conopidă, 2 linguri de migdale tăiate, 1 ceapă tăiată mărunt, 1 lingură suc de lămâie, 1 cească mazăre, 1 linguriță miere de albine.

Mod de preparare: Buchetele de broccoli și conopida se fierb într-o oală cu apă și sare vreme de 3 minute. Apoi se scot din apa fiartă, se pun sub un jet de apă rece și se lasă la scurs. În acest timp se prepară sosul pentru salata din: miere, sare, piper, lămâie, migdale și ceapă. Acest sos se amesteca cu buchetele de broccoli și conopidă. Poftă bună.

Dovleac cu rozmarin

Dovleacul copt este un desert rapid, simplu, sănătos și gustos. Este delicios la cuptor cu ulei de măsline și rozmarin.

Ingrediente: un dovleac, o legătură de rozmarin proaspăt, sare, piper, ulei de măsline.

Mod de preparare: Dovleacul se spală, se taie în două bucăți și se curăță de semințe. După ce a fost curățat, se taie fiecare jumătate în sferturi. Bucățile de dovleac se ung cu ulei de măsline și peste ele se presară piper și sare. Rozmarinul se înserează în mai multe locuri din pulpa dovleacului.

Feliile de dovleac se așează pe o tavă acoperită cu hârtie de copt. Sunt lăsate la copt timp de 30 minute, la o temperatura de 180 de grade.

O sa va placă mult, mai ales că veți avea în casă o aromă deosebită.

Cu puțină imaginație, mâncarea de post, cu siguranță, va avea gust delicios, în plus, va fi sănătoasă și va ține de saț.

Sursa 

Ce vor mânca elevii din școlile din țară? Autoritățile propun un model de meniu pentru pachetele alimentare

Ministerul Educației și Cercetării supune consultărilor publice meniul pachetelor alimentare pe care le vor primi elevii claselor de gimnaziu, din instituțiile de învățământ care nu au bloc alimentar sau au bloc alimentar, dar nu au capacitatea de a asigura și gimnaziștii cu bucate gătite, scrie tvrmoldova.md.

Meniul- model de 10 zile pentru elevii din clasele V-IX, arată în felul următor:

Propunerile pot fi transmise, completând formularul disponibil la următorul link: https://bit.ly/41S8DTl.

MEC organizează, de asemenea, întâlniri cu profesorii, elevii și părinții pentru a răspunde la întrebări și a colecta sugestii privind conținutul meniului alimentar.

În prezent, aproximativ 135 000 de copii din clasele primare (I-IV) beneficiază deja de alimentație gratuită. De la 1 septembrie, acest drept se va extinde pentru aproape 160 000 de elevi din clasele gimnaziale, din peste 1 000 de instituții de învățământ din țară, inclusiv școli profesionale și sportive. Astfel, un total de 300 000 de copii vor primi zilnic un mic dejun cald (cei din instituțiile care au bloc alimentar/cantină și au capacitatea de a alimenta și gimnazișii) sau mic dejun la pachet (cei din instituțiile care nu au bloc alimentar/cantină sau au, dar nu au suficientă capacitate).

Ce se întâmplă cu hainele donate de oamenii din ţările bogate?
Articolul anterior
Fiicele vedetelor de la Hollywood seamănă leit cu mamele lor!
Articolul următor