Gutuile cresc imunitatea, previn anemia și menţin tinereţea

Gutuile, fructele delicioase ale toamnei, te fascinează cu proprietăţile lor benefice pentru sănătate. Te uimesc prin cantităţi mari de vitamina C, compuşi fenolici cu acţiune antioxidantă, kaliu, cupru, fier, dar şi fibre dietetice, pectine, vitamina A, vitaminele grupului B, magneziu, calciu, substanţe astringente, informează unica.md.

Gutuile în alimentaţie NU dăunează greutăţii corporale
Gutuile sunt fructe excepţionale în cazul în care doreşti să-ţi menţii greutatea sau să le incluzi în dietele de slăbire. Ele sunt bogate în vitamina C (indispensabilă în procesele de slăbire), scăzute în calorii (100g de gutui are 55 de calorii), bogate în fibre dietetice (2g per 100g produs), pectine şi fenoli antioxidanţi, care scad nivelul de grăsimi din sânge. Gutuile accelerează metabolismul, previn obezitatea şi îţi asigură în acelaşi timp un aport larg de vitamine şi minerale.

Gutuile sunt bogate în substanţe antioxidante şi vitamina C
Datorită conţinutului de fitonutrienţi fenolici antioxidanţi şi vitamina C, consumul de gutui menţine organismul tânăr, te apără de boli cardiovasculare, colesterol ,,rău’’, vene varicoase în zona picioarelor, diabet zaharat tip 2, protejează vederea, luptă împotriva cancerului. Un studiu al Aberdeen University, UK a arătat că fitonutrienţii fenolici au o acţiune potenţială supresoare asupra celulelor tumorale.

În plus, consumul de gutui, şi alte alimente bogate în kaliu, reduce riscul de hipertensiune arterială, aritmie, kaliul fiind binevenit pentru sănătatea inimii alături de fenolii antioxidanţi şi vitamina C.

Gutuile previn anemia
Cantitatea bună de vitamina C oferită de gutui (15 mg per 100 g produs sau 20% din cantitatea zilnică recomandată), care, se ştie, îmbunătăţeşte absorbţia fierului în organism, dar şi, însuşi conţinutul în fier al gutuilor (0,7mg/ 100g) previne anemia. În plus, cuprul, suficient în gutui, este esenţial pentru absorbţia şi metabolizarea fierului, având totodată efect imunostimulator, antiinflamator, reduce încărunţirea părului.

Gutuile te protejează contra infecţiilor virale
Vitamina C, prezentă în gutuie, creşte imunitatea, protejează contra răcelii, gripei, infecţiilor, iar pectinele uşurează expectoraţia în caz de tuse şi bronşită, totodată gutuile având şi proprietăţi antibacteriene.

Gutuile au proprietăţi anti-inflamatoare
Gutuile au proprietăţi antiinflamatoare graţie cantităţii mari de cupru, fitonutrienţi antioxidanţi şi vitamina C pe care o conţin.

Fibrele dietetice ale gutuilor reduc absorbţia intestinală de colesterol şi glucoză
Fibrele dietetice sunt o sursă buna de hrană pentru întreţinerea bacteriilor saprofite de la nivelul colonului, iar împreună cu pectinele împiedică absorbţia intestinală a colesterolului şi glucozei. Potrivit American Heart Association, “nivelul înalt de colesterol în sânge este un factor de risc major, dar CONTROLABIL, al bolii coronariene a inimii, infarctului miocardic şi accidentului vascular cerebral”.

Consumul de gutui previne disfuncţiile tractului digestiv
Substanţele cu acţiune astringentă, taninurile pe care le conţin gutuile, dar şi proprietăţile lor antibacteriene, calmează disfuncţiile tractului digestiv, diareea, reduc respiraţia urât mirositoare a cavităţii bucale.

Gutuile se consumă în stare naturală, crude sau preparate, factorul termic distrugând o cantitate oarecare de vitamina C.
Ele conţin multă pectină, de aceea gemul, jeleul sau marmelada rezultată din ele este superbă. Se mai folosesc în cofetărie pentru prepararea prăjiturilor, tartelor datorită gustului şi aromei lor unice. Plăcintă cu mere şi felii de gutui este delicioasă. Ele pot fi, de asemenea, asociate bucatelor din fructe de mare, carne de pasăre, miel pentru un plus de aromă şi o mai bună digestie a proteinelor din aceste alimente.

