Sursă nouă de gaze pentru România și Republica Moldova: Terminalul LNG de la Alexandroupolis începe operațiunile comerciale

Compania greacă Gastrade anunță astăzi, 1 octombrie 2024, lansarea în exploatare comercială a Terminalului GNL Alexandroupolis. Acesta este unul dintre proiectele energetice cheie la nivel european, regional, național și local, terminalul fiind deținut, proiectat, dezvoltat și operat de Gastrade, arată un comunicat de presă al companiei, potrivit economica.net.

“Acest proiect a fost conceput în urmă cu 15 ani de Dimitris Copelouzos. Rezultatul unei ample colaborări, cu  viziune de pionierat pentru momentul respectiv, proiectul contribuie la securitatea, diversificarea surselor și a rutelor de aprovizionare cu energie în Europa Centrală și de Sud-Est, crescând decisiv rolul și importanța Greciei pe harta energetică actuală a Europei, unde devine un hub energetic pentru mai mult de nouă țări”, arată comunicatul.

De la decizia finală de investiție până la startul operațiunilor comerciale

Implementarea proiectului a început să se materializeze pe 27 ianuarie 2022, când Gastrade a luat decizia finală de investiție (FID). Astfel, lucrările de construcție onshore și offshore din Alexandroupolis au progresat rapid. În februarie 2023 a demarat în Singapore construcția unității plutitoare de stocare și regazificare a LNG (FSRU). FSRU a plecat din șantierul naval Seatrium la 26 noiembrie 2023, ajungând în apele Mării Traciei pe 17 decembrie 2023, unde a fost ancorată în poziția sa permanentă. După finalizarea cu succes a testelor de punere în funcțiune și după emiterea a autorizației de funcționare din partea Ministerului Energiei și Mediului din Grecia, în vara anului trecut, proiectul a fost adus în stare de funcționare, permițând oficial începerea operațiunilor comerciale.

Terminalul GNL din Alexandroupolis cuprinde, pe lângă unitatea FSRU, o conductă de gaze naturale submarină și terestră care conectează FSRU la sistemul național de transport al gazelor naturale (NNGTS), prin intermediul căruia va livra gaze naturale către Grecia, Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Serbia, Moldova și estul Ucrainei, precum și către Ungaria și vestul Slovaciei.

FSRU, denumită „ALEXANDROUPOLIS” pentru a onora orașul și locuitorii, care au adoptat acest proiect ambițios de la început, dispune de o tehnologie modernă, cu o capacitate maximă de regazeificare de 5,5 miliarde de metri cubi pe an.

În prezent, 14 companii elene și internaționale participă la proiect din punct de vedere comercial, angajând aproape întreaga capacitate a terminalului până cel puțin în 2030. Demararea operațiunilor comerciale în cadrul proiectului marchează și consolidarea inițiativei Coridorul vertical, cu o dinamică semnificativă, menită să creeze un centru comercial de gaze naturale pentru Europa Centrală și de Sud-Est.

„Cu toții, în echipa Gastrade, suntem încântați și mândri că am ajuns cu succes la capătul acestei călătorii lungi și că livrăm țării și întregii regiuni acest proiect cheie. Viziunea noastră este de a oferi pieței un proiect care va funcționa în condiții favorabile pentru comunitatea locală din Alexandroupolis, pentru mediu și clienții noștri, oferind o opțiune de aprovizionare stabilă și fiabilă pentru regiune. Dorim să devenim o infrastructură «de referință la capitolul excelență»”, a declarat Kostis Sifnaios, director general Gastrade.

„A fost nevoie de viziunea unei persoane, de cincisprezece ani de eforturi și doi ani de pregătire tehnică intensivă pentru ca Grecia și Alexandroupolis să găzduiască acest proiect intersectorial, cheie pentru domeniul energetic european. Terminalul GNL de la Alexandroupolis este mult mai mult decât un proiect comercial. Este dovada posibilităților pe care le are Grecia de a crea o infrastructură europeană capabilă să abordeze problemele actuale, oferind oportunități și perspective pentru un viitor energetic mai bun și durabil”, subliniază Elmina Copelouzou, acționar și fondator al societății.

