Această rețetă delicioasă și sănătoasă de legume la cuptor este un adevărat răsfăț pentru papilele gustative. Aroma irezistibilă a legumelor și condimentelor, pline de vitamine și nutrienți, te va face să-ți dorești să gătești din nou și din nou acest fel de mâncare, perfect atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Se prepară foarte simplu: se pregătesc legumele, se pun într-o tavă și se introduc la cuptor pentru 2 ore, uitând practic de ele. Secretul este coacerea îndelungată a legumelor, la o temperatură joasă (2 -2,5 ore, la 100 grade C). Rezultatul, cu siguranță, va fi unul pe măsura așteptărilor tale!
Ingrediente:
– 1 vânătă
– 2 ardei grași mari
– 1 dovlecel
– 4-5 roșii
– 1 morcov mare
– 3-4 cepe
– 2 cartofi mari
– sare, piper negru măcinat, cimbru (sau busuioc), oregano, 150 ml ulei de măsline.
Legumele se taie rondele, cu excepția ardeilor, care se taie pai sau felii mai mari. Se presoară condimentele și se amestecă legumele, după care se pune totul în tava de copt. Adaugați în tavă 1 lingură de paste de tomate dizolvată în 200 ml de apă (în loc de pastă poți folosi 2 roșii date pe răzătoare). Stropiți legumele cu uleiul de măsline și puneți tava la copt (poți da o temperatură mai înaltă până lichidul din tavă începe să fiarbă, apoi fixează timpul la 2 ore, la 100 de grade celsius). În timpul coacerii, amestecă legumele de 2-3 ori.
Savurați cu plăcere!