Secretul unui corp sănătos este simplu şi la îndemână: consumă fructe şi legume, alături de multă mişcare!

Consultă gratuit specialiști în nutriție și gastroenterologie pe x.doctor!

Pe 16 ianuarie, ai ocazia de a discuta online cu un medic gastroenterolog sau nutriționist, complet gratuit, doar accesând platforma x.doctor. Acesta este un pas simplu pentru a obține recomandări personalizate, indiferent de locația ta.

Ce este x.doctor?

x.doctor este platforma mobilă inovativă din Republica Moldova care conectează utilizatorii cu o rețea extinsă de peste 160 de medici activi din diverse specialități. Platforma se distinge prin ușurința în utilizare și prin siguranța oferită de tehnologia sa. Astfel, x.doctor aduce același tip de inovație în domeniul sănătății pe care aplicațiile precum Doctolib în Franța sau Teladoc în SUA l-au oferit utilizatorilor lor.

De ce să alegi x.doctor?

  1. Acces Rapid și Ușor: Contactează un medic direct de pe telefon, fără să mai stai în sălile de așteptare.
  2. Plăți Sigure & Flexibile: Fondurile adăugate în contul tău x.doctor sunt în siguranță și mereu disponibile pentru consultații.
  3. Acoperire Globală, Experți Locali: Indiferent dacă ești în Moldova sau în străinătate, beneficiezi de îngrijire medicală specializată, adaptată nevoilor tale.
  4. Specialități pentru Orice Nevoie: De la medici de familie la specialiști de top, găsește medicul potrivit problemelor tale.
  5. Îngrijire Completă: Bucură-te de rețete digitale, sfaturi post-consultație și o experiență integrată care economisește timp și reduce stresul.

Alătură-te platformei x.doctor și descoperă un mod nou, comod și sigur de a accesa servicii medicale. Beneficiază de consultații medicale personalizate, fie că te afli acasă sau în călătorie.

Nu rata ocazia de a discuta gratuit cu un specialist în gastrologie sau nutriționist pe 16 ianuarie!

x.doctor – Platforma ta de încredere în sănătate, oricând, oriunde!

Cum ușurezi digestia după mesele copioase de sărbători

Dacă în zilele obișnuite reușești să menții un regim alimentar echilibrat, de sărbători este foarte greu să te abții de la bucatele delicioase și aromate. Rețetele tradiționale îngreunează digestia și chiar provoacă dureri abdominale, balonări sau senzația de greu în stomac. Pentru a petrece sărbătorile fără probleme de sănătate, îți recomand câteva trucuri care diminuează efectele meselor copioase, informează unica.md.

Un pahar de apă dimineața.

Bea un pahar de apă dimineața. Mănâncă o felie de ghimbir înainte de masă – accelerează digestia și taie pofta de mâncare. Dacă nu poți să-l consumi simplu, pune felia în suc de lămâie sau obține sucul din ghimbir și amestecă cu sucul de lămâie, plus o cantitate mică de apă. Bea această compoziție cu 30 minute înainte de masa principală. Această rădăcină ușurează senzația de arsură, durere și greață.

Folosește condimente

Condimentele – cum ar fi cele din ghimbir, chimen, coriandru – sporesc digestia și ajută organismul la eliminarea toxinelor.

Ananasul normalizează scaunul

Este un fruct exotic care are efecte rapid. Este recomandat să-l consumi după o masă copioasă. Acesta stimulează digestia, arde grăsimile și este un aliat ideal în lupta cu kilogramele în plus. Te scapă de balonări și elimină apa în exces din organism.

Banana – o sursa excelentă de fibre

Poți apela cu încredere la acest fruct – controlează digestia, țin de sațietate și provoacă eliminarea ușoară a alimentelor ingerate. Este de preferat să le mănânci ca o gustare între mese.

Uleiul de măsline crește producția de bilă și suc pancreatic

Folosește în salate ulei de măsline, deoarece ajută la digestie și facilitează eliminarea reziduurilor alimentare.

Varza – accelerează motricitatea intestinului

Combină varza cu produsele din carne – ajută la digestie, calmează durerile de stomac și ajută organismul să scape de toxine.

Ceaiurile îmbunătățesc procesul de digestie

Există ceaiuri care îmbunătățesc digestia și reduc senzația de ”prea plin în stomac”. Poți prepara o infuzie din mentă, rozmarin, mușețel, salvie sau chiar un ceai verde sau negru. Acestea reduc durerea de stomac. Bea ceaiul înainte cu 30 minute sau după 1 oră după masă.