„GasLog este onorată că a contribuit la dezvoltarea proiectului încă de la început, prin conversia unui transportator de GNL în FSRU, la livrarea unității în Alexandroupolis și demararea cu succes a operațiunilor terminalului, în calitate de acționar și operator, respectându-ne angajamentul de a furniza soluții fiabile și inovatoare pentru GNL la scară globală”, a declarat Paolo Enoizi, CEO Gaslog.

„ Astăzi marchează începutul unui nou capitol în peisajul energetic al regiunii. Terminalul LNG Alexandroupolis, un concept vizionar, este o soluție reală la provocările presante la adresa securității energetice și diversificării surselor de aprovizionare în Europa de Sud-Est. Prin acest proiect, asigurăm accesul la surse de energie fiabile și diverse, generăm noi oportunități economice pentru comunitatea locală și consolidăm poziția geopolitică a Greciei. Suntem foarte încântați de contribuția esențială a DEPA Commercial în succesul acestei infrastructuri strategice, care va oferi avantaje substanțiale Greciei și țărilor învecinate”, a declarat Konstantinos Xifaras, CEO DEPA Commercial.

„ Startul exploatării comerciale a FSRU Alexandroupolis este o etapă-cheie în asigurarea diversificării aprovizionării și securității energetice nu doar în Bulgaria, ci pentru regiunea Europei de Sud-Est. Decizia luată în 2020 de Bulgaria și Bulgartransgaz de a deveni acționari cu o participație de 20 % în Gastrade S.A. s-a dovedit a fi una strategică. În prezent, FSRU Alexandroupolis este, fără îndoială, o infrastructură-cheie care asigură acces la aprovizionarea cu gaze din surse sigure și fiabile, precum SUA, Qatar, Egipt etc. Rolul GNL în regiune și disponibilitatea acestei capacități de stocare și regazeificare a GNL devin esențiale pentru țările din Europa de Sud-Est, interesate să diversifice aprovizionarea și să renunțe la gazul rusesc. Aceasta va îmbunătăți, de asemenea, lichiditatea și integrarea pieței la nivel regional”, a comentat Kiril Ravnachki, director executiv Bulgartransgaz.

„ Lansarea operațiunilor comerciale în cadrul FSRU Alexandroupolis este un eveniment crucial care întărește poziția Greciei ca poartă energetică pentru Europa de Sud-Est și nu numai. Această nouă instalație de import de GNL, alături de terminalul GNL Revithoussa, cuplat, de asemenea, cu investițiile DESFA pentru creșterea capacitatății de export a rețelei de gaze din Grecia și inițiative precum TAP, IGB și Coridorul Vertical, consolidează și mai mult infrastructura energetică și interconectivitatea la nivel regional”, a adăugat Maria Rita Galli, CEO DESFA.

Gastrade este prima companie elenă cu licență independentă pentru sistemul de gaze naturale. Gastrade studiază, proiectează, dezvoltă, operează și exploatează infrastructura necesară pentru primirea, stocarea, transportul și distribuția gazelor naturale într-un mod sigur, adecvat, fiabil și rentabil.

Gastrade a dezvoltat și va exploata sistemul independent de gaze naturale din Alexandroupolis.

Proiectul a fost cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene prin programele operaționale „Competitivitate, antreprenoriat și inovare” și „Mediu și schimbări climatice” din cadrul CRSN 2014-2020 și, respectiv, 2021-2027.

Italia cere convocarea „fără întârziere” a unui „summit” între Statele Unite, Europa și aliații lor cu privire la Ucraina

Șefa guvernului italian Giorgia Meloni a cerut vineri seara convocarea „fără întârziere” a unui „summit” între Statele Unite, Europa și aliații lor cu privire la Ucraina, la scurt timp după altercația dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski la Casa Albă, relatează AFP, citată de Agerpres și MOLDPRES.

