Cancerul este una dintre cele mai de temut maladii din toate timpurile, motiv pentru care este important să nu ratăm niciodată ocazia de a face tot ce este cu putință pentru a preveni această afecțiune. Dacă nu are cauze genetice, cancerul este o boală care poate fi prevenita printr-un stil de viață sănătos.
Diverse studii au arătat că există o legătură strânsă între alimentația și stilul de viață nesănătos și riscul apariției unor tipuri de cancere (cancerul la sân, cancerul la colon, cancerul la ficat, cancerul la rinichi). Factorii care pot duce la apariția cancerului pot ține și de poluare, expunere la substanțe toxice, fumat, stres, alcool, expunere la radiații UV, expunere la hidrocarburi aromatice, azbest, produși petrolieri, anumite tipuri de virusuri (virusul HPV, virusul hepatitei B) ș.a.
Cum previi cancerul prin alimentație?
1. Consumă alimente bogate în fibre
Fructele, legumele și cerealele integrale sunt bogate în fibre care mențin colonul sănătos, aduc vitamine și minerale importante organismului și mențin colesterolul în limite normale.
2. Consumă nuci
Nucile sunt o bună sursă de seleniu, care are este un antioxidant puternic și scade riscul de cancer de vezica urinară. Seleniul te ferește și de cancer de plămân și de cel colorectal. De asemenea, nucile conțîn grăsimi sănătoase Omega-3, polifenoli și fitosteroli care ajută în combaterea cancerului la san, scrie dietetik.ro.
3. Evită zahărul
Evită consumul excesiv de zahăr și produse cu conțin crescut de zahăr. Există cercetări care au demonstrat că excesul de zahăr în alimentație crește riscul de cancer la sân și cancer ovarian, la persoanele cu antecedente familiale de cancer genital sau mamar, mutație genetică BRCA 1 sau BRCA 2.
4. Consumă salate verzi
Clorofilă din salată este bogată în magneziu, ce poate micșora riscul de cancer de colon. Frunzele verzi au și antioxidanți, care intervin în menținerea stabilității ADN-ului, fapt care împiedică apartitia mutațiilor care duc la declanșarea cancerului.
5. Evită alimentele procesate
Cumpără alimente neprocesate, carne fără antibiotice și hormoni, care induc probleme endocrine, inclusiv cancer. Alimentele pe care ar trebui să le scoți complet de pe lista ta de cumpărături sunt mezelurile cu mulți coloranți, E-uri și grăsimi, carnea roșie, margarină, sucurile carbogazoase, alimentele prăjite de la fast-food, alimentele foarte sărate și dulciurile care conțîn mult zahăr și coloranți.
6. Bea apă
Dacă bei multă apă și alte lichide naturale ai putea avea un risc scăzut de a face cancer la vezica urinară, din cauza diluării agenților cancerigeni din urină și a eliminării lor mai rapide. Bea cel puțin opt pahare mari de apă simplă sau cu felii de lămâie, frunze de mentă, bucățele de fructe, ghimbir, felii de castravete, în fiecare zi. Apă ajută nu numai rinichii să se mențînă sănătoși, ci și celelalte organe din corp.
7. Consumă fructe și legume intens colorate
Afinele, varză kale, broccoli, strugurii roșii, cireșele, spanacul și portocalele etc. sunt alimente bogate în antioxidanți pe care să le consumi cât mai des. Antioxidanții se găsesc în orice celulă și protejează organismul de distrugerile provocate, la nivel celular, de radicalii liberi.
Fă cât mai multă mișcare și adoptă un stil sănătos de viață!