Evită băuturile carbogazoase

În primul rând, nu bea apă sau suc în timpul mesei, ci aplică aceeași regulă ca și la ceai. Nu consuma băuturi carbogazoase, acestea provoacă balonări și îngreunează digestia.

Renunță la gustări dese

Cu siguranță vei avea în frigider, pe masă diverse bucate, de aceea nu gusta mereu din ele. Organismul are nevoie de cel puțin 2 ore ca să digere mâncare pe care ai consumat-o.

Nu mânca de toate!

Este foarte greu să te abții să nu guști din toate bucatele, dar gândește-te că mai ai timp și mâine.  Stabilește ce produse vrei să mănânci la fiecare masă și combinele corect.

Cum să elimini kilogramele după mesele copioase de sărbători

Adesea mâncăm în exces în timpul sărbătorilor de iarnă, iar corpul nostru are nevoie de recuperare după mesele de Crăciun și Anul Nou. Iată câteva sfaturi pentru a-ți detoxifia organismul și pentru a topi kilogramele în plus, informează unica.md.

Crăciunul și Anul Nou sunt cele mai așteptate sărbători din an. Odată cu întâlnirile de familie, mesele îmbelșugate, petrecerile și nopțile lungi, avem tendința invariabil să ne răsfățăm cu delicii, gustări și băuturi spirtoase care aduc nu doar oboseală, mahmureală, ci și sentimentul de vinovăție. În corpul nostru se formează un dezechilibru și este nevoie ca în următoarea perioadă să avem mai multă grijă de el pentru a-l readuce la forma inițială. 

Un specialist în asistență medicală preventivă a oferit câteva sfaturi, într-un interviu pentru The Health Site, pentru a-ți detoxifia corpul după săbători. Kanchan Naikawadi consideră că este important să-i oferim corpului mai multă atenție imediat după mesele de Crăciun și petrecerile de Anul Nou. 

Crește aportul de lichide

Una dintre cele mai simple și eficiente metode de a-ți detoxifia corpul după petrecerile de Crăciun și Anul Nou este creșterea aportului de lichide, potrivit lui Kanchan Naikawadi. Aportul de lichide ajută la hidratarea organismului, la inițierea refacerii musculare și la eliminarea toxinelor. Ceaiul verde, sucul de Aloe Vera sau Amla, scorțișoară în apă fiartă, ceai de turmeric, apă fierbinte cu lămâie și miere sunt câteva băuturi pentru a-ți menține metabolismul pe drumul cel bun și sunt opțiuni grozave și super sănătoase,  deoarece oferă proprietăți de detoxifiere remarcabile.

Mâncare ușoară

Adesea mâncăm în exces în timpul sărbătorilor și petrecerilor. Mesele pline de alimente prăjite și grase, dulciurile și mâncărurile picante sunt aroma oricărei sărbători. Așa că, după petrecerea de Revelion, este foarte important să ai grijă de dieta ta. Adaugă alimente sănătoase, fructe proaspete și legume cu frunze verzi la mesele tale zilnice. Mănâncă mai multă salată cu seminte sănătoase precum chia sau in și renunță o perioadă la grăsimi.

Nu sări peste antrenamente

Încearcă să urmezi zilnic o rutină fixă ​​de antrenament. Asigură-te că faci mișcare cel puțin o oră pe zi pentru a-ți menține sănătatea fizică și psihică. Yoga și meditația sunt opțiuni grozave pentru a restabili nivelurile de energie și pentru a te ajuta să te simți sănătos. De asemenea, exercițiile fizice te vor ajuta să transpiri și să arzi caloriile suplimentare pe care le-ai consumat în această perioadă. O dată pe an este greu să reziști delicateselor petrecerii de Crăciun și Anul Nou, dar pentru a obține un Indice de Masă Corporală (IMC) sănătos, trebuie să urmezi principiile alimentației sănătoase pentru a reduce riscul de creștere nedorită în greutate.

Adele, copleșită de emoții la concertul ei din Las Vegas. Mesaj emoţionant după ce s-a întâlnit cu Céline Dion: „Cuvintele nu pot descrie”
Articolul anterior
De ce nu este căsătorită și nu are copii Maia Sandu: Presa română, despre viaţa personală discretă a preşedintelui Republicii Moldova
Articolul următor