„Este nevoie de un summit fără întârziere între Statele Unite, statele europene și aliații lor pentru a vorbi sincer despre modul în care intenționăm să ne confruntăm cu marile provocări de astăzi, începând cu Ucraina, pe care împreună am apărat-o în ultimii ani”, a declarat Meloni, potrivit unui comunicat.

„Aceasta este propunerea pe care Italia intenționează să o prezinte partenerilor săi în următoarele ore”, a adăugat ea.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a părăsit vineri mai devreme Casa Albă, după ce întâlnirea pe care a avut-o acolo cu președintele american Donald Trump a degenerat într-o dispută cu acesta chiar în fața camerelor de luat vederi. Conferința de presă dintre președintele ucrainean și omologul său american, care ar fi trebuit să urmeze semnării unui acord privind accesul la resursele ucrainene, a fost anulată.

Într-un mesaj postat după întâlnire pe rețeaua sa de socializare Truth Social, Trump l-a acuzat pe Zelenski de lipsă de respect față de SUA și i-a transmis că poate să revină la o întâlnire cu el când „va fi pregătit pentru pace”.

Prima zi de primăvară. În mai multe regiuni va cădea lapoviță slabă

Pentru astăzi, 1 martie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează lapoviță slabă în mai multe regiuni ale țării.

În Nord vor fi temperaturi de +4 grade pe timp de zi. În Centru, termometrele vor indica +6 grade Celsius. Iar în Sudul țării se așteaptă +8 grade.

În Capitală, maximele se opresc la +6 grade Celsius. Mâine, vremea nu se va schimba esențial.

Panică în Europa, după o pană majoră în sistemul de plăţi al BCE, care a afectat tranzacţii de trilioane de euro

Băncile din Europa s-au confruntat vineri cu dificultăţi în procesarea plăţilor, după o pană fără precedent în sistemul de plăţi al Băncii Centrale Europene (BCE), care a durat aproximativ şapte ore. Această defecţiune a afectat transferurile a trilioane de euro, inclusiv plăţi comerciale, transferuri bancare şi tranzacţii financiare, transmite Reuters.

Sistemul afectat, denumit Target 2 (T2), gestionează zilnic plăţi şi tranzacţii financiare de peste 3 trilioane de euro. Defecţiunea a blocat tranzacţiile între bănci, provocând întârzieri la plăţi obişnuite, cum ar fi salarii, pensii şi transferuri sociale, conform unui purtător de cuvânt al Bundesbank, banca centrală a Germaniei.

Clearstream, compania care procesează zilnic aproximativ 500.000 de tranzacţii de valori mobiliare, a raportat întârzieri, deşi a reuşit să restabilească în mare parte serviciile până vineri.Incidentul a fost cauzat de un „defect hardware”, fără a exista indicii de atac cibernetic sau sabotaj, conform declaraţiilor BCE. Sistemul a fost restabilit, însă termenele pentru decontarea plăţilor din ziua respectivă au fost amânate cu câteva ore.

Experţii consideră că această defecţiune subliniază necesitatea unor măsuri de siguranţă şi backup mai robuste pentru sistemele digitale de plăţi şi monedă. Rebecca Christie de la Bruegel, un think tank economic din Bruxelles, a comentat: ”Astfel de incidente afectează credibilitatea sistemelor digitale de plăţi.

”Băncile au fost instruite să menţină plăţile în coadă până la remedierea completă a problemei, însă impactul asupra economiei zonei euro şi asupra clienţilor bancari rămâne incert.

O tânără de 21 de ani și un băiat de 19 ani, traficanți de droguri
Articolul anterior
Accident grav la Tohatin! Două mașini s-au ciocnit violent
Articolul următor